Mitul lui Quetzalcoatl, Șarpele cu pene

 Timp de mii de ani, Quetzalcoatl a fost una dintre cele mai importante divinități din mitologiile tradiționale din Mesoamerica. O zeitate, un erou cultural sau un conducător legendar, Quetzalcoatl a apărut în unele din cele mai impresionante povești din regiune. El a reprezentat viața, mișcarea, râsul, sănătatea, erotismul și artele și meșteșugurile civilizației, precum agricultura, gătitul și muzica.      

                         

Numele Quetzalcoatl înseamnă "șarpele cu pene". Acesta aduce laolaltă magnifică pasăre cu pene verzi "quetzal", simbolizand cerurile și vânturile, și șarpele, simbolizand pământul și fertilitatea. Numele Quetzalcoatl poate fi, de asemeni, tradus ca "geamănul prețios" și, în unele mituri, el a avut un frate geamăn numit Xolotl, care avea un trup uman și un cap de câine sau ocelot, o pisică sălbatică pestriță. 

Fundalul istoric al lui Quetzalcoatl

Quetzalcoatl a ocupat un loc principal în panteonul poporului aztec din Mexicul central, dar el datează dintr-un timp mai vechi dinaintea aztecilor. Imagini ale "șarpelui cu pene" apar într-un templu din Teotihuacan, un sit arheologic mexican din anii 2005 d.Hr. Aceste imagini sunt strâns legate cu imagini ale ploii și apei, sugerând asocieri apropiate dintre Quetzalcoatl și zeul ploii și vegetației. 

Pentru poporul toltec, care a înflorit în regiune din anii 800 până în anii 1100, Quetzalcoatl era o zeitate a dimineții, stelelor de seară și vântului. Când în anii 1400, aztecii au ajuns la putere, ei l-au adus pe Quetzalcoatl în panteonul lor și l-au făcut un erou cultural, un aducător nu numai a vieții, ci și civilizației. Aceste vechi mituri s-au împletit cu legende despre un rege preot pe nume Quetzalcoatl, posibil un personaj istoric real. Mai târziu, pe când grupuri din Mexicul central au migrat în Mexicul sudic și în peninsula Yucatan, amestecându-se cu populația mayașă locală, "șarpele cu pene" și-a luat locul în panteonul mayaș sub numele de Kukulcan. 

Zeul Quetzalcoat

Quetzalcoatl a fost portretizat în două feluri. Ca șarpe cu pene, a fost un șarpe cu aripi sau acoperit cu pene. El putea apare, totodată, în formă omenească ca un războinic purtând o coroană sau un acoperământ pentru cap înalt, în formă de con, făcut din piele de ocelot și un pandativ din jad ori o cochilie de melc. Pandativul, cunoscut ca "bijuteria vântului", simboliza unul din rolurile lui Quetzalcoatl, cel al zeului Ehecatl, zeul vântului și mișcării. Clădirile dedicate acestui zeu erau circulare sau cilindrice pentru a le minimiza rezistență față de vânt. 

Potrivit unor relatări, Quetzalcoatl a fost fiul soarelui și al zeiței pământului, Coatlicue. În mitul aztec al creației, conflictul cosmic al lui Quetzalcoatl cu zeul Tezeatlipoca a dus la formarea și distrugerea unei serii de patru sori și pământuri, conducând la ivirea celor de-al cincilea soare și pământ de astăzi. 

La început, sub al cincilea soare, nu existau oameni. Locuitorii lumilor anterioare muriseră, iar oasele lor se adunaseră grămadă în Mictlan, lumea subpământeană. Quetzalcoatl și fratele lui geamăn, Xolotl, au călătorit în Mictlan, pentru a găsi aceste oase, stârnind asfel furia Domnului Morții. Pe când a fugit din tărâmul subpământean, Quetzalcoatl a scăpat oasele și acestea s-au rupt în bucăți. El a adunat bucățile și le-a dus la zeița pământului Cihuacoatle (Femeia șarpe), care le-a îngropat sub formă de făină. Quetzalcoatl a umezit făina cu propriul său sânge, ceea ce i-a dat viață. Apoi, el și Xolotl au dat formă amestecului, acestui aluat, ca ființe omenești, și au învățat noile creaturi cum să se reproducă. 

Eroul Quetzalcoatl

Pe lângă crearea oamenilor, Quetzalcoatl, de asemeni, i-a protejat și i-a ajutat. Unele mituri spun că el a introdus cultivarea porumbului, hrana de bază din Mexic. El ar fi făcut asta deghizându-se ca o furnică neagră și furând prețioasele grâne de la furnicile roșii. Totodată, i-ar fi învățat pe oameni astronomia, cum să facă calendare și diferite meșteșuguri, și ar fi fost patron al negustorilor. Carlos Fuentes, unul dintre scritorii moderni de frunte ai Mexicului, l-a comparat pe Quetzalcoatl cu personajele mitice Prometeu, Odiseu și Moise. Toți trei au trebuit să-și părăsească culturile, dar au obținut daruri sau înțelepciune care au reînnoit aceste culturi. Povești despre un rege toltec, numit Topilzin Quetzalcoatl, vestit ca un conducător bun și iluminat, pot să fi contribuit la imaginea lui Quetzalcoatl ca erou cultural. 

Plecarea lui Quetzalcoatl dintre oamenii săi a fost lucrarea vechiului său dușman, Tezcatlipoca, care a vrut că ființele umane să facă sacrificii de sânge, în locul celor de flori, jad și fluturi pe care le ofereau lui Quetzalcoatl. Tezcatlipoca l-a păcălit pe Quetzalcoatl, făcându-l să se îmbete și, apoi, să se uite într-o oglindă ce i-a arătat fața crudă a lui Tezcatlipoca. Crezând că privea propria sa imagine, imperfectă, Quetzalcoatl a decis să părăsească lumea și să se arunce pe un rug funerar. Pe când trupul sau ardea, din flăcări au zburat păsări, iar inima să a urcat le ceruri pentru a deveni Venus, steaua dimineții și a înserării. O altă variantă a mitului spune că Quetzalcoatl a navigat pe mare spre est pe o plută încropită din șerpi. Numeroși azteci credeau că el va reveni la poporul său într-o zi, după o perioadă de 52 de ani. La începutul anilor 1500, cuceritorul spaniol Herman Cortes a folosit ca avantaj această credință, încurajându-i pe oamenii din Mexic să-l vadă ca reîntorsul zeu-erou Quetzalcoatl.

Zeița mayașă | aztecă a dragostei