De ce-ți ard obrajii? | Superstiții despre obraz

Superstițiile, credințele despre obraji din diverse zone ale lumii sunt asociate cu senzația lor de fierbințeală, forma, configurația, tresărirea, mâncărimea lor, gropițele și alunițele de pe ei.

Se spune că atunci când obrajii îți sunt roșii, îmbujorați, îți "ard", înseamnă că cineva te pomenește, vorbește (bine ori rău) despre tine. În particular, la occidentali, dacă o fată își simte obrajii arzând, infierbântându-se, fără vreun motiv aparent, i se dă de veste că iubitul său vorbește despre ea.

La români, cel puțin în regiunea Tecuciului și Sucevei, fierbințeala din obraz denotă că ai mulți dușmani, care dau glas unor vorbe de rău, unor bârfe despre tine. Pentru ca gură vrăjmașilor tăi să nu te mai înțepe ca urzică vie, ci să amuțească precum cea moartă, era recomandat să te speli pe obraji cu un amestec de apă, oțet și urzică moartă!
De ce-ți ard obrajii? | Superstiții despre obraz

Într-o interpretare populară a fizionomiei, obrajii rotunzi semnfica vioiciune, înțelepciune, cei rotofei, ieșiți mult în afară dovedesc senzualitate, lăcomie, iar cei slabi, scobiți sunt caracteristici unor persoane reci, meschine.

Tresărirea obrazului drept indică faima și bani, începerea unei noi povești de dragoste. Tresărirea celui stâng vestește ceartă, tensiuni (în familie ori în amor), pierderi financiare, poate și o despărțire în viața amoroasă!

Gropițele din obraji sunt considerate a fi semne de noroc. Cele ale unui bărbat îi prezic că va avea copiii frumoși. Gropițele din obraz ale unei fete sau ale unui flăcău semnalează că își iubește casa, căminul.

Aristotel: Ce personalitate ai în funcţie de faţă

Potrivit unei zicale vechi englezești, "o gropiță din obraz, prezice că vei caută multe "inimi" (iubiri), iar una din bărbie că multe "inimi", iubiri vei câștiga".

Tecucenii aveau credința că oamenii cu gropițe în obraz sunt furăcioși, înclinați să fure!

În India, se crede că ori de câte ori îți mușți accidental limba sau interiorul obrazului, cineva tocmai te-a blestemat!

Se zice că oamenii cu o aluniță pe obraz sunt activi din punct de vedere social, tind să fie în centrul atenției, cel puțin la petreceri.

În Anglia din secolele XVIII, XIX, o aluniță amplasată pe obrazul stâng era cu noroc!

În America, mâncărimea obrazului drept indica laude și admirație din partea celor din jur, pe când mâncărimea celui stâng îți sugera că cineva te vorbește de rău. Ca să pui capăt bârfelor, calomniilor despre tine, în cel de-al doilea caz erai îndrumat să îți umezești un deget în gură, și apoi să ți-l pui pe obrazul stâng, pronunțând pe rând, alfabetic, toate numele persoanelor cunoscute. Când dădeai glas numelui persoanei care te bârfea, degetul îți devenea rece!

Printre suceveni, există credința că o fată nu trebuia să se ducă cu obrazul nespălat la o fântână, ca să nu riște ca iubiților ei să le pice mereu bale din gură! Tot la ei, nu era de bun augur să iei ouăle din cuibar miercurea și vinerea, ca nu cumva să faci pecinge pe obraz.

Surse principale:
- Cora Linn Daniels, C. M. Stevans: Encyclopedia of Superstitions, Folklore, and the Occult Sciences of the World
- Diagram Group: Superstitions
- Edwin Radford, Mona Augusta Radford: The Encyclopedia of Superstitions
- Artur Gorovei: Credințe și superstiții ale poporului român

Interpretarea expresiilor feței | Descifrarea comunicării faciale
De ce-ți ard obrajii? | Superstiții despre obraz De ce-ți ard obrajii? | Superstiții despre obraz Reviewed by Diana Popescu on august 15, 2018 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.