miercuri, 8 aprilie 2015

Miercurea Mare | A treia zi din Săptămâna Patimilor


Miercurea Mare, cea de-a treia zi din Săptămâna Patimilor, mai este numită, conform tradițiilor populare românești si Miercurea Milostivelor.
Despre aceasta zi se stiu doar cateva obiceiuri care s-au pastrat de-a lungul timpului
În această zi, nu ai voie sa speli rufe, iar cenușa cu care faci focul trebuie numaidecât s-o arunci pe câmpurile, care vor deveni mănoase, toamna.
Prin Dolj, de Miercurea Mare, copii de la sate mergeau la colindat vestind Paștele, acompaniați de clopoței, iar lumea se bucura și împarțea ouă proaspete, numai bune de înroșit, copiilor.

Iată, ce spunea colindul din Miercurea Milostivelor:
„Câţii-Mâţii,
Toarce câlţii!
Ori i-ai tors,
Ori i-ai ros.
Scoate ţolul să ţi-l văz
Şi de-l ai
Să te-nduri şi să ne dai
Cele ouă-ncondeiete
De colo, din cobilete,
Unu mie,
Unu ţie
Şi unu de tovărăşie,
La anu şi la mulţi ani!

După trei zile încărcate de evenimente, intrarea triumfală a Lui Iisus în Ierusalim de duminică, gonirea vânzătorilor din Templu, de luni, și controversele din Templu din ziua de marți, în Miercurea Mare, pe 1 aprilie, anul 33 d.Hr., se așterne liniștea dinaintea furtunii!


Ce a făcut Iisus, în cea de-a treia zi din Săptămâna Patimilor?



Miercurea Iscoadei Miercurea Milostivelor








Deși lucrurile par să se fi așezat, răul pândește din umbră și continuă să câștige teren
Dacă la noi, această zi este numită Miercurea Mare, în occident, poartă numele de Miercurea Iscoadei (Spy Wednesday), întrucât, acum, conspirația întunecatî împotriva Lui Iisus se intețește, nu numai prin aportul dușmanilor din afară, ci și prin acela al unui trădător dinăuntrul taberei Lui.
În această miercuri, se adună laolaltă elementele cheie ale complotului ce va duce la cel mai mare păcat din istoria omenirii, uciderea Fiului Lui Dumnezeu.



Conspirația prinde puteri

Iisus se trezește din nou, dimineața, în afara Ierusalimului, în Betania, unde este găzduit, în casa Mariei, Martei și a lui Lazăr. Învățăturile Sale atrag iarași o mare mulțime, în Templu. Astăzi, însă, liderii evrei, reduși la tăcere de criticile Lui Iisus, din ziua anterioară, îl lasă în pace. Ei se feresc de o nouă confruntare publică, preferând, în schimb, să își facă mendrele în secret.

Caiafa, marele preot, convoacă în locuința sa căpeteniile preoților și fariseilor, două grupuri aflate de obicei pe poziții adverse, dar care sunt unite acum de același țel mârșav. Ei pun la cale uciderea Lui Iisus, însă nu au încă toate atuurile în mâini. Se tem de reacția maselor și nu vor să stârnească o revoltă printre numeroșii pelerini strânși în Orașul Sfânt, cu prilejul Paștelui. Planul lor initial este să aștepte până dupa sărbătoare pentru a-L aduce pe Iisus la strâmtoare, în cazul în care nu intervenea până atunci o oportunitate neașteptată.

Aici va intra în scenă trădătorul!



Avarul și banii săi

Relatarile din Biblie converg spre un eveniment ce grăbește înfăptuirea destinului Lui Iisus: miruirea din Betania.

O femeie se apropie de Iisus - aflăm din Ioan 12:3 că ea este Maria, sora Martei - și îi unge picioarele cu mir de nard, de mare preț. Ucenicii nu sunt de acord cu acest lucru (in Ioan 12:4 se spune că este vorba, de fapt, despre Iuda), spunând: „De ce nu s-a vândut acest mir cu trei sute de lei şi să se fi dat săracilor?” La mijloc este, până la urmă, o mare suma de bani, cu mult mai mult decât solda unui soldat sau câștigul unui lucrător de rând pe un întreg an. Sunt îndeajuns de mulți bani pentru a se întreține o familie modestă mai mult de un an de zile.

Iisus nu împărtașește însă meschinăria lui Iuda. El găsește că această aparență extravagantă este la locul ei. Împărăția pe care o aduce Iisus se înalță deasupra unor riguroase calcule economice. El vede în "risipa" Mariei o venerație care trece dincolo de socotelile lumești, cotidiene, de eficiența a folosirii banilor și timpului. Pentru Maria, valoarea lui Iisus este mai presus de unitățile de măsură din lumea materială. Însuși Iisus mărturisește că ea face "un lucru frumos" (Matei 26:10).

