Mitul despre țapul ispășitor

 Conceptul de "țap ispășitor", un om care este blamat pentru păcatele altora, provine din timpuri străvechi. Termenul are la bază ritualul evreiesc descris în Leviticul din Vechiul Testament. Aici, în fiecare an, un preot transfera simbolic unui țap toate păcatele locuitorilor din Israel. 

Țapul era, apoi, aruncat de pe un pisc din afara Ierusalimului, sacrificiul său fiind crezut a îndepărta păcatele națiunii. Acest ritual a fost performat inițial pentru a-l purifica pe Azazel, un înger căzut din ceruri ce devenise un demon al sălbăticiei.           

                                

Mitul despre țapul ispășitor     

Evreii nu au fost singurii care au practicat ritualuari ale țapului ispășitor. În Atena antică, în decursul festivalului Thargelia (o sărbătoare agricolă și de purificare dedicată divinităților Apollo și Artemis), erau aleși doi bărbați urâți drept țapi ispășitori. După ce se desfătau la un ospăț, aceștia erau duși de-a lungul străzilor și bătuți cu crengi. După aceea, erau escortați în afara orașului sau alungați din el cu pietre. Ritualul avea scopul de a proteja Atena de orice rău. 

Mayașii din America centrală organizau și ei o ceremonie anuală implicând un țap ispășitor. Sătenii mayași făceau un model din lut al demonului Unayayah și îl deplasau înaintea imaginii unei zeități responsabile pentru guvernarea anului viitor. Apoi, purtau modelul lui  Unayayah dincolo de sat pentru a fi feriți de rău. 

În Indonezia și Filipine, țapi ispășitori sub forma unor bărci erau folosiți în timpul epidemiilor pentru a scăpa comunitățile de îmbolnăvire. Insularii confecționau bărcuțe, le încărcau cu hrană și apă și, apoi, le lăsau să plutească pe mare, în speranța că spiritele rele care produseseră boala vor naviga departe de ele. 

Țapul și capra: Simbol și semnificație