loading...

marți, 1 martie 2016

Diamantul în legende, mituri şi superstiţii

De-a lungul vremii, diamantul a fascinat omenirea prin frumuseţea şi aura sa de mister, supranatural. Încă de la descoperirea sa, această piatră preţioasă a inspirat numeroase legende, mituri şi superstiţii, asociate cu puterea, averea, sănătatea, invulnerabilitatea, divinitatea şi dragostea.

Sufletul este aşezat în trup asemeni unui diamant brut care, dacă nu este şlefuit, nu-şi va arăta strălucirea niciodată
Forma de octaedru a diamantului a fost considerată una ideală, graţie celor şase vârfuri, opt faţete şi douăsprezece muchii ascuţite. Încă din cele mai vechi timpuri, acesta a fost văzut drept un intermediar magic între om şi forţele nevăzute ale naturii sau zeităţile care îi guvernau soarta.

Simbol al vieţii şi leac universal 


În perioada faraonilor, se obişnuia să se amplaseze un diamant în mijlocul crucii ankh reprezentând o hieroglifă cu semnificaţia de "viaţă." Pentru egipteni, diamantele simbolizau totodată soarele, puterea şi curajul.

Datorită proprietăţilor de vindecare a bolilor care îi erau atribuite, diamantul a fost slăvit în vechime ca o "piatră miraculoasă." Se presupunea că avea capacitatea să înlăture durerile de stomac, oboseala, depresia, pierderea memoriei, bolile mentale, coşmarurile, maladiile pielii, infecţiile şi multe alte afecţiuni ale inimii şi capului. Se credea că simpla aşezare a diamantului pe o parte suferindă a corpului avea potenţialul de a o vindeca.

În Evul Mediu, exista superstiţia că atunci când era purtat de cineva, diamantul avea înzestrarea de a apăra acea persoană faţă de ciumă.

Astfel de remedii au fost puse totuşi la îndoială în timpul Renaşterii, când Papa Clement al VI-lea a înghiţit un leac conţinând praf de diamante ce i-a provocat moartea!

În India, diamantele erau întrebuinţate ca leacuri pentru nebunie.

O superstiţie de mare amploare, ce persistă până în zilele noastre, învredniceşte diamantele cu calitatea de a apăra faţă de Ochiul rău sau deochi. În perioada medievală, mai cu seamă femeile purtau pandative cu aceste pietre preţioase în speranţa că strălucirea lor va "orbi" Ochiul rău.

O altă prescripţie medicală recomanda totuşi oamenilor să nu îşi cumpere şi să nu se impobeasca cu diamante albastre, întrucât culoarea acestora ar fi fost prea apropiată de cea a Ochiului rău.

Într-o legendă luată în serios la un moment dat, trebuiau să fie evitate diamantele cu culet, deoarece spiritele rele ar fi putut intra prin acesta pentru a arunca un blestem asupra purtătorului pietrei.

Diamantele şi fulgerele 


Printre superstiţiile hinduşilor legate de diamante se număra şi cea despre crearea acestei preţioase sub impactul fulgerelor asupra unor pietre. Mai mult decât atât, exista credinţa că diamantele aveau capacitatea de a atrage fulgerele!

Într-o superstiţie europeană, diamantele posedau, din contra, puterea de a proteja împotriva fulgerelor şi furtunilor atunci când erau amplasate în fiecare colţ al unei case sau unei grădini.

Simbol şi judecător al adevărului 


Dacă pentru egipteni, diamantul era, printre altele, o emblemă a adevărului, pe vremuri, marii preoţi evrei îl foloseau pentru a determina vinovăţia sau inocenţa celor acuzaţi de fărădelegi. Cum procedau? Conform convingerii lor, dacă un diamant aşezat în faţa unui om peste care plana bănuiala unei fapte rele se întuneca şi devenea tot mai mat, se dovedea că acesta era vinovat. Dacă, dimpotrivă, piatra capătă o strălucire crescândă, demonstra nevinovăţia celui judecat.

În anii 1600, diamantele erau utilizate, în mod asemănător, pentru a testa fidelitatea! Bărbaţii le strecurau sub o pernă din dormitor pentru a afla dacă soţia îi înşela ori nu. Indiciul că erau încornoraţi consta în pierderea purităţii, limpezimii pietrei preţioase.

