Miturile despre potop în tradițiile lumii

 Potopurile, inundațiile sunt printre cele mai puternice și mai devastatoare evenimente naturale. Mult timp după ce apa s-a retras, oamenii își amintesc și vorbesc despre pierderi și distrugeri. Mai mult decât atât, proporțiile devastării sunt frecvent atât de mari încât îi conving pe oameni că inundațiile sunt lucrările unor ființe supranaturale. 

Nu-i de mirare, așadar, că miturile despre potop apar în culturi din toată lumea. Unul dintre cele mai comune spune despre un potop care s-a petrecut într-un timp îndepărtat. Povestea biblică a lui Noe și a arcei sale prin care a salvat oameni și animale de ape este numai o versiune a unui mit mai vechi din Mesopotamia. Legende similare s-au ivit oriunde oamenii au fost afectați de inundații.   

           

Unii învățați cred că amintirile despre dezastre reale, precum inundații violente și imprevizibile ce au avut loc de-a lungul râurilor Tigru și Eufrat din Msopotamia, se află la baza unor relatări mitologice ale unor ploi și inundații înspăimântătoare. Aceste povești dau semnificație și sens evenimentelor din lumea naturală. În mituri, potopurile au devenit parte a unui ciclu al distrugerii și renașterii. 

Temele potopului

Potopurile mitologice nu sunt locale. Ele se desfășoară la o scară cosmică, acoperind în general întreaga lume.  Deși cauza directă a ridicării apelor poate fi o ploaie extrem de abundentă, sunt văzuți ca responsabili zei ori creaturi supranaturale. Adeseori, potopul este trimis ca o pedeapsă pentru fărădelegile omenirii. 

În multe tradiții, un potop reproduce condițiile mitologice originare ale creației, expansiunea informă din care a fost creată lumea. Inundația nu numai că distruge lumea veche ci și pregătește scena unei nou-nouțe. În mituri în care potopul a fost trimis pentru a pedepsi oamenii pentru păcatele lor, noua lume care urmează este purificată. Ritualul religios al botezului se bazează pe mitul potopului, îngăduindu-le oamenilor să se reînnoiască într-o stare purificată. În India, hindușii se îmbăiază în sacrul rău Gange pentru a se purifica. Potrivit multor mituri populare despre un mare potop, numai câțiva oameni virtuoși au supraviețuit acestuia. Acești supraviețuitori au repopulat lumea devenind străbunii umanității prezente. În acest fel, miturile despre potop sunt frecvent unele ale originii umane. 

Mituri ale potopului

Deși detaliile poveștilor diferă, miturile despre potop au în mod evident similarități în toată lumea. Temele pedepsei, supravieturii și renașterii ori reînnoirii apar adeseori. 

Orientul Apropiat antic

Mitul de bază al potopului din Orientul Apropiat antic, în care a fost trimis ca o pedeapsă divină, originează din orașe sumeriene din sudul Mesopotamiei. Într-o perioadă de mai multe mii de ani, babilonienii, evreii și alte civilizații și-au dezvoltat propriile variante. 

Mitul sumerian spune cum oamenii, ce fuseseră creați de zei, deveniseră atât de zgomotoși și numeroși încât zeul Enlil a trimis un potop pentru a-i distruge. Totuși, alt zeu, Enki, a vrut să salveze regele Ziusudra (Atrahasis în unele versiuni). Fiindu-i interzis de Enlil să avertizeze regele, Enki i-a vorbit casei de trestie a acestuia. Regele a auzit avertismentul, a construit o ambarcațiune, și și-a salvat astfel familia și un număr de animale.  

Versiunea babiloniană a mitul potopului apare în "Epoppea lui Ghilgalmeș". În această variantă, supraviețuitorul apelor este un om numit Utnapishtim. Avertizat de potop într-un vis în care a auzit un zeu șoptindu-i despre cataclism casei sale de trestie, Utnapishtim a construit un vas, a luat la bordul acestuia familia sa și o serie de meșteșugari și animale, și a navigat printr-o furtună teribilă care a durat șase zile și șase nopți. În cele din urmă, vasul a acostat pe vârful unui munte, singura bucată de pământ de deasupra apelor. Utnapishtim și soția lui au devenit nemuritori ca răsplată pentru că urmaseră sfatul zeului din vis. 

Varianta ebraică a poveștii, narată în cartea Genezei din Biblie, evidențiază păcătoșenia omenirii. Potopul nu a fost un capriciu sau o greșeală a divinității, ci o pedeapsă deliberată a acesteia. Aidoma lui Utnapishtim, Noe a fost un om bun care a primit un avertisment și instrucțiuni de a face un vas. El, familia sa și câte o pereche din orice viețuitoare au supraviețuit revărsării apelor și au acostat cu arca pe piscul muntelui Ararat.

