31 ianuarie: Sfinții Mucenici Doctori fără arginți Chir și Ioan

 Sfântul Chir a fost un doctor notabil în orașul Alexandria, unde se născuse și fusese crescut. A fost creștin și a tratat bolnavii fără a le cere bani, nu numai pentru a le vindeca bolile trupești, ci și infirmitățile spirituale. 


El spunea, "Oricine vrea să evite să fie bolnav trebuie să se înfrâneze de la păcat, căci păcatul este adeseori cauza bolii trupești". Propăvăduind Evanghelia, sfântul doctor i-a convertit pe mulți păgâni la creștinism. 


În decursul persecuției împăratului Dioclețian (284-305), Sfântul Chir a fost denunțat ca și creștin guvernatorului, așa că el s-a retras în Arabia, unde a devenit călugăr. A continuat să-i însănătoșească pe oameni prin rugăciunile sale, având dat de Dumnezeu darul de a lecui orice boală cu nimic altceva decât cu semnul crucii.

                                                                             

31 ianuarie: Sfinții Mucenici Doctori fără arginți Chir și Ioan

În orașul Edesa din Mesopotamia trăia în acel timp soldatul Ioan, un creștin pios. Când a început persecuția, el a plecat din armată și s-a dus în pelerinaj la Ierusalim, unde a auzit de Sfântul Chir. A pornit să-l caute, mergând întâi la Alexandria, și apoi în Arabia. Când, în cele din urmă, l-a găsit pe Chir, a rămas cu acesta și a devenit adeptul său credincios. 


La un moment dat, cei doi au aflat de arestarea femeii creștine Atanasia și a celor trei fiice ale sale, Teoctista, de 15 ani, Teodota, de 13 ani, și Teodosia, de 11 ani. Sfinții Chir și Ioan s-au grăbit să se ducă la închisoarea din Canopus, din apropiere de Alexandria, pentru a le ajuta. Erau îngrijorați că acestea ar fi putut fi torturate și silite să renunțe la Hristos.


Sfinții Chir și Ioan le-au insuflat curaj să îndure ceea ce le aștepta. Auzind asta, guvernatorul orașului, Sirianus, i-a arestat și, văzând mărturisirea lor de neclintit și netemătoare a credinței în Hristos, le-a adus pe Atanasia și pe cele trei fiice ale sale să asiste la tortura lor. Tiranul nu s-a oprit de la orice formă de schingiuire a sfinților mucenici. Femeile nu au fost înfricoșate de suferințele Sfinților Chir și Ioan și au continuat să creadă cu putere în Hristos. Cei doi doctori fără arginți, precum și Anastasia și fiicele ei au îndurat biciuiri și au fost apoi decapitați, primind astfel coroana muceniciei. 


Creștinii le-au îngropat trupurile la biserica Sfântul Marcu din Alexandria. Mormântul lor a ajuns să fie un altar renumit în Egipt și un loc de pelerinaj universal. A fost găsit în regiunea din zilele noastre din apropiere de Alexandria numită Abu Kyr. 


În secolul al V-lea, moaștele Sfinților Chir și Ioan sau fost descoperite și mutate din Canopus la Menutis (Abu Kyr) de Sfântul Chiril al Alexandriei (9 iunie) pentru a îndepărta cultul idolatru al lui Isis de aici, ceea ce a reușit. Minunile și vindecarile s-au înmulțit, și altarul a devenit unul din cele mai mari locuri de pelerinaj din creștinism. Mai târziu, moaștele au fost transferate la Roma, și de acolo la Manutin (această mutare a moaștelor este celebrată pe 28 iunie). 


30 ianuarie: Sfinții Trei Ierahi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur


31 ianuarie: Sfinții Mucenici Doctori fără arginți Chir și Ioan 31 ianuarie: Sfinții Mucenici Doctori fără arginți Chir și Ioan Reviewed by Diana Popescu on ianuarie 30, 2024 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.