23 august: Sfântul Sfințit Mucenic Irineu, Episcop de Lugdunum

 Prăznuit pe 23 august, Sfântul Sfințit Mucenic Irineu, Episcop de Lugdunum, s-a născut în anul 130 în orașul Smirna din Asia Mică. A primit aici cea mai aleasă educație, studiind poezia, filosofia, retorica și alte științe clasice considerate necesare pentru un tânăr în lume. 


Călăuza sa în adevărurile credinței creștine a fost ucenicul Apostolului Ioan Teologul, Sfântul Policarp din Smirna (23 februarie). Sfântul Policarp l-a botezat pe tânăr și, după aceea, l-a hirotonisit preot și l-a trimis într-un oraș din Galia numit Lugdunum (în prezent, Lyon din Franța) pentru a-l înlocui pe episcopul pe moarte Pontinus.   

                                      

23 august: Sfântul Sfințit Mucenic Irineu, Episcop de Lugdunum

Sfântului Irineu i s-a încredințat sarcina de a transmite o scrisoare de la mărturisitorii din Lugdunum Sfântului episcop Eleuterie al Romei (177-190). Pe când era plecat, toți creștinii cunoscuți din Lugdunum au fost aruncați în închisoare. După moartea de mucenic a episcopului Pontinus, Sfântul Irineu a fost ales, un an mai târziu (în 178), episcop de Lugdunum. "În acest răstimp", a scris Sfântului Grigorie de Tours (17 noiembrie), "prin propăvăduirea sa a transformat tot Lugdunum într-un oraș creștin". 


Când persecuția împotriva creștinilor s-a potolit, Sfântul a expus învățăturile ortodoxe ale credinței în lucrarea sa fundamentală cu titlul "Detectarea și respingerea gnozei pretinse dar false". Este numită, de obicei, "Cinci cărți contra ereziei" ("Adversus Haereses").


În acea vreme, apăruseră o serie de învățături gnostice filosofico-religioase. Gnosticii (din cuvântul grecesc "gnosis", cu semnificația de "cunoaștere") pretindeau că Dumnezeu nu poate fi încarnat (născut în carne umană) întrucât materia este imperfectă și se manifestă ca purtătoarea răului. De asemeni, învățau că Fiul lui Dumnezeu nu este decât o "emanație" a Divinității, Împreună cu El, din Divinitate s-ar fi ivit o serie ierarhică de puteri ("aeoni") a căror unitate forma "Pleroma" ("Deplinătatea"). Spuneau că lumea nu fusese făcută de Însuși Dumnezeu, ci de "eoni" sau "Demiurgi" de sub Pleroma. 


În respingerea acestei erezii conduse de Valentinus, Sfântul Irineu a prezentat învățătura ortodoxă a mântuirii: "Cuvântul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, prin inexplicabila sa binecuvântare, a dus la ființare, astfel încât noi, de asemeni, ar trebui să fi fost făcuți prin ceea ce este El...", învăța Sfântul Irineu. "Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, prin nemăsurată Sa dragoste pentru creația Sa, a fost menit să fie născut dintr-o Fecioară, unind omenirea și Dumnezeu prin Sine Însuși". Prin încarnarea lui Dumnezeu, creația devine co-imaginată și co-întrupată cu Fiul lui Dumnezeu. 


În respingerea altui eretic, Marcian, care nega originea divină a Vechiului Testament, Sfântul a afirmat aceeași inspirație divină a Vechiului și Noului Testament: "Este singurul și același Duh al lui Dumnezeu, care a proclamat prin profeții modalitatea precisă a venirii Domnului", a scris Sfântul. "Prin Apostoli, El a propăvăduit despre deplinătatea sosirii Sale și că împărăția Domnului era pe aproape". 


Succesorii Apostolilor primiseră de la Dumnezeu un anumit dar al adevărului, pe care Sfântul Irineu l-a asociat cu succesiunea episcopatului. "Oricine dorește să cunoască adevărul trebuie să se întoarcă către biserică, deoarece numai prin aceasta au expus Apostolii Adevărul Divin. Ea este poartă către viață". 


22 august: Sfântul Mucenic Agatonic și cei împreună cu el


Sfântul Irineu a exercitat, totodată, o influență benefică într-o dispută despre sărbătorirea Paștelui. În biserica din Asia Mică există o veche tradiție de a se celebra Sfântul Paște în a 14-a zi a lunii Nisan, indiferent în ce zi a săptămânii se întâmpla să pice. Episcopul Romei, Victor (190-202), a cerut forțat uniformitate, iar cererile sale au ațâțat o schismă. În numele creștinilor din Galia, Sfântul Irineu a scris episcopului Victor și altora, îndemnându-i să facă pace. 


După acest incident, Sfântul Irineu a dispărut din vedere și nu știm nici măcar data exactă a morții sale. Sfântul Grigorie de Tours, în a sa "Historia Francorum", sugerează că Sfântul Irineu a fost decapitat cu sabia pentru mărturisirea credinței sale în anul 202, în timpul domniei lui Severus.


23 august: Sfântul Mucenic Lup


23 august: Sfântul Sfințit Mucenic Irineu, Episcop de Lugdunum 23 august: Sfântul Sfințit Mucenic Irineu, Episcop de Lugdunum Reviewed by Diana Popescu on august 22, 2025 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.