joi, 30 iulie 2015

Un cerşetor în rai? | O poveste de Osho

S-a întâmplat odată ca un om bogat să moară în aceeaşi zi cu un cerşetor din oraşul său. Numele cersetorului era Lazăr. Bogătaşul s-a dus direct în iad, iar Lazăr s-a pomenit într-o clipă în rai. Omul înstărit şi-a înălţat privirea şi l-a zărit pe Lazăr în apropierea lui Dumnezeu, aşa că a strigat cât a putut de tare către ceruri, "Alo! Se pare că s-a petrecut o încurcătură. Eu ar fi trebuit să fiu acolo, iar cerşetorul Lazăr ar fi trebuit să fie aici!"

Osho
Dumnezeu a râs şi a zis, "Cei din urmă trebuie să ajungă cei dintâi, iar cei dintâi să devină cei din urmă. Te-ai bucurat îndeajuns de mult fiind cel dintâi, iar acum a sosit timpul ca şi Lazăr să fie niţel satisfăcut de acest lucru."

Omul bogat se simţea copleşit de căldură - desigur, în iad nu ai încă la dispoziţie aer condiţionat - o căldură de foc. Îi era foarte sete şi nicăieri nu exista apă. A strigat, aşadar, încă o dată, "Dumnezeule, te rog, cel puţin trimite-l pe Lazăr la mine cu puţină apă. Îmi este tare sete!"

Iar Dumnezeu a glăsuit, "Lui Lazăr i-a fost de multe ori sete la uşa ta, ajungând chiar pe pragul morţii din această cauză, şi tu nu i-ai niciodată nimic. A fost pe moarte, înfometat la uşa ta, iar în casa ta avea loc câte o petrecere în fiecare zi, la care erau mulţi invitaţi de seamă, dar el a fost alungat mereu din faţa uşii de servitorii tăi pentru că oaspeţii erau pe cale să sosească, musafiri importanţi, politicieni, diplomaţi, oameni cu stare, iar un cerşetor stând acolo nu ar fi dat bine. Slugile tale l-au izgonit, şi lui îi era foame, iar oamenii invitaţi la tine nu erau înfometaţi. Nu te-ai uitat nicicând spre Lazăr. Acum, ceea ce-mi ceri este imposibil."

Şi se spune că Lazăr a râs.

Această poveste adâncă a devenit subiect de meditaţie pentru mulţi mistici creştini. Ea s-a statornicit la fel ca şi un Zen Koan (o poveste, un dialog, o întrebare ori o afirmaţie utilizată în practica Zen pentru a provoca "o mare îndoială" şi a testa progresul învăţăceilor pe calea Zen), iar în mănăstirile creştine, misticii nu încetau să se întrebe de ce Lazăr a râs.

El a râs de absurditatea lucrurilor. Nu a ştiut niciodată că un nimeni precum Lazăr - un lepros, un cerşetor - ar putea intra în rai. N-ar fi crezut nicicând că s-ar fi putut întâmpla aşa ceva. Şi nu ar fi dat crezare nici în ruptul capului celuilalt lucru, faptului că un om bogat, cel mai avut din oraş, ar fi putut să ajungă în iad. A râs.

Şi Lazăr continuă să râdă. Iar el va râde şi atunci când tu vei muri: dacă eşti cineva, va râde pentru că vei fi izgonit. Dacă eşti un nimeni, cineva cât se poate de neînsemnat, va râde întrucât vei fi binevenit.

În această lume, deoarece există egoul, egoul este preţuit în toate. În cealaltă lume, în cealaltă dimensiune, preţuirea se dă lipsei egoului. De aceea, Buddha pune accentul pe ne-sine - ANATTA. El a spus, "Nu îţi spune nici măcar "eu sunt un suflet," pentru că şi acest lucru devine un ego subtil. Nu zice AHAM RAHMASMI - eu sunt Brahma, eu sunt supremul sine. Nu spune nici măcar atât, căci Eul este foarte înşelător. Te poate păcăli. Te-a păcălit vreme de mai multe vieţi. Poate să te ducă cu preşul pe mai departe. Spune, pur şi simplu, "Nu sunt" şi rămâi în această negare, în această nimicnicie - devino gol de sine."

Omul trebuie să scape de sine. Odată ce sinele este aruncat deoparte, nimic nu mai lipseşte. Începi să te reverşi şi înflorirea pogoară peste tine.


Sursă: Osho - "And the Flowers Showered" / "Şi florile au plouat"


Articole din acelaşi domeniu în Blogul Dianei:

Totul este permis | O poveste de Osho

Maestrul m-a sărutat pe frunte! | O poveste de Osho 

A fi împreună cu Dumnezeu - O poveste de Osho

Niciun comentariu: