Cartea de tarot Nebunul - Simbol, semnificație și interpretare



În cartea de tarot ce îi poartă numele, Nebunul apare îmbrăcat în haine pestriţe, ţipătoare, purtând o desagă pe un băţ, şi fiind însoţit de un câine, în preajma unei prăpastii.

Povestea Nebunului 

Cu toate bunurile sale lumeşti îndesate într-un mică desagă, Nebunul călătoreşte fără nici o ţintă precisă, lăsându-se în voia norocului. Mintea îi este atât de învolburată de măreţe viziuni, întrebări şi idei esenţiale încât nu este în stare să întrezărească că este cât pe aci să se prăbuşească într-o prăpastie. Câinele de la picioarele sale îl latră, plin de veselie, dându-i târcoale, sau, poate, îl avertizează asupra iminentei primejdii. Va învaţă oare Nebunul să realizeze încotro merge înainte de a fi prea târziu?


Semnificaţia cărţii de tarot Nebunul 

Purtând cifra zero (în unele cazuri, cifra 22, fiind cea dintâi sau ultima carte a Arcanei Majore), Nebunul este cartea infinitelor posibilităţi. Desaga de pe băţ indică că acesta posedă tot ce îi trebuie pentru a face sau a obţine orice îşi doreşte. Tot ce este necesar să facă este să se oprească din drum şi să caute în sacul său. El este pe calea spre un nou început.


Arta ghicitului in carti de joc

Totodată, cartea Nebunului conţine un avertisment. Deşi este nemaipomenit de bine să te simţi încântat de tot ce te înconjoară, incitat de tot ce are viaţasă îţi ofere, este necesar să îţi supraveghezi fiecare pas, astfel încât să nu te împiedici, să cazi şi să sfârşeşti arătând în ochii celorlalţi precum un nebun.

Interpretarea cărţii Nebunul 

interpretare carte nebun tarotCartea Nebunul semnifică un nou început, anunţând adeseori, la propriu, mutarea într-o altă casă sau obţinerea unui alt loc de muncă. Cel căruia i se ghiceşte poate începe să se implice din nou într-o poveste de dragoste sau să se iniţieze într-o activitate cu totul nouă. Este vorba despre mai mult decât o simplă schimbare. Se întrevede o majoră reînnoire, o ieşire din inerţie, ivirea unei energii întru totul improspatatoare.

În tarot, cărţile precum Eremitul şi Magicianul, dar mai ales Nebunul îl reprezintă pe cel căruia i se ghiceşte sau pe cineva apropiat lui. Prin mijlocirea Nebunului ți se spune că ai ajuns din nou la zero, indiferent dacă este vorba despre viaţa amoroasă, carieră, muncă ori un obiectiv intelectual. Departe de a fi demoralizată sau frustrată de faptul că trebuie să o ia iarăşi de la început, persoana căreia i se ghiceşte se simte cu adevărat liberă, cu inima uşoară şi reîntinerită ca şi cum i s-ar fi acordat o a doua şansă. Ea se simte tânăra şi plină de energie, la fel de fericită ca şi un copil care a descoperit o nouă jucărie. Cine ştie ce altă minune zace ascunsă undeva, printr-un sertar nebăgat până acum în seamă!

În acelaşi timp, o astfel de persoană nu are nici o idee despre încotro se îndreaptă sau ce are de gând să facă. Lucrul asta pare a nu avea însă nici o importanţă. Pentru Nebun are prioritate doar faptul de a ieşi din sine şi a se bucura de lume. El îşi doreşte să vadă tot şi să se delecteze cu tot ceea ce poate să întâlnească în viaţă.

Din nefericire, starea aceasta specifică copilăriei poate da naştere unui excesiv optimism sau unei păguboase naivităţi. Nebunul se poate purta că un veritabil nebun. El se poate gândi că noua oportunitate de afaceri ce i s-a oferit nu este chiar atât de riscantă precum paresau că noul partener de cuplu nu are absolut nici un fel de defect.

Asemenea Nebunului, se poate întâmpla să fii atât de absorbit de visare şi imaginaţie încât să nu descoperi nici măcar în ultima clipă faptul că eşti gata să te prăbuşeşti într-un hău! Această carte îţi pune în vedere că trebuie să ţii cont de micul şi vigilentul câine de lângă tine, ce poate fi un prieten îngrijorat, cineva care îţi da târcoale necontentit sau, pur şi simplu, instinctul tău. Oricât de promiţătoare sunt noile tale perspective, trebuie să îţi supraveghezi cu atenţie fiecare pas.

Copyright © diane.ro.2012


Cartea de tarot Nebunul - Simbol, semnificație și interpretare Cartea de tarot Nebunul - Simbol, semnificație și interpretare Reviewed by Diana Popescu on mai 07, 2012 Rating: 5

6 comentarii:

  1. Interesant...am citit candva semnificatiile tuturor cartilor de tarot insa erau relatate pe scurt...ce am citit aici arata mult mai ok.

    RăspundețiȘtergere
  2. Cititi saga "Trilogia Arcanelor" de thierry Carmes!
    Veti gasi documentat sensurile Tarotului!

    RăspundețiȘtergere
  3. Interesant..nu prea ma pasioneaza cartile de tarot dar imi place sa aflu mereu lucruri noi..

    RăspundețiȘtergere
  4. nici eu nu cream in tarot,totusi cineva o data mi-as spus asa cate ceva si....mi-am schimbat parerea..

    RăspundețiȘtergere
  5. eu ma amuz pe baza cartilor tarot-ul...:)

    RăspundețiȘtergere

Un produs Blogger.