Mitul lui Midas, ce transforma în aur orice atingea
Despre Midas, regele Frigiei, s-a spus că avea "o atingere de aur". Potrivit mitologiei grecești și celei romane, Silenius, un tovarăș al zeului Dionysus, s-a îmbătat pe când vizita Frigia. A fost capturat și dus la Midas, care a poruncit să fie eliberat și înapoiat în siguranță lui Dionysus. Recunoscător, zeul s-a oferit să-i îndeplinească lui Midas orice dorință, drept răsplată. Midas a cerut ca orice atingea să se transforme în aur. Știind că această dorință era periculoasă, Dionysus a întrebat regele dacă era sigur că asta voia. Midas l-a asigurat că așa era, iar zeul i-a îndeplinit dorința.
La început, Midas a fost nemaipomenit de bucuros. A început să adune avere atingând, pur și simplu, tot felul de lucruri. Totuși, când a încercat să mănânce, fiecare înghițitură de hrană se schimbă în aur de îndată ce-i atingea buzele. Când a vrut să-și îmbrățișeze fiica, aceasta s-a transformat în aur. În cele din urmă, Midas s-a rugat zeului să-l elibereze de dorința sa. Dionysus l-a instruit să se îmbăieze în râul Pactolus. Din acea zi, se zice, nisipurile râului s-au preschimbat în praf de aur. De fapt, Pactolus este un râu din Turcia care a fost vestit în vremuri străvechi ca o sursă de aur.
Într-o altă legendă, Midas a fost judecătorul unui concurs de muzică între zeul Apollo și fie Pan, zeul pajiștilor, fie satîrul Marsyas. Midas l-a declarat pe Pan (sau Marsyas) drept câștigător și, mâniat, Apollo a făcut să-i crească regelui urechi de măgar. Midas a purtat o pălărie pentru a-și ascunde aceste urechi și l-a pus pe frizerul lui să jure că nu va divulga nimănui acest secret jenant. Incapabil să păstrezetaina, frizerul a săpat o groapă și a șoptit în ea, "Regele are urechi de măgar". Din acea groapă au crescut trestii care, ori de câte ori sufla prin ele o briză, șopteau secretul lui Midas oricui se afla prin apropiere.
Reviewed by Diana Popescu
on
ianuarie 30, 2026
Rating:

Niciun comentariu: