De ce creierul își amintește mai bine dușmanii decât prietenii?

 Puncte cheie ale articolului 

- Conflictele au un rol deosebit de mare în felul cum oamenii își organizează relațiile sociale. 

- După urmărirea unei drame la televiziune, creierul începe să facă deosebire între personaje în funcție de rivalitățile ori dușmăniile lor. 

- Relațiile negative apar mai clare în harta socială a creierului decât cele de prietenie. 

Mințile noastre construiesc constant  

Mințile noastre trasează constant hărți ale relațiilor noastre, și dușmanii par să ne facă o impresie mai puternică decât prietenii. Ne amintim ce persoană se încrede în alta, cine concurează pentru influență și cine se poate întoarce împotriva altcuiva. Un nou studiu sugerează că acest antagonism poate servi ca unul dintre cele mai puternice repere din aceste hărți interne.     

                

De ce creierul își amintește mai bine dușmanii decât prietenii?

Studiul a urmărit 21 de studenți care nu urmăriseră niciodată serialul de televiziune "Suits" ("Costume"). Înainte de a vedea filmul, li s-a făcut o scanare a creierului privind imagini ale celor opt personaje principale. După ce au urmărit șase episoade, s-au întors la scanare și au evaluat fiecare pereche de personaje în funcție de puterea relației și dacă acea conexiune era simțită ca prietenoasă sau ostilă. 

Rezultatele sugerează că câteva ore de urmărire a unei povești pot remodela felul în care creierul răspunde la fețe nefamiliare. Relațiile antagoniste au lăsat un model neural mai clar decât cele de prietenie. 

Mintea stochează relații, și nu numai oameni

Înainte de a vedea serialul, participanții nu au știut nimic despre personaje. Însă, după șase episoade, aceeași imagine a unui personaj a purtat o biografie socială, o istorie a loialitățîi, ambiției, trădării sau conflictului. 

Răspunsurile creierului față de personaje a devenit și mai distinct după ce participanții au aflat poveștile lor. Fiecare persoană a părut să câștige o poziție mai clară într-o hartă socială internă. Asta reflectă cum funcționează cunoașterea socială în viața de zi cu zi. Arareori înțelegem izolat oamenii, ci mai curând ca prieteni, aliați, străini ori amenințări. 

De-a lungul istoriei, această abilitate a ajutat ființele umane să se descurce în mici comunități în care supraviețuirea depindea de cunoașterea relațiilor în rețeaua socială. Viața modernă ne înconjoară cu mult mai mari rețele sociale, însă mintea noastră continuă să încerce să transforme complexitatea socială într-o hartă pe care o poate folosi. 

Studiul oferă o întrezărire a modului cum creeierul crează această hartă. Cele mai limpezi schimbări au apărut atunci când participanțîi au văzut personaje legate prin relații antagoniste. Modele în părți ale regiunilor frontale și parietale ale creierului au reflectat crescând ostilitatea după ce participanții au urmărit filmul. Aceste regiuni ajută oamenii să interpreteze motive, să ia în considerare perspectiva altei persoane, să evalueze comportamentul social, și să gândească depre relațiile dintre indivizi. Descoperirile sugerează că, de asemeni, ajută la organizarea unor legături sociale negative. 

De ce ostilitatea primește un astfel de tratament special? Conflictul necesită predicție. De aceea, mintea poate da rivalității un loc mai special în memorie decât prieteniei, întrucât ostilitatea poate schimba semnificația unei întregi rețele sociale. 

Cum poveștile ne captivează creierul social? 

Totuși, aceste hărți mintale nu ne necesită o experiență directă. Participanții la studiu nu întâlniseră niciodată personajele, însă creierele lor și-au format reprezentații detaliate despre relațiile lor. 

Poveștile le permit oamenilor să facă "repetiții" ale viețîi sociale fără a trece prin pericole ei înșiși. Un film reprezintă o societate artificială comprimată în câteva ore. Cei care le urmăresc observă forme de alianțe, răspândire a secretelor și escaladare a rivalităților. Ce se petrece aparține unor personaje fictive, însă audiența este supusă unui lucru mental. 

Acest lucru poate explică de ce oamenii își dedică atât de mult timp poveștilor (inclusiv pe micile și marile ecrane). Romanele, filmele și mitologiile cotidiene stimulează întru totul realitatea socială. Ele ne îndrumă cum să descoperim motive ascunse și să anticipăm trădări. Totodată, ne orientează în cine să avem încredere. 

Creierul, în același timp, pare să atașeze istorii bogate unui personaj individual. O altă zonă a creierului a devenit mai activă după ce participanții la studiu au văzut serialul. Această zonă, numită precuneus sau lobul patrulater, contribuie la memorie, reflecție și gândirea despre viețile interioare ale oamenilor. După ce participanții la studiu au cunoscut povestea fiecărui personaj, o anumită față putea extrage scene, intenții și asociații emoționale. Odată ce narațiunea ii dă cuiva o istorie, creierul începe să trateze fața lui ca o intrare într-o mai mare resursă de cunoaștere. 

Poveștile pe care ni le amintim

Aceste descoperiri se extind dincolo de televiziune. Oamenii cred frecvent că un conflict reprezintă o eșuare a unei organizări sociale. În realitate, opoziția poate organiza grupuri la fel de puternice precum cooperarea. Creierul poate găsi aceste diviziuni drept utile pentru că reduc incertitudinea. O lume complicată social poate fi mai ușor de înțeles dacă înglobează linii clare de loialitate și conflict. 

Însă, un scurt circuit mintal poate deveni și o capcană. Când mintea folosește ostilitatea ca un reper, poate continuă să organizeze noi informații în jurul acestei ostilități. Acest proces poate susține ranchiuni, polarizări și conflicte moștenite. Aceeași abilitate care ne ajută să navigăm printre pericole sociale, ne poate prinde în capcana unor divizări depășite. 

Poate din această cauză poveștile sunt pline de dușmani, și de aceea conflictele întârzie în memorie la mult timp după vremurile pașnice. Creierul omenesc nu doar cataloghează oamenii pe care îi întâlnim. El îi aranjează într-o lume socială, iar ostilitatea poate furniza unele din cele mai clare coordonate ale acesteia. 

Creierul reptilian între eroare și adevăr