Iuda, pe de altă parte, nu este convins de aceasta perspectivă. Contrar aparențelor, protestul acestui avar trădează o inimă lacomă. Ingrijorarea lui Iuda este determinată "nu pentru că purta grijă de săraci, ci pentru că era un hoţ şi, ca unul care ţinea punga, lua el ce se punea în ea" (Ioan 12:6). Trădătorul fusese de multă vreme atras pe făgașul păcatului, dar acest gest al lui Iisus este picătura care  va umple paharul sufletului său nelegiuit.

Diavolul își află cu ușurință locul în această inimă iubitoare de bani și a păcatelor pe care urmează să le facă Iuda. Îmboldit de ceea ce consideră a fi o inadmisibilă risipă de bani, el merge la marele preot, oferind astfel oportunitatea pe care o așteptau cu nesaț conspiratorii. Această iscoadă îi va conduce  spre Iisus la vremea cea mai potrivită, când norodul din jurul Lui se va fi risipit. Iar "avarul" face acest lucru pentru numai 30 de arginți, sumă ce constituia, conform Exodului 21:32, prețul vieții unui sclav.



De ce trebuie să fie trădat Iisus?

De ce Dumnezeu a recurs la așa ceva? Dacă Iisus este cu adevărat dat în mâinile dușmanilor săi "după sfatul hotărât şi după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu," iar inamicii Săi nu fac decât să îndeplineasca voința lui Dumnezeu, de ce Iisus trebuie să fie trădat de unul dintre ai Lui? De ce trebuie să fie adăugată pângărirea trădării la chinurile Sale de pe Cruce?

Putem găsi un indiciu în acest sens atunci când Iisus citeaza Psalmul 41:9, anticipând pervertirea lui Iuda: "Chiar şi acela cu care trăiam în pace, în care îmi puneam încrederea şi care mânca din pâinea mea, ridică şi el călcâiul împotriva mea."
Regele David cunoștea nu numai durerea de a fi supus uneltirilor dușmanilor săi, dar și pe aceea de a fi ținta trădării prietenilor săi. Fiul lui David pășește pe același drum al suferinței: Dacă Iuda se întoarce împotriva Sa, curând Petru îl va renega și apoi acei zece ucenici rămași se vor risipi.

Încă de la începutul misiei Sale, ucenicii au fost de partea Sa. Ei au învățat de la El, au călătorit împreună cu El, au dat învățăminte, alături de El, i-au fost tovarași pământeni și l-au alinat pe măsură ce se îndrepta către Ierusalim.

Acum, însă, când soarta Sa ajunge să fie pecetluita, trebuie să-și poarte povara de unul singur. Încheierea lucrării Sale pe pămant nu mai este sprijinita de alții. Cel Uns trebuie să meargă mai departe neînsoțit de nimeni, întrucât până și prietenii Săi îl trădează, îl neagă și se risipesc. Poate că, dacă mântuirea lumii ar fi depins de perseverența și credința ucenicilor, aceasta nu ar fi fost împlinită.

Pe când aduce "rugăciuni şi cereri cu strigăte mari şi cu lacrimi" în grădina Ghetsimani, dezamagirea lui David se adaugă nenorocirii lui Iisus: "Chiar şi acela cu care trăiam în pace, în care îmi puneam încrederea şi care mânca din pâinea mea, ridică şi el călcâiul împotriva mea" (Psalm 41:9). El este părăsit de cei mai apropiati tovarași pământeni, unul dovedindu-se a fi o iscoada. Chiar și acest fapt nu ajunge însă până în miezul durerii Sale, care se vădește în strigătul Său de deznădejde: "„Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” (Matei 27:46).

Adâncimea simțământului că este părasit nu îl împiedică totuși pe Iisus să-și coboare dragostea pentru oameni.
Ce dragoste poate fi mai înaltă  decât cea prin care să iți dai viața pentru prietenii tăi, chiar dacă aceștia te-au abandonat?

Sursa imagine: You Tube Biblia Vizuala


Articole din acelasi domeniu in Blogul Dianei:
Miercurea de dupa Paste- traditii, superstitii, obiceiuri
Lunea Mare din Saptamana Patimilor
Martea Mare din Saptamana Patimilor

2 comentarii:

  1. Timpul pe care raţiunea îl consumă construind justificări cusute cu aţă albă l-am putea folosi şi ar trebui să-1 folosim ca să găsim soluţii noi şi metode originale pentru obţinerea rezultatelor dorite, pe care aceeaşi raţiune le consideră "imposibile". Asta scrie celebrul Colin Turner în cartea ”Născut pentru succes”. Căutăm urgent colaboratori part-time care vor să câştige bani în timpul liber, într-un proiect unic la nivel mondial. Oferim contract de comision. Pentru mai multe detalii, trimiteţi mesajul PROIECT la adresa de email b_ioana88cj@yahoo.com

    RăspundețiȘtergere
  2. Bogatia incepe sub forma unui Gand. Asta scrie celebrul Napoleon Hill in cartea " De la idee la bani" . Cautam urgent colaboratori part- time care vor sa castige bani in timpul liber ,intr- un proiect unic la nivel mondial. Oferim contract de comision. Cereti detalii la ametistana@gmail.com

    RăspundețiȘtergere