Stelele: Simbol și semnificație

 Stelele, ce luminează noaptea cerurile, sunt considerate simboluri ale ordinii cosmice din cauza regularității mișcării lor în jurul stelei polare. De asemeni, ele reprezintă "lumea de deasupra", care nu poate fi întotdeauna înțeleasă. 

În multe tradiții antice, stele sunt văzute ca rezultând din metamorfoza celor care au murit. În cosmologia speculativă ebraică se credea că fiecare stea are un înger păzitor și că toate constelațiile erau grupuri armonioase de spirite cerești.       

                                   

În iconografia creștină, prezența stelelor indică evenimente cerești. Tavanul camerelor de înmormântare din Egiptul antic era ornat cu descrieri ale firmamentului. 

Fecioara Maria a fost frecvent înfățișată nu numai stând pe o semilună, ci și înconjurată de un halou în forma unei coroane încrustate cu stele. 

Marele număr de stele din cer simboliza descendenții nenumărați ai lui Avraam. Hristos s-a proclamat "Luceafărul† strălucitor de dimineaţă" (Apocalipsa 22:16). Steaua Betleemului înconjurată, de obicei, de opt raze, este de o importanță particulară, fiindcă ea a călăuzit magii către grajdul în care se născuse Hristos. Steua cu șase colțuri (numită în prezent "Steaua Sionului sau "Steaua lui David"), formată din două triunghiuri, era cunoscută ca "Sigillum Solomonis" ("Sigiliul lui Solomon") ori "Scutum Davidis" ("Scutul lui David"). 

Steaua cu cinci colțuri sau pentaculul a avut un rol major în tradiția magiei, fiind considerată un simbol favorabil când unul din unghiurile sale era la apex, și simbolizând magia neagră când avea poziția inversată. 

În China antică, stelele erau observate cu mare atenție (au fost numărate 11.520 până în secolul al II-lea d.Hr.) și aveau o semnificație majoră în legende și obiceiuri. De exemplu, cu prilejul Anului Nou, fiecare om oferea un sacrificiu stelei sale. 

În simbolismul masoneriei, "Steaua înflăcărată" (de obicei, cu cinci colțuri, înconjurate de raze și cu un G în mijloc - de la Geometrie, God / Dumnezeu sau Gnoză - este de o semnificație deosebită, simbolizând lumina spirituală. 

Planetele (literal, "rătăcitoare") au fost diferențiate de stele "fixe" de-a lungul tradiției simbolismului.

Incașii din Peru credeau că stelele erau "slujnicile" lumii și, de aceea, le alocau camera alăturată celei a iubitelor lor, astfel încât să poată fi chemate oricând. Ei aveau credința că stelele se mișcă prin ceruri împreună cu luna, ca servitoare ale acesteia, și nu ale soarelui. La urma urmei, erau vizibile numai noaptea, și nu în timpul zilei.

Aztecii din Mexic vedeau stelele ca manifestări ale războinicilor lor cei dintâi căzuți, sau sacrificați și, de aceea, ele erau reprezentate, uneori, în arta aztecă drept cranii goale. 

Culturile străvechi au avut diferite interpretări pentru stelele căzătoare. Acestea marcau moartea unui om important (în China antică) sau nașterea unui copil al cărui suflet cobora spre pământ, unde putea prinde viață. 

Colocvial, referințe la "steaua norocoasă" a unei persoane indicau acceptarea anumitor teme astrologice. A ajunge la stele" înseamnă a încerca să faci ceva aparent imposibil. 

Simbolismul constelațiilor nu este întotdeauna ușor de explicat. Numai câteva dintre ele formează imagini, prin conectarea de puncte, ale unor personaje după care au fost numite. Fără o considerabilă imaginație, este dificil să recunoaștem o lebădă, o liră sau un leu în constelațiile astfel denumite. Puține constelații (de exemplu, Orion,Casiopeea) au stele ce pot fi văzute ca o entitate separată. Din această cauza, hărți vechi ale cerurilor suprapuneau desene ale personajelor peste stele. De fapt, alte culturi se referă la constelații cu nume diferite de cele din tradiția occidentală. 

Folosirea timpurie a constelatiilor ca un ghid de navigație pentru marinari a fost la originea conectării lor cu legende și mituri. Cele mai importante constelații erau cele care porneau să dispară într-o vreme anume a anului la amurg și să reapară odată cu soarele, în zori. Acestea au fost organizate într-un sistem bazat pe numărul 12 și referințe la un "cerc al animalelor", zodiacul (din grecescul "zoidion", diminutiv pentru "zoion", adică "animal"), care împarte calea aparentă a soarelui în 12 case: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion, Săgetător, Vărsător, Capricorn și Pești. Unele dintre aceste nume au fost deja în uz în civilizațiile străvechi din Mesopotamia și au fost, apoi, schimbate de egipteni și greci.

Soarele este asociat cu fiecare constelație pentru o durată aproximativă a unui ciclu lunar. Astrologia populară atribuie fiecărei zodii caracteristici derivate în general din tradiția simbolică a fiecărei constelații. "Zodiile soarelui", Taur și Capricorn sunt gândite, de exemplu,  ca a determina sau, cel puțin, a influența  trăsăturile celor care sunt născuți în ele. 

