Mitul despre Hades, zeul morților

 În mitologia grecească, Hades a fost zeul lumii subpământene, regatului celor morți. Romanii l-au numit Pluton. Deși numele de Hades este frecvent folosit pentru a indica însăși tărâmul subteran, acesta a aparținut, de fapt, numai zeului, al cărui regat a fost cunoscut ca tărâmul său casa sa. 

Hades a fost fiul lui Cronus și al lui Rhea, doi titani care guvernaseră odată universul. Cei doi titani au avut și alți copii, zeii Zeus și Poseidon, și zeițele Demetra (Demeter), Hera și Hestia. Când s-a născut Hades, Cronus l-a inghițit, la fel cum a făcut și cu ceilalți copiii ai săi la nașterea lor. Numai Zeus a scăpat de această soartă și, apoi, l-a înșelat pe tatăl său să bea o poțiune care l-a făcut să-i vomite pe Hades și frații săi.  

                                                   

Împreună, aceste zeități s-au revoltat contra titanilor și au preluat puterea de la aceștia. După ce au câștigat controlul universului, Hades, Poseidon și Zeus au tras la sorți pentru a-l împarte între ei. Zeus a primit stăpânirea cerului, Poseidon pe cea a marii și Hades pe cea a lumii subterane. 

Regatul subpământean a fost divizat în două regiuni. La partea cea mai de jos a acestuia se afla Tartarus, un tărâm de o întunecime teribilă, unde păcătoșii treceau prin chinuri veșnice. Printre cei întemnițați acolo erau titanii, care erau păziți de uriași cu câte o sută de brațe. Cealaltă regiune a lumii subterane, Elysium sau Câmpiile Elizee, era un loc unde mergeau sufletele oamenilor drepți și buni după moarte.

Pentru a ajunge în ținutul lui Hades, morții trebuiau să traverseze râul Styx. Barcagiul Caron (Charon) îi ducea peste ape, în vreme ce monstruosul Cerber (Cerberus), un câine cu mai multe capete și o coadă de șarpe, păzea intrarea lumii subpământene pentru a împiedica pe oricine să o părăsească. Prin această lume curgeau alte patru râuri: Acheron (râul suferinței"), Lethe (râul uitării), Kokitus (râul jalei) și Piriflegeton / Flegeton (râul de foc). 

Hades supraveghea judecata și pedepsirea morților, dar nu-i tortura el însuși pe aceștia. Această însărcinare revenea Furiilor, spirite feminine ale justiției și răzbunării. Deși portretizat ca sumbru și de neînduplecat, Hades nu era considerat rău sau nedrept. Cu toate astea, grecii antici   îi pomeneau rareori numele, fiindcă acest lucru era văzut de rău augur. Mai mult decât atât, nu au construit nici un templu în onoarea lui Hades, și puțini greci și romani au venerat zeul lumii subpământene. 

Hades și Persefona

Hades a apărut în puține mituri. Cel mai cunoscut este cel despre Persefona (Persephone), fiica Demetrei (Demeter), zeița fertilității și pământului. Hades a văzut-o pe frumoasa Persefona pe când conducea un car pe pământ și s-a îndrăgostit de ea. Când Hades i-a cerut lui Zeus permisiunea de a se căsători cu Persefona, regele zeilor i-a spus că Demetra nu va fi niciodată de acord cu asta. Totuși, Zeus, a consimțit să-l ajute pe Hades să o prindă. 

Într-o zi, pe când Persefona culegea flori, a dat peste unele extrem de parfumate, iar pământul s-a deschis în fața sa și Hades s-a ivit într-un car, a înșfăcat fata și a dus-o în tărâmul lui subteran. Atunci când Demetra a descoperit lipsa fiicei sale, a căutat-o peste tot, provocând secetă și devastări oriunde mergea. După ce, în cele din urmă, a aflat ce se petrecuse, a amenințat că va înfometa toți muritorii ca pedeapsa pentru Zeus și ceilalți zei. 

Temându-se de consecințele furiei Demetrei, Zeus a trimis vorbă lui Hades că Persefona trebuia să fie înapoiată mamei sale. Cu toate astea, înainte de a o lăsa să plece, Hades i-a dat fetei un fruct special. Persefona l-a mâncat, fără să-și dea seama că oricine se hrănea  cu vreo ceva din regatul morților trebuia să rămână acolo. 

Zeus a intervenit din nou și a hotărât ca Persefona să petreacă câte o parte a fiecărui an, alternativ, cu mama sa și cu Hades. În decursul sezonului de creștere, dezvoltare a vegetației și naturii, avea să trăiască pe pământ, iar iarna trebuia să revină în regatul lui Hades și să locuiască acolo drept regina lumii subpământene. 

Legenda Necromanteion-ului, Templul Morților