Egipt

Mitul egiptean al potopului începe cu zeul soarelui, Ra, care se temea că oamenii aveau să-l detroneze. Ra a trimis-o pe zeița Hathor, care era ochiul său, să-i pedepsească pe muritori. Însă această a omorât atât de mulți încât sângele lor, curgând în Nil și în ocean, a provocat un potop. La urmă, Hathor a băut apa însângerată. Simțind că lucrurile ajunseseră prea departe, Ra a ordonat  sclavilor săi să facă un lac din bere colorată  în roșu, arătând ca sângele. Hathor a băut tot din acel lac și s-a îmbătat atât de tare încât a eșuat în finalizarea nimicirii întru totul a omenirii. Supraviețuitorii băii ei de sânge au început să reînnoiască rasa umană. 

Grecia antică

Mitul poporului grecesc spune că Zeus, părintele zeilor, a trimis o imensă inundație pentru a distruge umanitatea. În unele versiuni, Zeus era înfuriat pe titanul Prometeu pentru că acesta furase focul de la zei și îl dăduse oamenilor. Alții au zi că potopul lui a fost pedeapsa pentru păcătoșenia omenească. Prometeu și-ar fi pus în gardă fiul, Deucalion, să scape de potop construindu-și un vas. Deucalion și soția lui au supraviețuit și, când apele s-au retras, au rămas singurii oameni de pe pământ. Cuplul a început să dea naștere oamenirii care se află înlumea din prezent. Povestea potopului, împreună cu numeroase alte mituri grecești, apare în "Metamorfozele" lui Ovidiu. 

China

Timp de mii de ani, poporul chinez a suferit din cauza inundațiilor a două mari râuri: Chang Jiang / Yang Tze) și Huang He (râul galben). Îmblânzirea râurilor a fost unul din obiectivele principale ale civilizației chinezești timpurii. Povestea lui Yu, unul din multele mituri chinezești despre potop, celebrează o victorie în lupta îndelungată împotriva inundațiilor. 

În mit, un om numit Gun a încercat nouă ani să facă un baraj în fața apelor distructive ce acopereau pământul. Deoarece a eșuat, zeul suprem l-a dat pieirii. Fiul lui Gun, Yu, a preluat sarcina de a îmblânzi apele. În loc de a clădi un baraj, a decis să scurgă apele inundațiilor prin canale. În fața să a zburat un dragon, marcând cu coada sa unde trebuia să sape canalele. Yu a lucrat mulți ani, prea ocupat pentru a-și vedea chiar și familia. Ca răsplată a reușitei lui, Yu a ajuns împărat al Chinei. 

India

Legenda potopului din India începe cu un zeu creator pe nume Manu spălandu-se cu apa dintr-un ulcior. Un pește din ulcior i-a cerut protecție lui Manu și i-a promis că-l va salva de la un mare potop ce avea să se întâmple în viitor. Manu a crescut peștele până ce a devenit unul dintre cei mai mari din lume și, apoi, l-a eliberat în mare. Peștele i-a zis lui Manu în ce an va veni potopul și l-a sfătuit să-și facă o ambarcațiune. Zeul a construit-o și când au sosit apele năvalnice, peștele a adus-o pe vârful unui munte. Astfel, Manu a scăpat cu viață din potop. Peștele este, în general, identificat cu una din formele zeului Vishnu. 

Americanii nativi

În numeroase mituri ale americanilor nativi, inundațiile se petrec ca o pedeapsa pentru faptele rele ale oamenilor. Apașii Chiricahua susțineau că Marele Spirit a trimis un potop pentru a îneca întreg pământul întrucât oamenii nu-l venerau. Potrivit indienilor Navajo, o serie de potopuri au forțat ființele umane să plece din adâncimea pământului către mai multe lumi mai înalte. Potopul final a fost provocat  de Monstrul Apei, care s-a înfuriat atunci când coiotul i-a furat copilul. Acest potop, ce a adus oamenii la suprafața lumii prezente s-a terminat când coiotul i-a înapoiat copilul Monstrului Apei. 

Noe: Simbol și semnificație

Potopurile au avut și trăsături pozitive. În miturile popoarelor Arikara și Caddo, acestea mătură și înlătură uriași răi și fac lumea mai sigură pentru ființele umane. Mai multe mitologii indiene din Mexic și America de Vest spuneau despre cicluri de distrugere în care o întreagă creație a lumii fusese nimicită de potop, în vreme ce altele se sfârșisera în foc, gheață, vânt sau alte dezastre. Aztecii credeau că prima opera a creației fusese distrusă de un potop. În povestea mayașă a creației, un potop matură oamenii din lemn făcuți de zei într-o încercare timpurie de creare a ființelor umane. 

Australia

Mai multe grupuri de aborigeni australieni credeau că un potop uriaș pusese capăt unei societăți omenești anterioare. Poate că aceste mituri s-au dezvoltat din condițiile de la finele ultimei epoci de gheață, când nivelul mării se ridicase și fuseseră inundate regiuni de pe coastele Australiei. 

Mitul Turnului Babel