miercuri, 7 ianuarie 2015

Cum se indragostesc barbatii | Cele 7 stadii ale dragostei la barbati

Barbatii nu sunt nici ei imuni fata de sagetile lui Cupidon, dar felul cum se indragostesc, cum urmeaza drumul catre dragoste este cu totul diferit fata de al nostru, al femeilor.
Cele 7 stadii ale dragostei la barbati
Cum se indragostesc barbatii
Daca noi putem fi strabatute de intense simtaminte de afectiune de indata ce cunoastem un barbat, mintea si inima barbatilor nu functioneaza in acelasi fel. Iata, asadar, cum se indragostesc barbatii si care sunt stadiile prin care trec pe calea catre dragoste...

Stadiul 1: "Imi placi"


Din nefericire, in cele mai multe cazuri, barbatii sunt niste creaturi de suprafata, care sunt atrase mai curand de tot ceea ce intra in campul lor vizual si ii incita/excita. In cazul in care crezi ca un unui tip ii poate place initial de tine ca si persoana te inseli amarnic! Daca o femeie se poate indragosti in timpul unei amuzante ori captivante conversatii, barbatii sunt fascinati in primul rand de trasaturile fizice ale unei femei. Asta nu inseamna uneori femeia ca intreg, ci bustul, posteriorul, buzele, ochii sau chiar nasul acesteia.

"Imi place! La prima vedere este OK! E draguta, sexy, si nu mi-a venit s-o iau la goana dupa primele cinci minute petrecute impreuna, asa ca m-am simtit mai bine alaturi de ea decat cu ultimele trei femei cu care m-am vazut in ultimul timp."

Stadiul 2: Adulmecarea


Unii barbati nu se dau indarat sa curteze discret, cat pot de subtil, mai multe femei deodata (poate si pentru a-si oferi mai multe sanse la loteria amorului) si nu inceteaza sa adulmece care dintre ele pare sa raspunda la avansurile lor. Ei au nevoie de o confirmare inainte de a apela la artileria grea a flirtului. In acest stadiu, chiar daca le place cumva de tine, dar tu le respingi avansurile, isi muta atentia, fara nici un regret, catre o alta femeie care ii atrage.

"Hm, asta chiar isi tine nasul pe sus. Cine naiba se crede? O mare doamna, care nu isi apleaca ochii catre un mocofan ca mine? Habar n-are ce-a pierdut! Gasesc eu alta mai acatarii!"

Stadiul 3: Vanatoarea


Daca o femeie i-a dat unui barbat chiar si cel slab semn ca il place, acesta porneste de indata la vanatoare, straduindu-se sa o faca sa inteleaga ca este interesat de ea si numai de ea!  Incearca sa-si aduca aminte ce anume i-a povestit bunica despre felul cum a fost cucerita de bunica-su, sa rememoreze o serie de scene romantice din filmele de dragoste care l-au plictisit la culme, sa dea de inteles ca este gata sa se inchine fara nici un fel de pretentii la templul frumusetii si personalitatii ei. Daca iti incurajezi un astfel de pretendent si ii sugerezi ca esti dornica sa iesi cu el in oras, este pregatit sa treaca la urmatoarea faza.

"Nu m-am simtit niciodata atat de bine in compania unei femei! Privirea ta, cuvintele tale, felul cum stii sa ma asculti si sa ma intelegi! Esti cu adevarat unica. Nu cred ca voi mai intalni niciodata pe cineva asemeni tie." 

Stadiul 4 - "Impresia artistica"


Desi femeia a inceput deja sa se indragosteasca de el, barbatul este inca departe de asta. In aceasta etapa, numita in termeni de cultura stradala "vrajeala,"el tine mortis sa te impresioneze, sa iti castige atentia si aprecierea, si nu se da inapoi de la nimic pentru a-si pune in evidenta punctele forte. Acestea difera de la caz la caz si de la un grad de inteligenta la altul: o musculatura de tip Arnold Schwarzenegger, un IQ de Einstein, o cultura generala gen Octavian Paler sau un simt al umorului ce rivalizeaza cu cel al lui Nea Marin.

"Draga mea, stiai ca am facut box timp de un an si jumatate? Am castigat chiar si primul loc pe comuna! Uite, din intamplare, am medalia chiar acum la mine. Nu-i asa ca-i frumoasa? Odata, am dat mana cu Lucian Bute. Nu mi-am spalat-o o saptamana dupa aia. Hai sa-ti arat cateva miscari... Uite, asta e un croseu! Vai, iarta-ma, te-am lovit? Sangerezi putin... Nu-i nimic, pana te mariti iti trece!"

Stadiul 5: "Vreau sa ma iubesti!"


Daca un barbat are succes pana in acest punct, el isi doreste sa stie ca il iubesti. Obtinerea dragostei tale, a atasamentului tau constitue cel mai ravnit tel al sau. In loc sa se indragosteasca de tine, in acest stadiu, el se da peste cap sa te faca sa te indragostesti tu de el. Asta nu inseamna ca nu isi poate demonstra potentialul de a-ti fi un partener de nadejde. Cu toate acestea, chiar daca esti deja indragostita, el tine mortis sa se convinga de lucrul asta!

"Ah, stiu ca nu merit, dar daca ai putea sa ma iubesti... Spune-mi macar ca nu-ti sunt indiferent, ca exista un loc cat de mic in inima ta rezervat mie si numai mie. Oh, chiar ma iubesti? Nu-mi vine sa cred! Ma simt in al noulea cer!"

