9 octombrie: Sfântul Cuvios Andronic și soția sa, Atanasia

 Celebrat pe 9 octombrie, Sfântul Cuvios Andronic s-a născut în marea Antiohie în anul 1540  și a fost lucrător în aur și argint, cu o mare avere, foarte pios și înclinat spre fapte bune. A luat în căsătorie o femeie pe nume Atanasia care era, de asemeni, modestă și iubitoare de Dumnezeu. 

Aceasta a fost de acord cu el, ca un lucru bun și pe placul Domnului, să își împartă averea în trei părți, una din ele fiind dată săracilor, o a doua ca un împrumut fără dobândă sau plată pentru cei datornici, și o treia urmând să fie investită în atelierul lor de lucru în aur și argint pentru a le asigura ceea ce le era necesar în viață. Cei doi au avut un băiat și o fată. După nașterea lor, nu s-au mai apropiat unul de celălalt, ci și-au dus traiul în castitate și rugăciune, ocupându-se de acordarea de miluințe sărmanilor și îngrijirea celor bolnavi. 

                                     

După 12 ani de viață împreună, amândoi copiii li s-au prăpădit în aceeași zi. La auzul acestei vești, binecuvântatul Andronic a rostit asemeni dreptului  Iov, "Gol am ieșit din pântecele mamei mele și gol mă voi întoarce în sânul pământului. Domnul a dat și Domnul a luat. Binecuvântat fie Numele Domnului". Soția sa, Atanasia, a fost cuprinsă de o mâhnire inconsolabilă. Astfel, când copiii au fost duși la biserica Sfântului Mucenic Iulian, nu a vrut să plece de acolo și a spus, "Aici vreau să mor și eu! Aici vreau să fiu îngropată împreună cu copiii mei!"

Patriarhul a chemat-o pe Atanasia la el pentru a o alina, dar aceasta nu s-a îndurat să părăsească biserica Sfântului Mucenic Iulian. A rămas acolo, lamentându-se și plângând. Pe la miezul nopții, Mucenicul i-a apărut sub forma unui călugăr și i-a zis, "De ce plângi femeie? De ce nu vrei să-i lași să se odihnească pe cei doi care sunt aici?" Ea i-a răspuns, "Nu fi aspru stăpânul meu cu mine, servitoarea ta, căci am o mare durere și nenorocire. Am avut numai doi copii și i-am îngropat pe amândoi astăzi". Mucenicul i-a replicat, "Nu plânge pentru ei. Căci îți spun, femeie, așa cum este în natura oamenilor să caute hrană și este imposibil pentru ei să nu mănânce ceva, la fel copii caută o datorie de la Dumnezeu astfel încât, în lipsa bunurilor pământești, să le dea  bunătățile cerești". Mișcată din inimă de aceste cuvinte, Atanasiei i s-a preschimbat tristețea în  fericire, spunând, "Așadar, copiii mei sunt în Ceruri! De ce ar trebui să mai plâng?" Apoi, s-a întors spre călugărul care-i zisese aceste cuvinte. L-a căutat în toată biserica, dar nu l-a găsit, așa că l-a întrebat pe portar: "Unde este călugărul care tocmai a intrat aici?" Portarul i-a replicat, "Așa cum poți vedea, toate ușile sunt zăvorâte și, totuși, mă întrebi de un călugăr?" El a înțeles că Atanasia avusese o viziune. Aceasta s-a infricoșat, s-a întors acasă și i-a mărturisit soțului ei ce i se întâmplase. După aceea, i-a cerut să o ducă la o mănăstire.

Andronic a primit cererea ei cu bucurie, pentru că își dorea același lucru. Cei doi au împărțit cea mai mare parte a bunurilor lor săracilor, iar restul le-au lăsat socrului lui Andronic, spunându-i să clădească un spital și un ospiciu pentru călugări. Noaptea, au plecat către Antiohia. Când Atanasia și-a văzut casa în depărtare, și-a înălțat ochii spre ceruri și a zis, "Domnul și Dumnezeul meu, Tu i-ai spus lui Avraam "Ieşi din ţara ta, din rudenia ta şi din casa tatălui tău şi vino în ţara pe care ţi-o voi arăta". Iată că am lăsat casa noastră deschisă în numele Tău și am plecat și, de aceea, nu ne închide nouă porțile Împărăției Tale". Cei doi au plâns, și și-au văzut de drum.

Sosind la Ierusalim, ei au venerat Țara Sfântă, în care au întâlnit mulți cuvioși părinți. După aceea, s-au dus în Egipt, la Misri, la vestitul părinte Daniel. Revelându-i acestuia scopul lor și cerându-i să-i călăuzească pe calea mântuirii, Cuviosul a trimis-o pe Atanasia la o mănăstire de maici din Tabenisi, iar pe Andronic l-a ținut lângă el, dându-i schima călugăriei. Andronic a rămas în supunere față de el 12 ani. Apoi, Andronic i-a cerut lui Daniel permisiunea de a merge din nou la Ierusalim, pentru a venera locurile sfinte de acolo, iar acesta i-a dat binecuvântarea de a călători acolo. Pe când mergea pe drumul de la Misri, s-a așezat sub un copac pentru a se răcori din soarele puternic. Și, iată, prin providența lui Dumnezeu, a venit acolo și soția sa, Atanasia, care se ducea și ea la ierusalim, în straie de călugăr, având schimbat numele în Atanasie. Ea și-a recunoscut soțul, dar acesta nu a recunoscut-o, căci frumusețea ei se ofilise în urma eforturilor sale ascetice. 

