marți, 8 mai 2012

Ce ti se intampla dupa moarte?

De ce suntem atat de ahtiati sa aflam ce se intampla cu noi dupa moarte? Sa fie la mijloc curiozitatea niciodata secatuita a omenirii, nazuinta de a ne descifra viitorul, sau dorinta arzatoare de a afla misterioasele secrete ale nemuririi? Oricare ar fi motivul, religia a incercat mereu sa dea o explicatie sau chiar sa exploateze speranta intr-o viata de dupa moarte. In randurile de mai jos, poti descoperi ce te asteapta dupa plecarea de pe aceasta lume, asa cum este postulat in marile religii ale umanitatii...



Credinta crestina

Potrivit crestinismului, dupa ce o persoana moare, sufletul ei are la indemana trei posibilitati. Daca acest suflet a fost apropiat de Dumnezeu, de regulile si preceptele crestine, el se indreapta spre rai. Daca a fost corupt si pangarit de pacate, este trimis direct in iad, unde este condamnat sa fie torturat pentru vesnicie. In cazul in care sufletul nu este impovarat de mari pacate, dar nici nu a fost calauzit catre credinta, ajunge la o treia destinatie, in purgatoriu, loc unde urmeaza sa se purifice, avand speranta ca va ajunge astfel in paradis. In catolicism, se spune ca purificarea din purgatoriu pregateste oamenilor nemiloase schingiuiri, provocand dureri cu mult mai mari decat cele intalnite vreodata in viata pamanteana.
Pe de alta parte, se spune ca dupa cea de-a doua venire a lui Iisus in lume, toate sufletele vor fi judecate, urmand sa fie trimise, in functie de faptele lor, fie in rai, fie in infern.

Credinta musulmana

In religia musulmana, dupa moarte ai la dispozitie doua variante. Dupa ce trupul fara viata este asezat in mormant, urmeaza un ritual insotit de rugaciuni din Coran, avand drept scop plecarea sufletului. Un inger are consemnate toate faptele bune si rele ale decedatului, inclusiv teama sau indiferenta acestuia fata de Allah. Sufletul mortului ramane in mormant pana cand ingerul mortii il judeca daca este demn sa mearga in rai ori este necesar sa fie trimis in iad. Exista sapte niveluri ale cerurilor, sufletul urcand pe o treapta superioara a paradisului potrivit gradului de puritate la care a ajuns. In iad sunt aplicate mai multe feluri de tortura, in functie de caile gresite pe care a pasit omul in viata lumeasca.

Credinta ebraica

In iudaism, exista conceptul de "naranchai". Suma a spiritualitatii unei persoane, naranchai nu evalueaza, pur si simplu, faptele bune si cele rele, ci nivelul spiritual al acesteia. Evreii cred ca, dupa moarte, nu toate esentele spirituale parasesc trupul la incheierea ritualurilor de inmormantare, unele dintre ele ramanand in corpul lipsit de viata sapte zile si, uneori, chiar mai mult decat atat. Omul este judecat dupa moarte conform faptelor bune focalizate pe implinirea spiritualitatii sale si perfectionarea trasaturilor sale divine. Sufletul unei persoane care s-a supus acestor cerinte nu are dificultati in a parasi trupul, in vreme ce acela al unui om care nu si-a cladit temeinic naranchai-ul are de intampinat dificultati in a se desprinde de corp, trebuind sa treaca printr-un foarte dureros proces in ruperea de legaturilor sale materiale. Odata ce sufletul s-a separat de trup, naranchai-ul este adus in fata unei judecati divine. Sufletele bune sunt duse pe Taramul Sufletelor, unde continua sa evolueze intru spiritualitate. Conceptul de infern nu exista in iudaism, sufletele rele ajungand intr-un etern purgatoriu.
Se crede ca, in unele situatii, sufletul se poate reintoarce pe pamant. De exemplu, atunci cand o importanta sarcina a ramas neterminata, un om a facut un lucru foarte rau pe care il poate corecta, sau un suflet bun isi asuma misiunea de a-i indruma pe unii muritori.

