Sindromul Stendhal: Cum arta ne poate afecta mintea și corpul

 Vederea operelor de artă ne poate stârni tot felul de emoții, de la fericirea și  venerarea ce se pot ivi când vizităm colecția extinsă de opere plastice ale unui muzeu, până la emoții negative precum mânia și disperarea evocate de anumite picturi ori sculpturi. 

Însă, în cazuri mai rare, observarea directă a unor capodopere în orașe pline de opere de artă îi face pe vizitatori să nu se simtă bine și să treacă printr-o trăire copleșitoare, o afecțiune psihosomatică cunoscută ca Sindromul Stendhal, și care poate implica bătăi rapide ale inimii, amețeală, leșin, anxietate, și chiar halucinații.  

                                 

Potrivit unei cercetări din 2021, publicate de Cambridge University Press din partea Asociației Psihiatrice Europene, "pentru iubitorii de artă, emoția de a sosi undeva precum Florența, care adună atât de multe vestite opere de artă, este ca și cum și-ar aceștia și-ar întâlni toți eroii dintr-o dată". "Această afecțiune estetică ciudată este în mod sigur dovada puterii speciale a artei renascentiste". 

Ce este Sindromul Stendhal? 

Sindromul Stendhal este o condiție psihosomatică crezută a determina un puls rapid, amețeli, leșinuri, confuzie și halucinații când un individ este expus unei copleșitoare serii de artă, frumusețe sau experiențe culturale, spune doctorul Chi Quita Mack, MSW, un lucrător și autor social. 

Sindromul Stendhal este listat în Manualul Diagnostic al Afectiunilor Mentale, pe care SUA și alte țări îl folosesc ca un ghid autoritar al tulburărilor și diagnozelor mintale. Oricum, psihiatrii au documentat Sindromul Stendhal în jurnale medicale și au avertizat ca toți călătorii venind la unele din cele mai mari muzee de artă plastică să se liniștească atunci când privesc capodopere, potrivit cercetării Asociației Psihiatrice Europene. 

Istoricul Sindromului Stendhal  

Scriitorul francez Grenoble Marie-Henri Beyle, al cărui pseudonim literar a fost Stendhal, un mare iubitor al artei, s-a îmbarcat, în 1817, într-un "Mare Tur" al Europei, cu destinația finală Florența, pentru a-și susține cunoașterea personală, politică și artistică. 

El și-a descris experiențele legate de artă în jurnalul său de călători, scriind, "Am atins acel nivel al emoției în care senzațiile infuzate de arte și simțămintele mele pasionale s-au întâlnit. Părăsind Santa Croce, inima mea bubuia, viața se uscase din mine, mergeam cu teama de a cădea". 

Aceste sentimente de copleșire au fost, mai târziu, documentate de doctorul Graziella Magherini, șefa a psihiatriei la spitalul Santa Maria Nuova din Florența, Italia, care, în 1979, a scris, "Sindromul Stendhal: Indispoziția călătorului în fața măreției artei". Magherini a observat peste 100 de turiști în decursul a 20 de ani care, la ieșirea din Galeria Uffizi și încântați de lucrările de artă ale lui Caravaggio și Michelangelo, au avut un atac brusc de amețeală, palpitații ale inimii, plâns, panică, transpirație și, în unele cazuri, halucinații. 

Cât de comun este Sindronul Stendhal?

Sindromul Stendhal este rar și nu este recunoscut pe larg în comunitatea medicală. 

Afecțiunea este constatată, potrivit cercetărilor, de obicei, la turiști și vizitatori ai orașelor cu o mare concentrație de artă și moștenire culturală, precum Florența, Paris, Atena, Tokio și Roma. 

Ce provoacă Sindromul Stendhal?

Deși nu s-a făcut un studiu de amploare a Sindromului Stendhal, cercetătorii cred că se poate ivi atunci când călătorii sunt copleșiți de o frumusețe intensă. 

Unii călători pot fi mai predispuși să trăiască Sindromul Stendhal, inclusiv cei care călătoresc singuri sau ajung la capătul unui voiaj, ori au primit o educație religioasă, conform Academiei Braziliene de Neurologie. Stresul, deshidratarea și somnul deficitar pot face, de asemeni, oamenii mai predispuși să fie afectați de Sindromul Stendhal, potrivit aceleiași academii. 

Psihologie: Sindromul morților vii