Horoscop Balanţă martie 2017

Horoscopul Balanţei martie 2017 pune accentul pe optimizarea şi lărgirea parteneriatelor din toate sferele existenţei tale, pe scoaterea la iveală a calităţilor tale graţie interacţiunii cu ceilalţi, pe o viaţă sentimentală oscilând între stabilitate şi dezechilibre şi una financiară impunând restrângerea riscurilor şi pofta de aventură.


Horoscop Balanţă martie 2017 - Horoscop general 


Jupiter în opoziţie cu Uranus pe 3 martie 2017 te însufleţeşte să faci o schimbare radicală în viaţa ta, capabilă să îţi extindă libertatea şi independenţa, însă trebuie să îţi ţii sub control impulsivitatea şi să nu renunţi la nişte laturi fertile ale existenţei, care şi-au dovedit până în prezent viabilitatea, avantajele.

Relaţiile tale de parteneriat sunt pe cale să fie întărite, armonizate, indiferent dacă au de a face cu sfera socială, profesională ori personală, în urma tranzitului demarat de Venus, pe 4 martie, în Berbec şi a şaptea casă a Balanţei. Ai capacitatea să-i convingi pe asociaţii tăi că posezi toate atuurile pentru a fructifica activităţile în comun, a le furniza beneficii fără să muşti mai mult decât ţi se cuvine din "caşcaval."
Horoscop martie 2017 Balanţă

Pe 12 martie 2017, Luna plină din Fecioară şi a douăsprezecea casă a Balanţei te inspiră să-ţi regăseşti pacea interioară printr-o preocupare, incursiune spirituală. Singurătatea te ajută să îţi dezvălui comori altfel imperceptibile ale sinelui şi lumii înconjurătoare.

Mercur, odată cu 13 martie şi, Soarele, din 20 martie 2017, se alătură lui Venus în teritoriile Berbecului. Ambele planete insistă pe cooperare, în special cu oamenii apropiaţi ca interese şi simţăminte. Ai oportunitatea să simţi intens cum ar fi să fii în pielea celor de care te leagă parteneriate, să înţelegi valoarea persoanelor cu care îţi împleteşti eforturile ori aspiraţiile. Încă o dată, ai ocazia să îţi optimizezi legăturile de asociere şi chiar să închegi altele, noi, ce-ţi făgăduiesc realizări de excepţie.

Horoscop Balanţă 2017

Opoziţia dintre Mercur şi Jupiter de pe 24 martie îţi pune la dispoziţie o sumedenie de informaţii, fiindu-ţi greu să le ierarhizezi, să desluşeşti care sunt cele mai importante. Pe de altă parte, se impune să nu îţi exagerezi potenţialul şi să nu dai prilej unor conflicte din pricina unor credinţe personale oarbe, nesusţinute de realism.

Influenţele venusiene, mercuriene şi solare ajung la un punct culminant pe 28 martie 2017, ca efect al Lunii noi din Berbec şi a VII-a casă a Balanţei. Amicii şi partenerii te stimulează şi chiar te provoacă să dai tot ce ai mai bun în tine. Instinctul te călăuzeşte să faci cele mai bune alegeri, să iei cele mai bune decizii în afaceri, în societate şi chiar în dragoste.

O nouă radicalizare a optimismului şi ambiţiei de a-ţi vedea visurile îndeplinite imediat are loc pe 30 martie. Cuadratul lui Jupiter cu Pluton încearcă iarăşi să te determine să arunci în aer butoaiele cu pulbere ale ale convenţiilor şi prejudecăţilor, însă este nevoie să fii cât de cât precaut, astfel încât să nu-ţi preschimbi aliaţii în inamici, prietenii în duşmani.

Într-un tranzit ce-şi va pune amprenta asupra vieţii tale în luna aprilie, Mercur în a Taur şi a opta casă a Balanţei începând cu 31 martie 2017, scoate la suprafaţă orientări interioare, subconştiente, negate ori reprimate. Este necesar să îţi pui în acord lumea interioară cu cea exterioară, să fii autentic cu tine însuţi şi cu alţii. Convorbirile cu oamenii dragi îţi relevă, mai mult decât de obicei, cum să te preţuieşti şi să profiţi la maximum de înzestrările tale.

Horoscop Balanţă martie 2017 - Dragoste şi cuplu 


Dragostea îşi află drumuri armonioase, împlinitoare, din 4 martie 2017, graţie vizitei lui Venus în a şaptea ta casă. Eşti capabil să te descotoroseşti de impresii greşite, subiective despre partenerul tău, şi să te desprinzi de un anume egoism, nemărturisit conştient nici măcar ţie însuţi. Devii tot mai convins că în viaţa amoroasă se impune să precumpănească atât dăruirea cât şi primirea dovezilor de iubire. Dacă eşti singur, poţi fi călăuzit către o idilă cu o persoană atractivă, în care se impune să existe o adevărată reciprocitate a împărtăşirii sentimentelor, fără ca vreo unul din voi doi să fie prea zgârcit, ori prea generos unul faţă de celălalt.

Odată cu 10 martie 2017, Marte localizat în Taur şi a opta casă a Balanţei vesteşte o pasiunea înfierbântată, care poate fi de bun sau rău augur, în funcţie de modul cum este strunită şi focalizată. Dacă nativilor aflaţi într-o legătură în doi li se recomandă să îşi revitalizeze în acest fel conexiunea cu partenerul lor statornic şi să nu se dedea unor flirturi cu alte persoane, indiferent cât de ispititoare ar fi acestea, celor singuri li se atrage atenţia că sângele incandescent care le circulă prin vene îi poate îndrepta câteodată către aventuri în amor păguboase atâta vreme cât nu-şi compensează impulsivitatea cu o doză sporită de raţiune.

Horoscop Balanţă martie 2017 - Muncă şi bani 


Marte tranzitează din 10 martie zona astrologică a celei de-a VIII-a tale case, aşa că poţi fi impulsionat să îţi asumi prea multe riscuri în chestiunile financiare, să mizezi pe tot sau nimic în astfel de întreprinderi. În această conjunctură, nu ar fi rău să-ţi "uiţi" cât mai des acasă cardul de credit şi să apelezi la sfaturile unor buni prieteni ori asociaţi înainte de a te lansa într-o afacere.

Horoscop Balanţă februarie 2017
Horoscop Balanţă martie 2017 Horoscop Balanţă martie 2017 Reviewed by Diana Popescu on 20:02:00 Rating: 5

Un comentariu:

  1. Câștiguri acasă!
    Avem planuri mari de dezvoltare! Ne extindem nelimitat! Câștiguri acasă! Un sistem deschizător de drumuri! Merită 100%! Totul este fără riscuri! Vrei să-ți îndeplinești dorințele? Cauți o sursă nouă de bani? Câștiguri acasă! Aici ai o echipă senzațională! Profită și tu acum! Pentru detalii, intră acum pe site-ul: bit.ly/2970T6o

    RăspundețiȘtergere

Un produs Blogger.
-->