miercuri, 5 octombrie 2016

Horoscop Taur 2017

În horoscopul Taurului 2017 predomină necesitatea de a te plia unor circumstanţe imprevizibile fără să-ţi pierzi din vedere ţelurile esentiaţe, a-ţi redescoperi potenţialul interior şi a-ţi alege cu grijă prietenii. Eşti capabil, de altfel, să-ţi analizezi cu realism demersurile, inclusiv în plan profesional. Viaţa amoroasă nu trebuie să-ţi adaste prea mult în conul de umbră al tainelor şi al obişnuinţelor, şi deşi activităţile financiare îţi sunt în general profitabile, este nevoie să îţi struneşti impulsul de a cheltui peste măsură.

Horoscop Taur 2017 | Horoscop general 


Pluton străbate şi în acest an tărâmul Capricornului şi a noua casă a Taurului, continuând să dea o turnură neaşteptată proiectelor tale aparent previzibile ţinând de învăţătură şi călătorii. Ţii cu tot dinadinsul să te bucuri de siguranţă, stabilitate pe termen lung, fiind necesar în acest scop, în mod paradoxal, să accepţi cu seninătate orice fel de răsturnări de situaţie, să te adaptezi din mers unor conjuncturi neobişnuite, insistând pe ceea ce este pozitiv în acestea.
Horoscop Taur 2017
Poţi constata că ţi se pun piedici în calea spre o destinaţie mult dorită din străinătate, având, în schimb, posibilitatea să ajungi într-o zonă a globului pe care nu te-ai gândit vreodată că ai putea să o vizitezi. Poate că, prin astfel de lovituri de teatru, Pluton te călăuzeşte către o dimensiune a vieţii cu mult mai potrivită, adecvată destinului tău...

Neptun guvernează pe mai departe în 2017 peste regatul Peştilor, zodia sa favorită, corespunzătoare celei de-a unsprezecea case a Taurului. În acest context astral, aspiraţiile, speranţele tale sunt desprinse de rutina cotidiană, ţintesc spre ceruri, şi se impune să desluşeşti care din ele sunt iluzorii, intangibile, şi care care îşi pot afla împlinirea, necesitând, desigur, eforturi deloc neglijabile. Pe de altă parte, este indicat să te fereşti să-ţi idealizezi prietenii, să te laşi antrenat în relaţii de amiciţie pline de făgăduinţe la prima vedere, dar care se pot dovedi a fi păguboase în timp.

Mesajele transmise prin intermediul viselor şi a unor coincidenţe frapante din lumea reală sunt menite să-ţi deschidă ochii asupra unor terenuri minate şi a unor valori neexploatate ale sinelui. Uranus sălăşuieşte şi în noul an în Berbec şi a XII-a ta casă, punând accentul pe dezideratul de intra în contact cu latura ta subconştientă, a-ţi dezvălui comorile ascunse acolo şi a te descotorosi de bagajul mental, chiar dăunător al unor evenimente şi simţăminte din trecut.

În cazul în care nu reuşeşti să te trezeşti din visarea cu ochii deschişi provocată de Neptun, tranzitul lui Jupiter în Balanţă te aduce cu picioarele pe pământ până în octombrie 2017, te ajută să-ţi evaluezi cu luciditate, realism obiectivele, să nu le urmezi orbeşte, ci să pui la punct o strategie în drumul către ele. Totodată, acest parcurs al lui Jupiter este asociat cu o stare bună de sănătate şi cu tratarea cu succes a unor eventuale boli, afecţiuni.

Evenimente astrologice în horoscopul 2017

Şovăielile care te marchează în demararea unui nou proiect, a îmbarcării într-o etapă nouă a vieţii par să dispară de la sine în intervalul 10 martie - 21 aprilie, sub impactul prezenţei lui Marte în Taur. Eşti energizat, mobilizat să te îndepărtezi de conservatorism, obişnuinţe, ai curajul să te avânţi în necunoscut şi să-ţi oferi astfel oportunităţi diferite, nemaiîntâlnite.

Aspectul astrologic anterior are putinţa de a înfrânge influenţele negative imprimate de mişcarea retrogradă a lui Venus în prima ta casă între 4 martie şi 3 aprilie 2017 şi cea a lui Mercur în acelaşi sector astrologic în perioada 9 aprilie - 20 aprilie. Venus incearcă, aşadar, în zadar să te menţină pe făgaşurile vechi ale vieţii, în vreme ce Mercur nu are cum să te descurajeze în interacţiunea cu cei din preajma ta.

Din 20 iulie şi până pe 5 septembrie 2017, amplasarea lui Marte în Leu şi a patra casă a Taurului te inspiră să îţi împrejmuieşti căminul cu metereze, să îţi aperi cu îndârjire familia faţă de orice ameninţare posibilă. Tinzi să fii foarte sau chiar prea protector faţă de persoanele apropiate, să veghezi cu o prea mare vigilenţă asupra lor, riscând în acest fel să le îngrădeşti independenţa şi să işti discuţii în contradictoriu cu acestea. Străduieşte-te să le înţelegi opiniile şi să nu te transformi într-un mic tiran!

