Superstiții despre cupru
Cuprins:
⦁ Ce simbolizează cuprul
⦁ Cuprul în istoria omenirii, inclusiv în antichitate și Evul Mediu
⦁ Superstiții despre proprietățile de vindecare ale cuprului
Un metal care a început să fie folosit de oameni din vremuri preistorice, începând cu epoca cuprului, una de tranzit între epoca pietrei și epoca bronzului, acesta nu avea cum să nu-și afle un loc în superstițiile lumii. Cuprul a fost corelat cu iubirea, protecția, vindecarea, prosperitatea și norocul.
În astrologia și mitologia grecească și cea romană, dar și în alchimie, cuprul era considerat metalul planetei Venus și, de aceea, simboliza feminitatea, frumusețea, dragostea, armonia și fertilitatea. Anticii reprezentau cuprul printr-o hieroglifă egipteană însemnând "pentru viață", care se referea la durabilitatea acestui metal.
![]() |
| Superstiții despre cupru |
În unele culturi, se credea că bogăția putea fi atrasă prin purtarea de giuvaeruri din cupru sau păstrarea acestui metal în casă. Valoarea cuprului a fost, de altfel, semnificativă în dezvoltarea unor străvechi comunități, sate și orașe.
În China, până spre sfârșitul dinastiei Shang (circa 1.050 î. Hr.), se folosea turnarea în forme ca singură metodă de manufacturare a a cuprului.
Biblia descrie alama și bronzul, aliaje ale cuprului, cât și cuprul propriu-zis ca și constituind baze ale imensei bogății ale regelui Solomon.
În Europa, cuprul a început să apară în sculpturi în preajma anilor 1.500, când Florența s-a remarcat ca un centru al meșteșugului cuprului. În cele din urmă, orașul a devenit vestit pentru faimoase sculpturi în bronz, inclusiv cele ale lui Donatello și Lorenzo Ghiberti. Printre alții, sculptori precum Michelangelo au fost inspirați de Donatello.
Multe persoane suferinde de artrită purtau brățări din cupru pentru a le ușura durerile provocate de această boală. Nu există nici o dovadă că astfel de talismane aveau vreun efect. Oricum, oamenii au purtat brățări de cupru încă din Evul Mediu, și aceastea par să fie populare și în zilele noastre.
O brățară din fire de cupru purtată pe mână era înzestrată, totodată, cu capacitatea de a îndepărta durerile din braț.
Se mai spunea că dacă purtai o bucată de cupru în buzunar, nu vei avea niciodată reumatism, întrucât acesta va fi absorbit de cupru, făcând metalul să se înnegrească.
A existat și superstia că urma verde lăsată de cupru pe piele semnifica că metalul extragea toxinele ori energiile negative din trup.
În Barbados, în decursul unei epidemii de holeră, cuprul a fost purtat aproape de piele ca un talisman de apărare față de boală.
Surse principale:
⦁ William Carroll: Superstitions: 10,000 You Really Need
⦁ Richard Webster: The Encyclopedia of Superstitions
Argintul în simboluri şi superstiţii
Reviewed by Diana Popescu
on
noiembrie 15, 2026
Rating:

Niciun comentariu: