Înălțarea Domnului - Tradiții, obiceiuri, superstiții


Sărbătoarea Înălţarea Domnului, numită în tradiţia populară românească şi Ispas sau Paştele Cailor, este marcată de obiceiuri şi superstiţii asociate cu cei morţi şi începerea verii.
În ziua de Înălţare oamenii se salută rostind "Hristos s-a înălţat!", "Adevărat că s-a înălţat!".


Ce este Ispasul?

Ispas este, potrivit legendei, numele unui om ce a fost de faţă la Înălţarea Domnului şi a sufletelor oamenilor morţi către cer. Întrucât acest Ispas era din cale afară de vesel, se spune că ziua de Înălţare trebuie să stea sub semnul voioşiei.

Înălțarea Domnului în obiceiuri și superstiții străine

Ispasul reprezenta una din cele mai importante celebrări din an dedicate celor morţi. Dacă, pe de o parte, se credea că oamenii ce îşi dădeau sufletul de Înălţare mergeau direct la ceruri, pe de altă parte, în această zi se practicau numeroase ritualuri legate de apărarea împotriva duhurilor rele, sau a sufletelor morţilor rătăcite pe pământ, transformate în strigoi ori moroi: femeile şi fetele îşi puneau în jurul mijlocului frunze de leuştean, se culegeau şi sfinteau flori de câmp, ramuri şi frunze de alun, paltin, nuc şi leuştean.

Moșii de vara în superstiții și tradiții românești

De Ispas, femeile dădeau de pomană pentru cei morţi azime calde, ceapă verde şi rachiu, sau lapte dulce fiert cu păsat împreună cu câte un buchet de mături de pe câmp.
Leuşteanul pare a fi o plantă magică specifică Ispasului, acesta fiind folosit la bătaia vitelor, ca acestea să se îngraşe şi oamenilor, pentru a nu cădea victime strigoilor sau la împodobirea ferestrelor caselor, la fel ca şi frunzele de paltin, ca o măsură de protecţie contra trăsnetului.
În ziua de Ispas nu trebuia să se lucreze pentru ca oamenii să nu căpieze şi să nu fie pândiţi de primejdii, lovituri ori grindină. De asemenea nu era deloc bine să dai din casă nici sare, ca să aibă vacile  laptele gros şi nici foc, ca oamenii din casă să nu aibă inima rea la fel că şi focul.


Legenda Paştele Cailor

Extrem de interesantă este legenda referitoare la numele de Paştele Cailor. Conform obiceiului strămoşesc, numai de Înălţare caii scăpau la iarbă verde şi se indoapau până numai puteau, dând apoi din cap în semn că sunt sătui.

Se povestea că atunci când Fecioara Maria l-a născut pe Iisus Hristos în iesle, boii au mâncat cu măsură din fanul din preajma, însă caii s-au lăcomit din cale afară, ajungând să se înfrupte şi cu fanul ce-l acoperea pe Iisus copil, ascuns astfel de Maică Domnului pentru a nu fi găsit de Irod. Sfânta Fecioara Maria i-a binecuvântat pe boi şi a blestemat caii să nu se sature niciodată, cu excepţia unei singure zile din an, de Ispas sau cu ocazia Paştelui Cailor.

Copyright © diane.ro. 2012



Înălțarea Domnului - Tradiții, obiceiuri, superstiții Înălțarea Domnului - Tradiții, obiceiuri, superstiții Reviewed by Diana Popescu on 19:52:00 Rating: 5

7 comentarii:

Un produs Blogger.
-->