Diamantele şi divinitatea 


În lumea antică grecească şi romană, diamantele erau văzute drept lacrimi ale zeilor sau chiar bucăţele desprinde din stelele căzătoare.

Platon mergea şi mai departe, considerându-le făpturi, existenţe ce întrupau spiritele celeste.

Într-o legendă, se spune că zeitatea indiană Krishna i-a dăruit iubitei sale, Radha, un diamant enorm având darul de a-i reflecta frumuseţea atunci când strălucea sub razele lunii.

Pentru a sublinia clarviziunea şi atotcunoasterea zeilor, hinduşii montau diamante în ochii statuilor care ii reprezentau.

Un mit persan pretindea că lui Dumnezeu nu îi trecuse prin cap să creeze diamante, aur sau orice alt fel de metal ori gemă de preţ atunci când plămădise lumea. Satana, în schimb, ar fi observat cât de mult îi plăceau Evei florile cu culori strălucitoare din grădina Edenului şi ar fi introdus pietrele şi metalele preţioase având astfel de culori pe pământ pentru a-i ispiti pe oameni.

Invincibilitate şi protecţie în război 


În timpuri de mult trecute, regii purtau platoşe groase din piele împodobite cu diamante, în credinţa că aceste pietre posedau calităţi magice, divine şi puteri extraordinare ce îi făceau invulnerabili şi învingători în războaie.

În secolul al VIII-a i.Hr. diamantul era asociat cu termenul "adamas," un cuvânt grecesc cu semnificaţia de "invincibilitate."

O veche zicală indiană statueaza, "Cel care poartă un diamant va vedea cum pericolul îi dispare din cale." Puritatea, strălucirea şi capacitatea diamantului de a refracta lumina i-a atras simbolul clarităţii, limpezimii, dar şi al neinfrangerii.

Diamantul şi dragostea 


Diamantul a fost dintotdeauna strâns asociat cu dragostea eternă şi/sau pură.

Termenul grecesc de "adamas" corelat cu diamantele îşi are originea într-o legendă antică. Conform acesteia, Chronos a preschimbat un tânăr pe nume Adamas într-o piatră preţioasă ce dăruia putere şi noroc, constituia un antidot pentru otrăvuri şi avea in plus proprietatea de a învigora dragostea din cuplurile căsătorite.

Într-o superstiţie de odinioară, diamantul avea abilitatea de a insufla echilibru şi discernământ în relaţiile de iubire.

Diamantele montate pe inelele de logodnă şi uneori pe verighete au rămas la modă. Pentru cine şi le permite, desigur! Începuturile acestei tradiţii pot fi aflate în secolul al II-lea i.Hr., atunci când poetul roman Plautus le-a menţionat întrebuinţarea în ceremonii nupţiale. În decursul istoriei, se consemnează, între altele, că Maria de Burgundia a primit în anul 1477 un inel de cununie ornat cu un diamant de la arhiducele Maximilian al Austriei.

Inelele cu trei diamante simbolizează trecutul, prezentul şi viitorul unei legături de cuplu.

Inelele cu două diamante au fost foarte populare în clasele sociale privilegiate din cauza legendei că două astfel de pietre pot "da naştere" unui "diamant copil," adică pot favoriza obţinerea de şi mai multe diamante. Din acest motiv, erau purtate frecvent inele de logodnă conţinând două diamante.

O superstiţie adânc înrădăcinată în Europa pretinde că nu este bine ca o fată să-i împrumute alteia inelul de logodnă cu diamante întrucât, în acest mod, cea de-a doua poate să-i răpească inima logodnicului celei dintâi.

"Sufletul este aşezat în trup asemeni unui diamant brut care, dacă nu este şlefuit, nu-şi va arăta strălucirea niciodată."
Daniel Defoe


Postări din acelaşi domeniu în Blogul Dianei:

Cristalele sau pietrele Feng Shui – Proprietăţi, efecte şi utilizare

Jadul – Simbol şi semnificaţie

Pietrele zodiilor | Care e piatra zodiei tale?

Un comentariu:

  1. Cred ca tot ce e perfect atrage dupa el superstitii , legende, dorinte ascunse
    Plus ca diamantul a fost, este si va ramane pentru femei , mai ales, bijuteria suprema, indiferent de marime, culoare sau montura.
    Toate ne dorim unul, nu-i asa?

    RăspundețiȘtergere