3 noiembrie – Sarbatori, traditii si obiceiuri religioase

Pe 3 noiembrie sunt sarbatoriti Sfintii Mucenici Achepsima Episcop, Iosif preot si Aitala diacon, si Sfantul Martin de Porres, calugar.

Sarbatori, traditii si obiceiuri crestin - ortodoxe pe 3 noiembrie

Sfintii Mucenici Achepsima Episcop, Iosif preot si Aitala diacon

Regele Shapur al II-lea al Persiei a condus o crunta prigoana a crestinilor din tinuturile sale vreme de 37 de ani. In cei din urma ani ai persecutiilor sale, si-a imputernicit vrajitorii sa tortureze si sa omoare orice crestin ce nu voia sa renunte la credinta. Sfantul Achepsima, varstnicul episcop din Paka, a fost arestat impreuna cu Sfantul Iosif preotul si Aitala diaconul. Cu totii, nu numai au refuzat sa il renege pe Hristos, ci au si propavaduit invatarile Lui in fata vrajitorilor si a regelui. Plin de manie, regele i-a supus la crude schingiuiri si, in cele din urma, a poruncit sa fie prinsi toti crestinii din acel oras, silindu-i sa isi omoare cu pietre proprii indrumatori spirituali.
Odata cu mucenicia celor trei, a luat sfarsit prigoana impotriva crestinilor din Persia.

Sarbatori, traditii si obiceiuri  crestin – ortodoxe rit / stil vechi pe 3 noiembrie

Cuviosul Ilarion cel Mare; Cuviosul Filotei; Cuviosul marturisitor Visarion; Cuviosii Teofil si Iacov; Sfintii Mucenici Arcadie, Anatolie, Nicandru, Chiprian, Damian, Constantin, Serghie, Vasile, Teodor, Vladimir, Nicolae, Ioan, Vasile, Alexandru, Dimitrie, Alexie, Sofronie.
Vezi Traditii si sarbatori din 21 octombrie

Sarbatori, traditii si obiceiuri  romano - catolice pe 3 noiembrie

Sfantul Martin de Porres, calugar

Sfantul Martin de Porres s-a nascut la Lima, in Peru, in anul 1579. Tatal sau era un nobil spaniol, iar mama sa o sclava eliberata din Panama. La varsta de 15 ani, a devenit frate laic la manastirea dominicana din Lima. Si-a petrecut intreaga viata ca barbier, lucrator in agricultura, impartitor de pomeni, si infirmier. Sfantul Martin de Porres era insufletit de nazuinta de a merge ca misionar pe taramuri straine si a-si castiga astfel cununa de mucenic. Intrucat nu a putut realiza acest lucru, a incercat sa il compenseze devotandu-se unei neincetate si severe penitente. Drept rasplata, Domnul l-a inzestrat cu numeroase si minunate daruri, cum ar fi zborul prin aer si puterea de a fi in doua locuri in acelasi timp. Sfantul Martin de Porres iubea deopotriva oamenii si animalele, avand in grija multi caini si multe pisici in casa sorei lui. De asemeni, poseda o mare intelepciune spirituala, demonstrata mai ales in rezolvarea unor probleme ale ordinului sau. Prieten apropiat al Sfintei Roza din Lima, acest sfant om a murit pe 3 noiembrie 1639 si a fost canonizat in anul 1962. Sfantul Martin de Porres este patronul barbierilor.

Sarbatori, traditii si obiceiuri  greco - catolice pe 3 noiembrie

Sfantul Mucenic Achepsima; Sfintii Mucenici Aitala si Iosif


Copyright © godessdiana88. 2012

Articole din acelasi domeniu in blogul "Diana , zeita dorintelor tale secrete" :

1 noiembrie– Sarbatori, traditii si obiceiuri religioase

2 noiembrie - Sarbatori, traditii si obiceiuri religioase

Nascut pe 3 noiembrie – Horoscop general Profil astrologic
3 noiembrie – Sarbatori, traditii si obiceiuri religioase 3 noiembrie – Sarbatori, traditii si obiceiuri religioase Reviewed by Diana Popescu on noiembrie 03, 2012 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.