17 august: Sfântul Gheorghe Pelerinul

 Comemorat pe 17 august, Sfântul Gheorghe Lazăr Pelerinul s-a născut în satul Șugag, din județul Alba din prezent, în 1846, când Transilvania era parte a imperiului hasburgic. De la o vârstă fragedă, i-a plăcut să postească, să stea în singurătate, în rugăciune, la biserica satului, să își afle locuri izolate în care să comunice cu Dumnezeu. Era pasionat, îndeosebi, să citească Psaltirea. 

La vârsta de 24 de ani s-a însurat cu o tanară pe nume Pelaghia, care i-a purtat cinci copii. Chiar și ca soț și tată, nu și-a abandonat îndatoririle creștine de lucru, rugăciune, postire și dăruire de pomeni. Deși era el însuși  sărac, îi îndrăgea pe cei sărmani. Obișnuia să le spună, "Nu va intristați, Dumnezeu are grijă să ne hrănească; datoria noastră este să ne rugăm la El și să îi facem voia". Prin astfel de cuvinte se încuraja pe el însuși și îi încuraja pe alții. Din acest motiv, era întotdeauna senin, cu o față strălucitoare și o inimă bună. Ruga neîncetată și bucuria divină au fost tovarășii săi până la sfârșitul vieții sale. 

   

17 august: Sfântul Gheorghe Pelerinul

După 14 ani de căsătorie, cu aprobarea soției lui, a mers în 1883, împreună cu alți pelerini, la Mormântul Domnului din Țara Sfântă. A luat cu el numai Evanghelia și Psaltirea. Vreme de patru zile, a vizitat Mormântul Domnului de trei ori pe zi, luând parte la diferite slujbe. Apoi, s-a dus în alte locuri: Betleem, Ierihon, Nazaret și Tabor. La peștera Sfântului Xenofon a întâlnit un pustnic care i-a prorocit că nu va deveni călugăr, dar va trăi dintr-un loc în altul, în sărăcie și rugă continuă; numai așa își va mântui sufletul și va aprinde dumnezeirea în inimile multor oameni. 

După aceea, a rămas în deșertul Egiptului superior timp de 40 de zile, în postire strictă, făcând față unor numeroase ispite ale diavolului. Uneori, dușmanul omenirii îl înfricoșa cu animale fioroase și șerpi otrăvitori, alteori cu foame, sete, căldură și țânțari. Odată, vrând să-l înfurie, diavolul a aruncat pălăria de pe capul său, însă bravul soldat i-a promis lui Dumnezeu că va umbla cu capul descoperit până la finele vieții sale. Apoi, diavolul i-a aruncat încălțările și, din acest motiv, toată viața să, a fost desculț fie vara, fie iarna. Odată, diavolul i-a apărut sub forma unui plugar, care l-a lăudat pentru străduințele sale, încercând să-l facă să cadă în ispita mândriei, însă înțeleptul Gheorghe l-a învins prin gândurile sale umile. Astfel, cu ajutorul lui Dumnezeu și cu o mare perseverență, a trecut testul de 40 de zile de postire, scăpând de toate ispitele venite din slăbiciunea trupească și de la diavol. Curând după aceea, Gheorghe s-a dus la Ierusalim, unde s-a rugat la Mormântul Domnului. Pe când a intrat în biserică pentru a-și aprinde lumânarea la Sfântul Mormânt, ca o dovadă clară și liniștitoare că rugăciunile și postirile sale ajunseseră la Dumnezeu, lumânarea din mâna sa s-a aprins de la sine. 

Apoi, după un an și jumătate la Muntele Athos, s-a întors în țara sa, de unde lipsise trei ani. Acasă a continuat să fie urmărit de diavol, care încerca să-l îndepărteze de eforturile sale plăcute lui Dumnezeu. După ce a trăit cinci ani cu familia sa, s-a asigurat că ai săi copii vor avea toate cele necesare, în 1890, Sfântul Gheorghe a plecat într-un pelerinaj la mănăstirile din Moldova. A mers din biserică în biserică, în care s-a rugat îndeosebi noaptea. Aproape în fiecare an, a făcut câte un pelerinaj la Ierusalim, călăuzind alți pelerini. 

