Salamandra: Simbol și semnificație

 Salamandra din tradiția simbolică și populară nu a fost amfibianul cunoscut zoologilor moderni, ci, mai curând, o creatură despre care se credea că  trăia în foc, ca un gardian și o sursă vitală văzută ca divină, și nu demonică. 

Paracelsus (1493-1541) avea credința că salamandra de foc era constitutiv incompatibilă cu omenirea, spre deosebire de spiritele apelor, ondinele și meluzinele, care erau cunoscute ca având mari afinități cu oamenii.     

                                                          

În scrieri speculative din Renaștere, salamandrele erau numite "vulcanale" când se imperecheau cu alte creaturi, descendenții rezultați astfel fiind desemnați ca "iască". 

În textul creștin timpuriu Physiologus, se face referire la salamandră ca o reptilă, netrăind în foc, însă capabilă să-l stîngă: " Când salamandra intră în cazanul unei băi, chiar și flăcările acestuia sunt stinse". Morala creștină extrasă din această tradiție mitică este următoarea: povestea despre Şadrac, Meşac şi Abed-Nego în cuptorul aprins (Daniel 3: 8-30) trebuie să fie adevărată, de vreme ce protecția lui Dumnezeu (evocată similar în Isaia 43:2: " dacă vei merge prin foc, nu te va arde şi flacăra nu te va aprinde") nu poate fi mai puțin puternică decât abilitatea naturală a unui animal. 

Physiologus menționează și un alt atribut al salamandrei , însă fără să mai tragă vreo concluzie morală din acesta. Astfel salamandra este numită "o pasăre mai rece decât oricare alta", sălășuind în vulcanul muntelui Etna, fără a fi vreodată distrusă de focurile sale. 

Șopârla: Simbol și semnificație