Miturile despre reîncarnare

 Numeroase culturi au mituri și legende despre eroi sau alte personaje care mor și revin la viață. Când reapar, totuși, nu o fac cu sinele lor anterior, ci cu unul altor oameni, animale sau chiar plante. Conceptul reîncarnării, o reapariție a unui spirit sau suflet într-o formă pământeană, este bazat pe religie. 

Credința în reîncarnare a fost împărtășită de o largă varietate de oameni, incluzând anticii egipteni și greci, și popoare aborigene din Australia. Cele mai complexe și mai influente idei despre reîncarnare se află în religiile asiatice, îndeosebi în hinduism și buddhism. 

Credințe despre reîncarnare

Grupuri mediteraneene au crezut în reîncarnare și au avut concepții diferite despre cum are loc aceasta. Unii spuneau că sufletele umane vin dintr-o sursă generală de energie purtătoare de viață. Alții au pretins că anumiți oameni sunt repetat renăscuți sau revin la viață în descendenții lor.    

   

În Australia, cei mai mulți aborigeni cred că sufletul uman provine din spirite lăsate în urmă de ființe ancestrale care au rătăcit pe pământ într-o perioadă numită "timpul visului". Nașterea unui copil este cauzată de un spirit încarnat intrând în trupul unei femei. Spiritul așteaptă într-un loc sacru ca o femeie să treacă pe acolo. După moarte, sufletul unei persoane se întoarce la puterile ancestrale. 

Potrivit credinței africane tradiționale, sufletele sau spiritele oamenilor decedați recent zăbovesc lângă mormintele lor o vreme, căutând alte trupuri (de reptile, mamifere, păsări sau oameni) pentru a le locui. Mulți africani leagă reîncarnarea de venerarea străbunilor, care pot renaște ca proprii lor descendenți ori ca animale asociate cu grupurile sau clanurile lor. Poporul zulu din sudul Africii crede că sufletul unei persoane este renăscut mai multe ori în corpurile  unor animale, de la mici insecte la mari elefanți, înainte de a fi renăscut iarăși într-un trup omenesc. Poporul Yoruba și cel Edo din Africa de nord împărtășesc credința că oamenii sunt reîncarnările străbunilor lor. Ei numesc un băiat "Tatăl care s-a întors", și o fată "Mama care a revenit". 

Reîncarnările au un rol central în buddhism și hinduism. De asemeni, apar în jainism și sikhism, două credințe care s-au dezvoltat din hinduism și care sunt practicate încă în India. Jainismul și hinduismul au în comun o credință în mulți zei. Sikhismul, o religie monoteistă, combină unele elemente ale islamismului cu hinduismul. 

Hinduismul, buddhismul, jainismul și sikhismul au început în India, unde a apărut mai întâi ideea renașterii în texte datând din preajma anilor 700 î.Hr. Aceste religii împărtășeau credința în "Samsara", roata vieții și nașterii, și în "Karma", conceptul conform căruia viitoarea încarnare a unui om depinde de felul în care a trăit. Oamenii care făcuseră fapte bune și duseseră vieți morale renășteau într-o clasă socială mai înaltă. Cei care nu se remarcaseră prin asta erau sortiți să revină la trai ca membri ai unor clase mai joase sau ca animale. Numai atingerea celei mai înalte stări de dezvoltare spirituală putea ajuta o persoană să scape întru totul de Samsara. 

O călătorie foarte lungă

Istoricul grec Herodot a consemnat idei ale egiptenilor antici despre reîncarnare. Egiptenii, scria el, credeau că sufletul trecea printr-o varietate de specii (animale, viețuitoare marine și păsări) înainte de a deveni din nou uman. Întreaga călătorie, de la moartea unui om la renașterea iarăși ca om dura 3.000 de ani. O străveche sursă egipteană, "Cartea egipteană a înaintării prin zile" (sau "Cartea Morților") sprijină parțial relatarea lui Hrodot. Aceasta afirmă că sufletele unor indivizi importanți pot reveni pe pământ sub forma unor făpturi ca starci ori crocodili. 

Mituri și legende ale reîncarnării

În mare parte a lumii, mituri și legende înfățișează o anumită formă de reîncarnare. Regii nordici străvechi erau văzuți ca reîncarnări ale zeului Freyr. După introducerea creștinismului în Norvegia, unii au oameni au crezut că regele creștin Sfântul Olaf a fost reîncarnarea unui rege păgân mai timpuriu tot cu numele de Olaf. 

În regiunile arctice, unde animalele sunt esențiale pentru supraviețuire, oamenii credeau că acestea, asemeni ființelor umane, au suflete care renasc. Vânătorii trebuiau să performeze ceremonii pentru creaturile pe care le omorau, astfel încât spiritele animalelor să poată să renască și să fie vânate din nou. Când o persoană murea, parte a sufletului său se reincarna în următorul copil născut în comunitate. Dându-i-se noului născut numele persoanei moarte se asigura faptul că pruncul va avea unele din calitățile înaintașului său. 

Tradiția buddhistă include o serie de povești numită "Jakata", bazate pe reîncarnare. Ele spun despre variatele vieți ale lui Gautama Buddha și despre cum acesta a devenit tot mai înțelept și mai sfânt pe când sufletul său a transmigrat de la o viață la alta. Într-o încarnare, Buddha a fost un iepure care a căutat dezvoltarea spirituală prin postire. El și-a dat seama că dacă apărea un cerșetor, nu avea ce hrană să-i ofere, și că ar trebui să-i ofere propria sa carne. Unul dintre zei a coborât din ceruri și a vizitat iepurele sub forma unui cerșetor. Iepurele s-a aruncat din propria voință într-un foc pentru a-i da de mâncat oaspetelui său, dar zeul l-a salvat și i-a proiectat imaginea pe lună pentru a onora spiritul său de sacrificiu. Pe calea sa de a deveni Buddha, Gautama a trecut prin mai multe de 500 de vieți, care au inclus încarnări ca elefant, preot, prinț și pustnic. 

Legenda japoneză a lui O-Tei ilustrează năzuința fierbinte pentru reîncarnare. O-Tei era o fată tocmai logodită. Ea s-a îmbolnăvit și, pe când zăcea pe patul de moarte, i-a promis viitorului său soț că se va întoarce într-un corp mai sănătos. A murit, și tânărul bărbat a scris o făgăduință că se va căsători cu ea oricând va reveni. A trecut ceva timp, și el, în cele din urmă, s-a însurat cu o altă femeie, care avea un copil. Însă, de asemeni, nevasta lui și copilul au murit. Sperând să-și vindece durerea, bărbatul a plecat într-o călătorie. Într-un sat pe care nu-l mai vizitase, a stat la un han în care-l aștepta o fată care semăna foarte mult cu O-Tei. El a întrebat-o care era numele său și aceasta, vorbind cu vocea primei lui iubiri, i-a confirmat că era O-Tei. Ea i-a zis că știuse de făgăduința lui și că se întorsese la el. Apoi, a leșinat. Când și-a revenit, fata nu și-a mai amintit viața sa anterioară sau ce-i spusese bărbatului. Cei doi s-au căsătorit și au trăit fericiți împreună. 

Ce este Karma?