Stadiul 6 - "Acum e acum!"


Dupa ce s-a asigurat ca ti-ai marturisit sentimentele, ca tii cu adevarat la el, ca este tot ti-ai putea dori ca barbat, el mai sta nitel la indoiala. Poate ca imaginea pe care ti-a creat-o in minte despre el nu coincide intru totul cu adevaratul sau sine, dar asta conteaza mai putin. Uneori, abia acum incepe sa se intrebe daca isi doreste sa aiba o autentica relatie cu tine si isi da seama ca are de a face cu o persoana reala si nu cu o plasmuire a imaginatiei lui! Nu este exclus ca in aceasta faza sa puna brusc capat relatiei bazandu-se pe un motiv neclar nici macar pentru el, care tine de "misterul masculin."

"Chiar am ajuns sa o plac? Cu adevarat? Chiar este este ea femeia vietii mele? As putea sa o prezint parintilor mei? Intr-o buna zi, ar putea sa-mi fie o buna neva... Vai, am fost cat pe ce sa pronunt cuvantul ala! Nu, nu, nu este inca cazul. Mai trebuie sa astept! Sau nu..." 

Stadiul 7 - Stadiul "Te iubesc!"


Daca a decis, in cele din urma, sa ii dea dragostei o sansa, el este, in sfarsit copt pentru o veritabila relatie in doi. In urmatoarele trei-patru luni se poate derula o magica poveste de iubire. El isi va frau liber simtamintelor si se va simti coplesit de dragoste. Il vei vedea cum incepe sa fie cat se poate de protector fata de tine, uneori chiar posesiv, si cum clipele de infierbantata impartasire afectiva alterneaza cu o turbata gelozie.

"Ah, sunt indragostit de ea! Simt ca am un nod in gat, dar trebuie sa-i spun, sa-i declar "Te iubesc!" Oare cum vor arata copiii nostri? Pun pariu ca vom avea cei mai frumosi copii din lume. Abia astept sa-i dragalesc. Stop, stop, stop! Ce se intampla cu mine? Ce am ajuns? Vai, mie!"

S-ar putea spune ca este cinic sau fals in a afirma ca un barbat ajunge sa se decida daca sa se indragosteasca sau nu, dar, de cele mai multe ori, el nu constientizeaza ceea ce face. Aceste lucruri sunt inradacinate adanc in el, la nivel instinctiv, si daca ca neaga dragostea in primele din aceste stadii, o face subconstient, impulsionat de mecanismul sau de autoaparare care il ajuta sa nu fie ranit in suflet ori in orgoliu.


Articole din acelasi domeniu in blogul Dianei:

10 barbati fatali pentru o femeie

Barbatii gelosi si posesivi. Cine sunt si ce vor ei de la femei

De ce barbatilor le este frica de dragoste?

5 comentarii:

Alexa spunea...

Interesant articol! Te urmaresc zilnic si imi face placere sa iti citesc toate postarile.
Felicitari si mult succes pe mai departe!

Bianca Berinde spunea...

ai muuulta dreptate :))

Anonim spunea...

DA!TEORETIC,suna foarte bine,dar realitatea este cu totul alta!Se intampla asa...cu stadiile astea rar,in general situatia este alta.

Anonim spunea...

DIANA este o fata foarte inteligenta,are al saselea simt,are educatie-se vede asta,scrie foarte bine,elaborat,imi place f.mult,doar ca realitatea zilelor noastre este cu totul alta.Poate este mai bine sa fim optimisti,pozitivi,sa radem,sa vedem situatia,ca fiind intr adevar asa cum suna,,teoria,,pt.sanatatea noastra mintala-pana la urma,atata ura,probleme,necazuri,ne fac sa vedem totul....distorsionat!

Anonim spunea...

Ar trebui sa existe cele 7stadii de cucerire(cu adevarat)este bine nu doar pt.barbat ,ci si pt,cuplu,in general-cu rabdare,pt.a se cunoaste mai bine reciproc ,partenerii-idealul unui inceput de relatie,asa s ar traduce corect,prin definirea clara a celor cateva stadii.....pt.a se ajunge la profunzime in relatie,la ceea ce se vrea si se doreste sincer exprimat.Asa erau si evoluau relatiile in urma cu ceva timp sau ani si era mai bine,pt.ca se stia clar ce se vrea de la celalalt.Acum?Totul are iuteala,viteza,lipsa de rabdare,se trece f.f.f.f.repede si rapid la....sex!Se consuma relatia de fapt.....pana ea nici nu s a consumat,prin anumite etape de,,evolutie,,si intelegere dintre cei doi.De aici rezulta divorturi rapide,separari usoare(fara nici o constiinta),copii facuti dintr o simpla si banala,,indragostire,,care a trecut dar.......,,rezultatul,,a ramas...se ia si se priveste IUBIREA si CUPLUL,atat de simplu....incat,ma infioara!Am 19ani de casnicie....never say never-e adev.dar vb.pana in clipa de fata-cum credeti ca se poate avea o relatie de durata daca n au existat STADIILE?Cum credeti ca se mentine atata timp?Cu EVOLUTIE fireasca a lucrurilor,nu cu GRABA-de a ajunge la FINAL-sa se lase FINALUL-sa vina prin-EVOLUTIE FIREASCA!Ai scris foarte corect DIANA,dar din nou realitatea,,bate filmul,,vietii?