Mitul lui Phaethon și catastrofismul antic

 Platon este cea dintâi sursă a mitului grecesc despre Phaethon (Faeton), fiul lui Helios, și a încercării sale dezastruoase de a conduce carul tatălui său. Mitul este parte a ceea ce grecii antici numeau "catastrofism". 

Platon a introdus ideile sale despre catastrofe periodice cu un efect dăunător asupra populației globale prin raționalizarea mitului lui Phaethon care, potrivit preoților egipteni, era cunoscut ca a se fi născut atât în Egipt, cât și în Grecia.    

                         

Au existat și poate vor mai fi numeroase și variate distrugeri ale omenirii, în special prin apă și foc. Potrivit legendei, Phaethon, fiul lui Helios, a înjugat carul tatălui sau și, întrucât nu a fost capabil să îl strunească de-a lungul parcursului tatălui său, a ars totul de pe pământ și a pierit el însuși lovit de un fulger. 

Mitul lui Phaethon

Cum spuneam, în Grecia, Phaethon fost văzut drept fiul zeității solare, Helios, care i-a permis, fără tragere de inimă, să îi exercite îndatorile. Ajuns în rolul lui Helios, Phaethon a pârjolit suprafața pământului și a făcut apele să fiarbă, incitându-l pe Zeus să îl pedepsească, lovindu-l cu arma să divină, fulgerul. 

Decedat, Phaethon a căzut în răul Eridanus, identificat mai târziu ca Po din nordul Italiei. Surorile lui Phaethon, Heliadele, l-au jelit pe fratele lor atât de mult încât Zeus, făcându-i-se milă de ele, le-a transformat în plopi, copaci are erau crezuți a fi sursa chihlimbarului, un produs din regiunea baltică considerat de greci ca a proveni din Hipernoreea. 

Legenda aceasta a fost foarte cunoscută în vremea lui Platon. Dramaturgii Eschil și Euripide au scris despre ea, la fel ca și Philoxenus din Cythera. 

Cea mai cunoscută versiune este cea a scriitorului roman Ovidiu, care a abordat tema în opera sa "Metamorfozele". În această lucrare, Phaethon este fiul lui Helios și Clymene, și un amic al lui Epaphus, fiul lui Io și conducător al Egiptului. Phaeton este ridiculizat de Epaphus în privința pretenției descendenței sale, așa că cel dintâi este îmboldit să meargă spre est, la Palatul Soarelui, unde Sol (Helios) îl recunoaște ca fiu al său. 

În ciuda avertismentelor repetate ale tatălui său, Phaethon insistă să i se permită să urce în carul solar. Făcând acest lucru, pierde controlul asupra cailor, scapă frâiele, și, drept rezultat, are loc arderea munților și evaporarea râurilor, iar pământul i se plânge lui Jupiter (Zeus), care, avându-l drept martor pe Sol, aruncă spre Phaethon arma sa înfricoșătoare, fulgerul. 

Cu părul său strălucitor cuprins de flăcări, Phaethon este aruncat departe pe cer, într-o zonă izolată a lumii, unde zeul râului Eridanus îl prinde din văzduh și îi îmbăiază fața înnegrită de fum. Nimfele italiene îi iau trupul, fumegând încă din pricina flăcării produse cu o furcă triplă, și îl pun în pământ.

Clymene își caută fiul, în vreme ce Heliadele îl jelesc.

Platon: Inelul lui Gyges | De ce să fim morali?

Un ligurian, Cycnus, un alt prieten apropiat al lui Phaethon, este, de asemeni, copleșit de durere, și este transformat într-o lebădă, în timp ce Sol, "îndoliat și fără strălucirea sa obișnuită, ca într-o eclipsa, urăște lumna, pe el însuși și ziua. Își lasă mintea în voia durerii, căreia i se adaugă mânia, și refuză să-și mai dăruiască serviciul către pământ". 

Catastrofismul antic

La puțin timp după Platon. preotul babilonian Berossus a vorbit despre "Marele An", care se finalizează prin foc sau potop atunci când se aliniază planetele: 

"Tot ce moștenește pământul va fi dus către foc atunci când planetele, care acum se mișcă pe orbite diferite, se adună cu toate în Rac, aranjate într-un rând  în așa fel încât o linie dreapta poate trece prin sferele lor. Când planetele se strâng la un loc în Capricorn, atunci suntem în pericol de potop."

Această relatare poate reprezenta un posibil corespondent al catastrofismului lui Platon. 

În plus, un pasaj enigmatic  al lui Herodot menționează că în decursul istoriei înregistrate a Egiptului, "soarele s-a mișcat de patru ori din locul său obișnuit de răsărit, și acolo unde acum apune a răsărit de două ori, iar în locul de unde acum răsare a avut de două ori apusul", sugerând că acest concept al catastrofismului era deja cunoscut în Egipt. 

Platon, de asemeni, s-a referit la inversările cursului soarelui:

"Ascultați atunci. În timpul unei anumite perioade însusi Zeus a fost alături de univers în cursul învârtirii sale dar, într-o altă epocă, când ciclurile au depășit măsura alocată lor, le-a abandonat și, cu acordul său, s-au întors în direcția opusă, ca să aducă creaturile vii și pe cele înzestrate de el cu inteligență din nou la începuturi". 

Cele trei inversări atestate de egipteni conform lui Herodot se potrivesc bine cu distrugerea oamenilor din Atlantida și a vechii Grecii, fiind "cele de-a treia inundații dezastruoase ce au precedat potopul distrugător din vremea lui Deucalion", așa cum afirma Platon în Critias. 

Faptul că Platon știa de declarațiile lui Herodot este, totodată, atestat în opera sa Legile, unde cultură statică egipteană este juxtapusă prin adăugarea a două milenii din istoria egipteană, vizavi de Tiameus și Critias. 

De asemeni, în lucrarea lui Platon, Timaeus, apare conceptul "Marelui An": 

"Cu toate astea, este totuși posibil să se perceapă că numărul total de ani împlinește Anul Complet când toate cele opt circuite, cu vitezele lor relative, se sfârșesc și ajung la un final, când este măsurat de revoluția aceleiași și similarei mișcări". 

Alegoria peșterii | Peștera lui Platon