Psihologia ipocriziei | Ce ne facem cu atâta ipocrizie?

 Ipocrizia, un flagel pe care îl descoperim mai recent printre apropiațîi noștri, dar mai ales în politică, are cauze clar explicate în psihologie. 

Există un puternic dezacord cognitiv între felul cum îi judecăm pe cei pe care-i iubim și modul cum îi judecăm pe alții care acționează aidoma ca aceștia. Este această diferență un tip de mecanism de autoapărare? Și, de ce suntem mai predispuși decât alții să ne angajăm în ipocrizie? Și, în fine, cum putem înfrânge ipocrizia? 

 Ce este ipocrizia?

Ipocrizia este definită ca o practică de a pretinde  de a avea standarde și păreri morale pentru propriul comportament (sau cel al persoanelor apropiate) care nu sunt, de fapt, îndeplinite. Este pretenția unei moralități care ascunde incapacitatea cuiva de a se alinia unui cod moral predeterminat.      

    

Un ipocrit acuză o altă persoană pentru exact ceea ce face el, crezând că este cumva "diferit" față de  acea persoană. Acest lucru este provocat obișnuit de un simțământ exagerat al ego-ului și al corectitunii sale, cuplat cu inabiilitatea de a se desprinde de orgoliul său. Un ipocrit face cu totul altceva, sau opusul, a ceea ce clamează că este potrivit. 

Conform experților în psihologie, ipocrizia este o formă de proiecție, un mecanism de autoapărare ce-și are rădăcinile în adolescență. Când un adolescent este acuzat de ceva greșit, el pretinde, "Și fratele meu / sora mea a făcut asta!" Obiectivul ipocriziei este de a se evita responsabilitatea personală și a se câștiga controlul asupra unei situații fără a se admite vreo responsabilitate greșită. 

Ce anume generează ipocrizia?

La rădăcina ipocriziei sunt teama și respectul scăzut în sine. Oamenii se folosesc de ipocrizie pentru a evita să-și vadă deficiențele și să se considere neafectați de acestea. Tipic, ipocrizia se ivește din credința sinceră a cuiva că nu se poate alinia la aceleași standarde ca alții, întrucât are intenții mai bune. Ipocritul se vede astfel mai drept, mai nobil și chiar mai sincer!

Ipocritul se simte moral superior față de oricine altcineva. Asta îl ajută să se descotorosească de umilință, o emoție foarte dureroasă. Aproape oricine dintre noi utilizează ipocrizia atunci când este atacat. De exemplu, la locul de muncă, ne putem bucura de bârfele despre performanțele jalnice ale unui coleg, însă suntem, în secret, îngrijorați de performanțele jobului nostru. Este o deflectare a evitării de a avea de face cu propriile noastre probleme, deoarece nu dorim să fim judecați, estimați. 

La baza ipocriziei este puternica dorință de a fi iubiți și acceptați. Teama față de umilință și judecată este atât de mare încât putem utiliza gândirea dublă ori disonanța cognitivă pentru a ne feri să ne confruntăm cu noi înșine. 

Cum ne putem opri din a fi ipocriți?

Pentru a ne opri din a fi ipocriți, trebui, mai întâi, să ne examinăm codul moral și să determinăm dacă există vreo contradicție în acesta. Moralitatea obiectivă este cel mai bun instrument de înfrângere ipocrizia. Moralitatea obiectivă este credința că înțelesul nu este deschis vreunei interpretări, și că ceva este adevărat indiferent cine este implicat într-o situație. Cu alte cuvinte, furtul este greșit în și prin el însuși. Abuzul este greșit în și prin el însuși. Rănirea sentimentelor cuiva este greșită în și prin ea însăși. 

Trebuie, de asemeni, să ne oprim din a pretinde că suntem altfel decât alți oameni. Trebuie să admitem că suntem ființe imperfecte care sunt înclinate să facă greșeli. Trebuie să învățăm să râdem de noi înșine și să ne vedem eșecurile mai puțin serios. Trebuie să recunoaștem că oricine dintre noi este predispus greșelii. 

A ne pune în locul altora poate fi, de asemeni, de ajutor. Să învățăm despre alții. Să ajungem să ne cunoaștem dușmanii. Să facem ceea altora ceea ce am vrea să fie făcut pentru noi. Să ne gândim cât de mult rănește să fii acuzat de ceva ce facem noi înșine. 

Alte tehnici includ:

- Să ignorăm ce fac alții și să ne focalizăm pe noi înșine.

- Să ne oprim din a-i condamna prea rapid pe alții. 

- Să ținem seama de context și felul cum schimbă felul în care gândim sau credem.

- Să începem să acordăm atenție disonanței noastre cognitive. 

- Să ne oprim din a judeca un lucru până nu trecem noi înșine prin așa ceva. 

- Să nu mai facem promisiuni pe care nu le putem îndeplini. 

- Să începem să râdem de noi înșine și să nu ne mai luăm prea mult în serios. 

Ipocrizia = Singurătate

În fine, să ne amintim că oamenii au dificultăți în a se încredere în ipocriți sau a avea compasiune pentru aceștia. Ceilalți au tendința să ne ierte când facem o greșeală, însă le vine mai greu să ierte pe cineva care refuză să recunoască faptul că a greșit. 

În loc de a ne fi teamă să ne arătăm latura omenească, să ne-o îmbrățișăm. La rădăcina ipocriziei este dorința de a fi iubit și acceptat fără judecată. 

Ipocrizia în citate, aforisme, maxime