Credinta hindusa

In hinduism, se crede in renastere, reincarnare, sau viata de dupa moarte. Nu trupul, ci sufletul este esential. Sufletul provine din fiinta primordiala (Dumnezeu), scopul final al existentei constand in contopirea lui cu forta suprema, ori puterea dumnezeiasca. Acest lucru poate avea loc insa numai daca sufletul este sau ajunge pur si divin, prin renuntarea la toate fortele negative din viata, precum dorintele, rautatea, ori atasamentul fata de lume. Adeptii hinduismului trebuie sa isi dezvolte puritatea gandirii, spiritul de sacrificiu si dragostea neconditionata. Numai atunci cand sufletul devine cu adevarat curat, el poate fi una cu Dumnezeu sau forta divina. In acest fel, sufletul trece de la o viata la alta, de la o intrupare la alta, sperand sa devina mai purificat cu fiecare nastere. Aici intervine popularul concept de karma, insemnand in simple cuvinte "culegi ceea ce semeni", adica, daca esti un om bun in aceasta viata, vei fi si mai bun in urmatoarea. In acelasi timp, daca ai fost o fiinta impura in aceasta viata, vei plati acest lucru in cea urmatoare. Acest ciclu al reincarnarii continua pana cand sufletul se purifica indeajuns pentru a se contopi cu dumnezeirea.

Desi diversele religii ale lumii aduc perspective foarte diferite despre ceea ce se intampla dupa moarte, ele au un numitor comun, si anume conceptul faptelor bune si rele. Daca ai fost un om bun pe parcursul intregii tale vieti, te asteapta, de obicei, lucruri bune dupa moarte. Sa fie asa, sa nu fie asa? Oricum, vrand-nevrand, mai devreme sau mai tarziu, fiecare dintre noi va afla raspunsul la aceasta chinuitoare intrebare...



Copyright © diane.ro. 2012

Articole din acelasi domeniu:

Dragostea si moartea.Citate, maxime, cugetari

Moartea din vis | Interpretarea si semnificatia viselor

Avem un suflet nemuritor - Dovezi stiintifice

4 comentarii:

Laurentiu spunea...

Mi se pare unul dintre cele mai mari mistere ale lumii si sunt sigur ca va ramane in acest stadiu mult timp de acum!

Masina de spalat spunea...

pana cand vom simti pe propria piele:)

Anonim spunea...

una merda

aurel spunea...

Ad-evarul despre viata si moarte se gaseste numai in Biblie sau Sfanta Scriptura.Existenta vietii dupa moarte pote fi in fericire in raiul Lui Dumnezeu ( locul de odihna sau in cerul Lui Dumnezeu) sau in iad ( iazul de foc ,locul de chin)Criteriul dupa care judeca Dumnezeu pe omul pacatos e ca a respins toata viata lui harul credintei pentru salvarea lui prin jertfa Fiului Lui Dumnezeu care regenereaza pe orice pacatos care are o relatie personala cu Dumnezeu prin credinta in Fiul Sau,care s-a jertfit pe cruce pentru pacatele noastre.Cine are pe Fiul are viata iar cine nu-l are pe Fiul Lui Dumnezeu ,va ramane in mania Lui Dumnezeu.In iad vor fi oameni morali cu multe fapte bune dar nemantuiti/.Omul nu pote plati pentru pacatele lui cu fapte bune care sunt facute nu numai de crestini ,ci si de alte confesiuni religioase chiar si ateii fac fapte bune care sunt asemanate cu haine manjite pentruca sunt facute dintr-o fire pacatoasa. Faptele bune sunt primite de Dumnezeu atunci cand am fost regenerati-nascut din nou.am primit de la Dumnezeu iertare de pacate prin credinta si pocainta devenind copii ai Lui Dumnezeu.Caci prin har am fost mantuiti prin credinta si aceasta nu vine de la noi ci este Darul Lui Dumnezeu .Nu prin fapte ca sa nu se laude nimeni.Nu este dat oamenilor un alt nume sub cer prin care putem sa fim mantuiti ci doar in singurul nume al Domnului IIsus Hristos.El spune șEu sunt Calea Adevarul si Viata ,nimeni nu vine la Tatal decat prin Mine