Mercur se înscrie în tranzit retrograd în perioada 31 august - 5 septembrie în aceeaşi arie astrologică a Leului, dând naştere unor probleme de comunicare cu oamenii îndrăgiţi. Încă o dată, este nevoie să îţi ţii în frâu subiectivismul, să fii deschis şi să faci compromisuri astfel încât să nu ştirbeşti armonia din relaţiile cu membrii familiei.

Horoscop Taur 2017 - Dragoste şi cuplu


Viaţa amoroasă stă şi în 2017 sub semnul unor aventuri sau idile desfăşurate în umbra tainelor şi secretelor pentru unii nativi din zodia Taurului. Deşi această tentă de mister este cumva magică şi incitantă, nu are cum să fie perpetuată la nesfârşit, în caz contrar fiind de aşteptat să îţi dedublezi personalitatea, să duci o viaţă dublă, fără să mai poţi distinge la un moment dat ce este cu adevărat important pentru tine.

Bunăvoinţa şi receptivitatea dintre parteneri poate avea de suferit ca efect al tranzitului lui Saturn în Săgetător şi a opta casă a Taurului. Mai ales dacă eşti într-o conexiune în doi de cursă lungă, este posibil că în aceasta să se fi instalat rutina, inerţia, şi ca împărtăşirea intimă să fie afectată din acest motiv. În această eventualitate, este nevoie să îţi reîmprospătezi dragostea prin infuzarea constantă a unor elemente de noutate. Poate că este timpul să pleci împreună cu tovarăşul de viaţă într-un loc exotic ori insolit, în stare să vă facă să vă redescoperiţi reciproc unicitatea, atractivitatea, compatibilitatea.

Mercur în aspect retrograd în Fecioară în intervalul 12 august - 31 august 2017 reia, pe un alt palier, influenţele de rău augur ale lui Saturn. Pari să îţi exprimi neinspirat, stângaci ataşamentul faţă de persoana iubită, să dai cu bâta în baltă, fără să vrei, chiar atunci când atmosfera romantică ce plueste deasupra voastră pare să va pătrundă în profunzime. Nu te lasă stăpânit de complexe ori o timiditate fără rost în legătura ta în doi! Dacă eşti singur, poţi fi ispitit să reiei o poveste de dragoste mai veche, ce părea să fie înmormântată în trecut pentru totdeauna.

Între 5 septembrie şi 22 octombrie, Marte cucereşte bastioanele Fecioarei şi ale celei de cincea case a Taurului, aşa că nu-ţi mai este deloc greu să-ţi dovedeşti iubirea faţă de partenerul tău. Plin de spontaneitate şi îndrăzneală, eşti gata să-l debusolezi în mod plăcut prin gesturile tale imprevizibile! În cazul în care eşti singur, înflăcărarea, temeritatea îţi oferă sporiţi sorţi de izbândă în cucerirea inimii cuiva de care eşti atras în secret de câtăva vreme.

Jupiter pătrunde odată cu 10 octombrie 2017 în Scorpion, imboldindu-te să îţi relevi cele mai eficiente căi în optimizarea conexiunii tale amoroase. Taurii solitari sunt iarăşi norocoşi în iubire, graţie instinctului de a se pune în cea mai favorabilă lumină şi a scoate în evidenţă ceea ce este mai bun, mai frumos în ei.

Începând cu 9 decembrie, Marte vizitează şi el regiunea astrologică a celei de-a şaptea case a Taurului, învigorandu-ţi dorinţa şi abilitatea de a elimina tot ceea ce stânjeneşte o comunicare autentică cu tovarăşul tău de viaţă.

Horoscop Taur 2017 - Muncă şi bani


Saturn în Săgetător până în decembrie nu conteneşte să-şi pună amprenta peste afacerile şi banii împărtăşiţi cu altcineva. Cu atât mai mult cu cât această planetă poate semnala deficienţe în plan financiar, se impune să strângi cureaua, să-ţi reanalizezi la sânge bălanţa de venituri şi cheltuieli, să îţi trasezi planuri ambiţioase pe termen lung. Ai ocazia să renegociezi nişte contracte sau împrumuturi împovărătoare. Există posibilitatea ca tovarăşul tău de viaţă sau un partener din alt domeniu al existenţei tale să se confrunte cu probleme băneşti, fiind nevoie să le dai o mâna de ajutor pentru a se menţine pe linia de plutire.

Tendinţa de mai sus este echilibrată până pe 10 octombrie 2017 de tranzitul lui Jupiter în a VI-a casă a Taurului, care îţi poate furniza venituri suplimentare din sfera profesională. Nu te dai înapoi de la nici un fel de eforturi sau sarcini de la serviciu, ştii cum să-ţi eficientizezi munca şi chiar să fii satisfăcut interior de aceasta. Nu este exclus să ţi se propună un job mai avantajos, într-un alt sector decât în cel în care ai profesat până acum.

2017 - Anul chinezesc al Cocoşului de Foc

Oportunitatea de a găsi şi exploata noi metode de a-ţi mări contul din banca sunt pe cale să apară în intervalul 21 aprilie - 4 iunie. În urma călătoriei lui Marte în Gemeni, banii îşi găsesc mai uşor drum către tine, însă pari să fii tentat să îi cheltuieşti cu o prea mare lejeritate. Nu neglija să pui deoparte cât mai mulţi, astfel încât să nu fii prins pe picior greşit de o eventuală criză financiară din viitorul apropiat.

Niciun comentariu: