vineri, 7 noiembrie 2014

Superstiții de Sfinții Mihail și Gavriil | Tradiții și obiceiuri

Ziua de 8 noiembrie ne prilejuieşte, în fiecare an, sărbătorirea întregului Sobor al Îngerilor, dar, mai ales, a căpeteniilor îngerilor Treimii, Sfinţii Mihail şi Gavriil.


Sfinţii Mihail şi Gavriil 

În tradiţia populară românească, Arhanghelii Mihail şi Gavriil sunt fiinţe divine, omniprezente în viaţa oamenilor, veghiind din ceruri şi, mai cu seama, de pe pământ, asupra muritorilor, arzându-le păcatele mărunte, având grijă ca sufletele să le fie curăţate de greşeală cu prilejul posturilor şi rugându-se la Dumnezeu pentru ei.



Atunci când viaţa unui om este în cumpănă, Arhanghelul Mihail îşi face apariţia lângă patul celui suferind şi se aşează la picioarele lui, dacă omul este menit să trăiască sau la capul său, dacă îi este sortit să moară.
Misiunea Sfântului nu se încheie însă aici. Dacă omul îşi dă ultima suflare, Sfântul Mihail stă la dreapta lui, iar diavolul, gata să-i şterpelească sufletul, la stânga acestuia. Arhanghelul îi retează Necuratului capul cu sabia, iar sângele otrăvit se răspândeşte peste tot, motiv pentru care, după un deces, se curăţă şi se văruieşte camera în care şi-a dat sufletul un om şi se spală tot ce a fost în ea.
În unele regiuni folclorice, se spune că, în ziua de 8 noiembrie, Sfinţii Mihail şi Gavriil călăuzesc sufletele celor morţi către rai sau iad, în funcţie de păcatele, pocăinţa şi inocenţa lor.

Traditii si obiceiuri de Sfintii Mihail si Gavriil



Sfintii Mihail si Gavriil

Sfântul Mihail este văzut, în mod tradiţional, drept un înger războinic, aflat mereu în luptă cu diavolii. O prima confruntare a sa cu răul a avut loc odată cu căderea îngerilor din paradis, către beznele nepătrunse ale iadului.
După ce dracii au căzut din ceruri, vreme de trei zile, Arhanghelul Mihail şi-a înălţat mâna dreapta şi a blagoslovit ca fiecare diavol să rămână în locul unde a fost surprins de a sa blagoslovire. În acest fel, dracii au fost hărăziţi locurilor unde se aflau atunci, în hăurile subpământene, pe pământ, în ape sau în văzduh.

Sfântul Mihail nu pregetă să se războiască cu diavolii şi să-i înfrângă, ori de câte ori aceştia încearcă să fure Luna sau Soarele, prilej cu care apar eclipsele. Lupta arhanghelului cu forţele întunecate este hărăzită a dura până la sfârşitul lumii, când va suna din trâmbiţă, pentru a scoate morţii din morminte şi va duce bătălia decisivă cu diavolul.

Ziua de 8 noiembrie reprezintă o răscruce a anului sau un hotar între toamna şi iarna, slobozită puţin câte puţin de către Arhanghelul Mihail şi nu dintr-o dată, aşa cum şi-ar dori Mama Reaua, nevasta lui Scaraoţchi. De altfel, această zi este numită “vara Arhanghelilor," anunţând o vreme de trecere către anotimpul rece, o perioada numită “vara iernii," cuprinzând cele trei – patru zile calde şi frumoase de care mai avem parte până la Crăciun.

În sâmbătă anterioară zilei Arhanghelilor Mihail şi Gavriil se ţin praznice de pomenire a morţilor, se dau de pomană bucate şi colaci de sufletul celui răposat, ofrande purtând numele de “Moşii de Arhangheli," iar în biserică se aprind lumânări atât pentru morţi cât şi pentru vii. Este un prilej mai mult decât nimerit să aprinzi o lumânare, întrucât aceasta semnifică lumina de veci, călăuzitoare, din viaţă ta de apoi. Tot în această zi, finii aduc daruri de colăcei naşilor, un obicei nu chiar întâmplător, întrucât, la cununie, cele două lumânări ţinute de naşi sunt simboluri ale celor doi Arhangheli, Mihail şi Gavriil.

Pe dată de 8 noiembrie este oprit cu desăvârşire să lucrezi sau să te îndeletniceşti cu treburile casei, oamenii care nu se supun acestei interdicţii fiind hărăziţi să aibă parte de mare chin la vremea morţii.