În anul 1895, Sfântul Gheorghe s-a stabilit definitiv la Piatra Neamț, ducând un trai de adevărat pustnic în clopotnița bisericii Sfântului Ioan Botezătorul, vreme de 26 de ani, până la moartea sa. Acolo, a lucrat singur întru ascetism și postire, vară și iarnă, fără foc de încălzit, fără pat, încălțăminte  sau veștminte groase.  În scurt timp a devenit cunoscut pentru spiritualitatea sa  de către preoți, clerici și laici.

Nu dormea mai mult de trei ore pe noapte, făcând sute de prostrații, umblând ziua în picioarele goale și cu capul descoperit pe când șoptea Psalmii. Nu se întorcea la chilia sa până nu termină de recitat întreaga Psaltire. Lunea, miercurea și vinerea nu mânca nimic, asemeni unui mare post. Alteori, mânca numai o dată pe zi. Le vorbea oamenilor numai despre Dumnezeu și viața spirituală.

Iubea toate mănăstirile din preajma sa, mai ales mănăstirea Bistrița, unde se află icoana Sfintei Ana. Aproape de mănăstirea Sihăstria, și-a săpat o groapă ca loc de ascunziș, unde se ruga mai toată ziua; când revenea la mănăstire, îi spunea cu satisfacție părintelui Ioan, starețul mănăstirii, "Azi am fost în rai". 

Odată, Sfântul a vrut să plece cu un tren, dar nu și-a luat bilet deoarece nu avea bani. Cnductorul trenului, care nu îl cunoștea deloc, l-a coborât la următoarea gară, deși alți călători, care îl știau, i-au cerut să-l lase să meargă unde voia. Sfântul Gheorghe s-a dat jos, urând drum bun și binecuvântări călătorilor. Conductorul a încercat să pornească locomotivă, dar nu a reușit asta. A făcut același lucru cu alte locomotive. Apoi, șefii gării i-au spus să-l ia pe Gheorghe, deoarece era un om sfânt și, din această cauză, Domnul nu va îngădui trenului să o ia din loc. Oamenii au fugit după el, l-au adus înapoi, și locomotiva a plecat imediat din gară. 

O altă minune, menționată de părintele  Ilie Cleopa, s-a petrecut la Târgu Neamț. O tânără evreică nu își putea purta copilul din pântece și era cât pe ce să moară. Mulți doctori au vrut să o ajute, dar în zadar. După aceea, rudele ei s-au dus la Sfântul Gheorghe, cerându-i să se roage pentru aceasta. Când Sfântul Gheorghe a deschis ușa casei femeii, a strigat, "Deschide-te cu Dumnezeu și Maica Domnului!" Imediat, pântecele ei s-a deschis și a dat naștere unui copil, iar Cel Sfânt a venit și a făcut semnul crucii deasupra capului pruncului. Femeia s-a însănătoșit și copilul său a fost botezat Gheorghe după Sfânt. Iar toate rudele acesteia din Târgu Neamț au fost botezate. 

17 august: Sfinții Mucenici Stratan și Ciprian

A știut dinainte ziua morții sale, rostind aceste cuvinte, "Voi muri când oamenii vor fi tulburați și, la moartea mea, ei vor sărbători și vor bate clopotele bisericilor din ținut". S-a odihnit în pace pe 15 august 1916, și a fost îngropat în cimitirul orașului. 18 ani mai târziu, în vara din 1934, unul din ucenicii săi, vrând să-i mute moaștele la Râșca, a călătorit cu trenul spre Piatra Neamț, însă trenul s-a mișcat, miraculos, pe drum.  Prin voința divină, trenul a ajuns la mănăstirea Văratec, unde mormântul Sfântului  poate fi venerat și în prezent. A fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română în anul 2017. 

17 august: Sfântul Mucenic Miron preotul