Zodiacul chinezesc este constituit din semne cu totul diferite: Șobolan, Bivol, Tigru, Iepure, Dragon, Șarpe, Cal, Oaie, Maimuță, Cocoș, Câine și Porc. Fiecare an chinezesc este corelat cu unul dintre aceste animale, iar anul nașterii unei persoane determină caracteristicile animalului cu care le împărtășește. 

Un text babilonian din anii 420 î.Hr. se referea la la zodii ca Muncitorul (pentru Berbec), Pleiadele (pentru Taur), Gemenii, Crabul (pentru Rac), Leul, Spicul de cereală (ținut de o fată sau Fecioara), Cântarul (sau Balanța), Scorpionul, Centaurul (pentru Săgetător), Pește Capra (pentru Capricorn), Gula (pentru Vărsător) și "Două cozi" (pentru Pești). 

Cele 12 semne ale zodiacului au fost grupate într-o varietate de moduri, de exemplu în "trei" cruci pentru fiecare din cele patru zodii aparținând "crucii cardinale" (Berbec, Rac, Balanța și Capricorn) asociate cu patru arhangheli (Gavriil, Rafael, Mihail și Uriel); în "crucea fixă" (Taur, Leu, Scorpion și Vărsător), zodii asociate cu "străvechii gardieni" din cele patru colțuri ale pământului, și astfel cu cei patru evangheliști: Luca / Taur, Marcu / Leu, Ioan / Vultur și Matei / Înger sau Om; și "crucea mișcătoare" (Gemeni, Fecioară, Săgetător și Pești). De asemeni, zodiile erau grupate câte trei, cu câte unul din cele patru elemente corelat cu fiecare grup (Foc: Berbec, Leu, Săgetător; Pământ: Taur, Fecioara, Capricorn; Aer: Gemeni, Balanță, Vărsător; Apă: Rac, Scorpion, Pești). 

În antichitatea clasică, semnele zodiacale individuale au fost deja conectate cu aceleași caracteristici ca în prezent, precum în textul "Banchetul lui Trimalchio" al lui Petronius.

Baza întregii doctrine a corespondențelor dintre zodii și trăsături ale personalității pare să fi fost formulată și răspândită cel mai semnificativ în Alexandria helenistică din secolul al II-lea d.Hr. 

Respingerea venerării tradiționale a stelelor, așa cum era practicată pe vremuri, este împământenita în tradiția islamică a patriarhului Avram care, se spune, și-ar fi petrecut 15 ani din viață într-o peșteră, mâncând din mâna lui Alah (Avram se ferea astfel de urmărirea sa de către regele Nimrod, care se temea că își va pierde regatul). Apoi, mama lui l-ar fi scos afară din peșteră, sub protecția îngerului Gibreel (Gabriel). "Când Avram a zărit steaua dimineții, singura lumină în cerul de noapte, s-a gândit că această era ființa supremă și a vrut să o venereze, însă steaua a devenit tot mai puțin luminoasă, iar Avram a jurat să nu mai venereze nimic care dispare din vedere. A avut aceeași experiență cu luna răsărind și soarele din zori. De fiecare dată, a fost tentat să le vadă ca supreme și să le venereze. Dar, când ale s-au dus sub orizont, el s-a întristat și a ajuns astfel să înțeleagă că trebuia să venereze numai pe cel care crease aceste lumini și le pusese pe orbite" (Beltz). 

În doctrina monoteistă, aceste lumini din ceruri sunt numai simboluri ale Creatorului. Căutarea celui mai de presus maestru are o manifestare diferită în legenda creștină a Sfântului Cristofor. În sistemele creștine, semnele zodiacului fiind în număr de 12, au fost rapid asociate cu cei 12 apostoli: Berbecul - Petru, Taurul - Andrei, Gemenii - Iacob (fiul lui Zevedeu), Racul - Ioan, Leul - Toma, Fecioara - Iacob (lui Alfeu), Balanța - Filip, Scorpionul - Bartolomeu, Săgetătorul - Matei, Capricornul - Simion, Vărsătorul - Iuda, Peștii - Matia.

Șapte, numărul tradițional de planete, are asocieri simbolice în special prin referirea din Cartea Apocalipsei la "șapte stele" care sunt "îngerii  celor şapte Biserici" din Asia cărora le este adresat mesajul Sfântului Ioan (Apocalipsa 1: 16, 20).

Numărul zodiilor, 12, apare sub forma a 12 stele din cununa de pe cap a femeii cerești din Apocalipsa 12:1. 

Stele căzătoare din cer erau vestitoare ale sfârșitului lumii. Steaua Crăciunului, pe care cei trei magi au urmat-o către Betleem, este adeseori portretizată în artă plastică precum o cometă. 

Stelele au apărut frecvent în blazoane, în heraldica germană îndeosebi, sub formă de stele cu șase colțuri, iar în cea engleză, cu cinci colțuri. Goethe și-a ales blazonul ca o stea în șase colțuri pe un câmp, în amintirea stelei dimineții (Venus pe un cer senin). O constelație (Crucea Sudului) împodobește blazonul Braziliei din 1889. Stelele albe de pe drapelul SUA simbolizează cele 50 de state ale sale. În blazonul Singapore sunt cinci stele, întruchipând democrația, pacea, progresul, legea și egalitatea. 

Superstiții despre stele căzătoare