Cu ocazia zilei celor doi Sfinţi, consideraţi în regiunile de munte drept ocrotitori ai oilor, ciobanii sau posesorii acestor animale sarbatoareau “năpustitul areţilor," prilej cu care pregăteau turte mari din mălai, numite “turtele arietilor." În dimineaţă zilei de 8 noiembrie, arietii sau berbecii ţinuţi deoparte până atunci, erau sloboziti între oi, pentru imperechiere, iar turtele erau aruncate în mijlocul lor. În cazul în care o turtă se nimerea să se aşeze pe pământ cu faţă în sus, se prevestea o primăvară fertilă, cu o sumedenie de miei, turta picată cu faţă în jos semnificând oi sterpe şi fără rod .



Articole din acelasi domeniu in blogul Dianei:


Numele Gabriel / Gabriela - origine si etimologie | Semnificatia numelui Gabriel / Gabriela in religie, numerologie si ocultism

Numele Mihail / Mihaela – origine si etimologie | Semnificatia numelui Mihail/Mihaela in religie , numerologie si ocultism

Mesaje de Sf. Mihail si Gavriil | Felicitari, urari si SMS-uri

14 comentarii:

Anonim spunea...

Foarte naspa nu-mi place =))traditia asta

Anonim spunea...

2. incercati ritualul catre sf arhangheli Rafael Mihail Gavril 3zile apr 3lum in cel mai inalt loc din casa si spuneti 3 dorinte apoi publicati Multumesc sf arh Rafael Mihail si Gavril vedeti ce se intampla a 4 zi

Asezati 3 lumanari pe o farfurie plina cu zahar in locul cel mai inalt din casa.Puneti-va 3 dorinte cand aprindeti lumanarile,rugandu-va la sfintii Rafael,Mihail si Gavriil sa va ajute.Prima dorinta este pt serviciu/afacere,a doua pt dragoste si a treia una care stiti ca este imposibila,sau mai greu realizabila.Lasati lumanarile sa arda.Exact la 3 zile dupa acest lucru,faceti publica aceasta vraja pe un forum sau scrieti la ziar multumiri pt sfintii care va ajuta.Multumesc sfantului Rafael,sfantului Mihail si sfantului Gavriil pentru ajutorul lor!

florentin spunea...

tuturor celor ce-si sarbatoresc onomastica cu ocazia zilei Sf Arhangheli Mihail si Gavril le urez un calduros La Multi Ani

Anonim spunea...

Asezati 3 lumanari pe o farfurie plina cu zahar in locul cel mai inalt din casa.Puneti-va 3 dorinte cand aprindeti lumanarile,rugandu-va la sfintii Rafael,Mihail si Gavriil sa va ajute.Prima dorinta este pt serviciu/afacere,a doua pt dragoste si a treia una care stiti ca este imposibila,sau mai greu realizabila.Lasati lumanarile sa arda.Exact la 3 zile dupa acest lucru,faceti publica aceasta vraja pe un forum sau scrieti la ziar multumiri pt sfintii care va ajuta.Multumesc sfantului Rafael,sfantului Mihail si sfantului Gavriil pentru ajutorul lor!

Anonim spunea...

Multumesc sfantului Rafael,sfantului Mihail si sfantului Gavriil pentru ajutorul lor.

daniela nicoleta spunea...

Multumesc sfantului Rafael, sfantului Mihail si sfantului Gavriil pentru ajutorul lor

stranger99011 spunea...

MULTUMESC SFINTILOR MIHAIL GAVRIL SI RAFAEL PENTRU AJUTOR

Anonim spunea...

MULTUMESC SFANTULUI RAFAEL SFANTULUI MIHAIL SI SFANTULUI GAVRIL PENTRU AJUTORUL DAT

Anonim spunea...

Asezati 3 lumanari pe o farfurie plina cu zahar in locul cel mai inalt din casa.Puneti-va 3 dorinte cand aprindeti lumanarile,rugandu-va la sfintii Rafael,Mihail si Gavriil sa va ajute.Prima dorinta este pt serviciu/afacere,a doua pt dragoste si a treia una care stiti ca este imposibila,sau mai greu realizabila.Lasati lumanarile sa arda.Exact la 3 zile dupa acest lucru,faceti publica aceasta vraja pe un forum sau scrieti la ziar multumiri pt sfintii care va ajuta.Multumesc sfantului Rafael,sfantului Mihail si sfantului Gavriil pentru ajutorul lor!
MULTUMESC SFINTILOR MIHAIL GAVRIL SI RAFAEL PENTRU AJUTOR

Anonim spunea...

Multumesc Sf Mihail si Gavril pentru autore! !

Anonim spunea...

Multumesc Sfintilor Mihail,Gavril si Rafael pentru Ajutor!!!

Sandrina spunea...

Multumesc sfintilor arhangheli Rafail, Mihail si Gavriil.

Nick spunea...

foarte interesant
www.ph-online.ro

Nick spunea...

www.cloe.ro