7 septembrie: Sfânta Cuvioasă Casiana Imnografa
Comemorată pe 7 septembrie, Sfânta Cuvioasă Casiana Imnografa a fost o binecunoscută poetă bizantină, care a trăit în decursul domniei împăratului Teofil Iconoclastul (829-842).
A fost călugărită în preajma anului 820, și a fondat o mănăstire la Xerolophos, pe unul din cele șapte dealuri ale Constantinopolului. Acolo, a dus un trai ascetic și filosofic, pe placul lui Dumnezeu. A fost o egumenă energică care nu numai că a ordonat viața monahală, găsindu-și timp și pentru interesele sale literare.
![]() |
| 7 septembrie: Sfânta Cuvioasă Casiana Imnografa |
Și-a împletit talentele din poezie, muzică si teologie, scriind imnuri și fundaluri muzicale pentru acestea. Cântate originar de călugărițele sale, multe dintre compozițiile sale au rezistat în timp. Cel puțin 23 din imnurile ei au fost incluse mai târziu in cărțile liturgice ale bisericii.
Unul dintre cele mai vestite imnuri ale Sfintei Casiana este cântat în cursul slujbei de dimineață din miercurea Sfântă, având ca subiect o femeie picată în multe păcate, un imn bazat pe Evanghelia după Luca (7:36-50).
7 septembrie: Sfântul Mucenic Sozont
Un alt imn al său este cântat în Canonul dimineții din Sfânta Sâmbătă, fiind repetat la slujba de noapte a Paștelui: " Nu plânge pentru mine, o Mamă, păstrând în mormânt Fiul pe care l-ai conceput fără sămânță în pântecul tău, căci mă voi înălța..."
7 septembrie: Sfințîi Cuvioși Simeon și Amfilohie de la Pângărați
Reviewed by Diana Popescu
on
septembrie 06, 2026
Rating:

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu