Superstiţii despre zahăr

Zahărul reprezintă în superstiţiile lumii atât plăcere, delectare, cât şi tendinţa de a te iluziona, a-ţi crea impresii false, poate fi auspicios sau nu în dragoste, în demersuri financiare şi, uneori, pare să joace un rol esenţial în alternativa dintre viaţă şi moarte. Oricum, este indicat să nu te încrezi în ceea ce distingi la prima vedere, şi să nu confunzi zahărul cu sarea!

Când verşi zahăr, din greşeală, înseamnă fie că vei primi nişte bani, fie, mai degrabă, că se va desfăşura, cât de curând o nuntă în familie (poate chiar propria ta nuntă norocosule/ norocoaso!).

Într-o altă credinţă, dacă ai vărsat zahăr pe masă, ţi se recomandă să culegi câteva fire din el şi să le duci la gură, astfel încât să ai parte de fericire în viaţa viitoare.

Se spune că atunci când pui lapte înainte de zahăr într-o ceaşcă de ceai, nu te vei mai căsători niciodată. Pe de altă parte, în alternativa că găseşti zahăr nedizolvat pe fundul unei ceşti de ceai, ţi se dă de veste că cineva este îndrăgostit de tine.
Zahărul in superstitii

Într-o superstiţie din India, copiilor li se dă să înghită o linguriţă cu zahăr sau iaurt înainte de a merge la un examen dificil de la şcoală.

La turci, pentru ca o rana să vindece cât mai repede, este necesar să se pună în jurul ei pâine ori zahăr, care să i se dea apoi de mâncare unui câine mai devreme de a răsări soarele.

Amestecarea accidentală a zahărului cu sare într-un vas prezice că vei primi veşti bune!

Atât zahărul, cât şi sarea, dau gust vieţii - Povestire de Osho

Dacă ai împrumutat la cineva sare, sau este nevoie să-i dai ceva înapoi, la schimb, pentru ea, este de preferat să îi oferi zahăr, ca să te fereşti de ghinioane.

În folclorul indian, este statornicită tradiţia de a nu împrumuta, a da din casă, zahăr, lapte ori bani după apusul soarelui. În caz contrar, rişti ca Lakshimi, zeiţa norocului şi averii să nu-ţi mai dea nici o mână de ajutor, şi chiar să te aducă la sapă de lemn.

Potrivit unei superstiţii greceşti, un cub de zahăr pus într-una din mănuşile unei mirese, îi înlesneşte acesteia o căsnicie fericită.

Într-un vechi obicei occidental, atunci când un apicultor moare, stupurile sale sunt îndoliate prin înconjurarea lor cu crep negru, iar albinele lui sunt ospătate cu zahăr ori bucăţele din mâncarea servită celor veniţi să îl conducă pe ultimul drum.

Conform unor păreri din popor, sucul din lămâie şi zahărul au darul de a potoli sughiţul.

Într-o reţetă aşa-zis ţigănească, după unii germană, pentru tusea măgărească, copiii trebuiau să îngurgiteze o lingură cu zahăr brun peste care trecea mai întâi, cu urma lui lipicioasă, un melc.

În unele regiuni din Orientul Îndepărtat, trestia de zahăr era un reper important în sărbătorirea Anului Nou, fiincă simboliza siguranţă şi viaţă îndelungată.


Surse: 
- Mona A Radford,Edwin Radford: Encyclopedia of Superstitions 
- Kim Ban Cheo, Muriel SpeedenZ: Baba Folk Beliefs and Superstitions 
- Max Cryer: Superstitions: and why we have them 
- Cora Linn Daniels, C. M. Stevans: Encyclopedia of Superstitions, Folklore, and the Occult Sciences of the World 

Superstiţii despre sare
Superstiţii despre zahăr Superstiţii despre zahăr Reviewed by Diana Popescu on februarie 28, 2017 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.