Atanasie i-a spus lui Andronic, "Unde mergi, părintele meu?" Andronic i-a răspuns, "spre Țara Sfânta". Aceasta i-a replicat, "Și eu mă îndrept într-acolo". Andronic i-a propus, "Vrei să mergem împreună?". Atanasie i-a răspuns, "Da, dacă vrei asta. Dar să călătorim în tăcere, ca și cum nu aș fi cu tine". Andronic a aprobat, "să mergem în tăcere, așa cum îți dorești". Atanasie l-a întrebat, "Nu ești un ucenic al părintelui Daniel?" "Da", i-a răspuns el. "Și nu te numești Andronic?" "Da", i-a răspuns el. Atanasie i-a spus, "Fie ca prin rugăciunile noastre, Domnul să călătorească cu noi". Andronic a rostit, "Așa să fie. Amin". 

În acest fel, s-au dus amândoi, în tăcere, către Ierusalim. După ce s-au închinat la locurile sfinte, s-au întors, mai târziu, tot în tăcere, la Alexandria. După aceea, Atanasie l-a întrebat pe Andronic, "Nu vrei să trăiești cu mine, în aceeași chilie?" Andronic i-a răspuns, "Așa cum dorești, fie să trăim laolaltă, dar, mai întâi vreau să merg la învățătorul meu pentru a-i cere permisiunea și binecuvântarea". Atanasie i-a spus, "Du-te, și te voi aștepta în locul numit Oktokaidekaton. Și, dacă înduri să locuiești cu mine în tăcere, la fel cum am făcut-o pe drumul Ierusalimului și la întoarcere, vino. Dacă nu, nu mai veni". Andronic a mers la părintele Daniel și i-a revelat intențiile sale. Daniel și-a dat seama, din vorbele lui Andronic că Atanasie era intr-un mare progres al virtuții. De aceea, i-a dat permisiunea, zicându-i, "Du-te, iubește tăcerea și trăiește cu fratele tău, întrucât este un adevărat călugăr, așa cum un călugăr ar trebui să fie". Andronic a revenit și a locuit cu Atanasie 12 ani, fără a ști că acesta era, de fapt, soția lui. 

Părintele Daniel l-a vizitat de multe ori. Familiarizat cu cei doi, i-a îndrumat către binele sufletelor lor. Odată, Andronic i-a mărturisit, "Atanasie este bolnav, pe cale să se ducă la Domnul". Daniel a mers la acesta și a constatat că avea febră. Văzându-l, Atanasia a început să plângă. El i-a zis, "În loc să te bucuri că te duci să-l mulțumești pe Domnul, plângi?" Atanasia i-a răspuns, "Nu plâng pentru mine, ci pentru Andronic. Dacă îți cer, îmi faci, din dragoste, o favoare?" "Când mă vei îngropa, uită-te bine lângă capul meu, și vei găsi o tabletă înscrisă cu ceva. Citește-o, și dă-o și lui Andronic". 

8 octombrie: Sfânta Cuvioasă Taisia

Cei trei s-au rugat și binecuvântata Atanasia a primit Sfintele Taine și s-a odihnit la Domnul. Daniel a găsit tableta scrisă și a citit-o. Astfel, a realizat că fusese soția lui Andronic, numită Atanasia. Fiind informați de asta, când călugării au îngropat-o, au aflat trupul unei femei, și nu al unui bărbat. Vești despre acest lucru s-au răspândit în întreaga lavră. Daniel i-a anunțat pe frați, pe toți părinții ce locuiau în deșertul interior și în toate lavrele și mănăstirile din Alexandria, și întreg orașul și cei din schituri s-au adunat la înmormântarea sa. Cei din schituri au purtat veștminte albe, căci acesta era obiceiul la înmormântarea unui călugăr, simbolizând victoria asupra a trei dușmani: carnea, lumea și diavolul. Cu frunze și ramuri de palmier, au dus moaștele Sfintei Atanasia și au îngropat-o cu mare respect, slavindu-l pe Dumnezeu. Andronic nu a vrut să plece de acolo, spunând, "Vreau să mor și eu în acest loc, cu soția mea, Atanasia". Daniel și-a luat rămas bun de la el și a plecat. Mai târziu, a consemnat, "Andronic a avut-o pe Atanasia, și s-au adunat laolaltă". Au fost controverse în privința locului unde să fie purtate moaștele Sfântului Andronic, însă Daniel le-a pus capăt, insistând, "Trebuie să fie îngropate la Oktokaidekaton, alături de tovarășa sa, Atanasia". 

9 octombrie: Sfântul Apostol Iacob al lui Alfeu