Regula celor 2 pizze a lui Jeff Bezos

Cu cat se intalnesc mai multi oameni pentru a discuta un subiect ori a gasi o solutie cu atat mai putin productive sunt aceste dezbateri. Gasesc ca acest lucru este valabil atat in afaceri, cat si in cultura. De aceea, de exemplu, nu mai suport ideea de cenaclu.

Un mare numar de participanti la o discutie sfarsesc prin a fi de acord unii cu altii in loc de a-si afirma opiniile si ideile proprii.

Jeff Bezos de la compania Amazon are o solutie pentru aceasta problema: "regula celor 2 pizze." Potrivit acestei reguli, nu ar trebui sa participi la o intalnire in care 2 pizze nu sunt de ajuns pentru a-i satura pe toti cei prezenti.

De fapt, Jeff Bezos ne sfatuieste sa ne intalnim cu altii (pentru a discuta afaceri) numai atunci cand este absolut necesar.

Asa cum scrie Richard Brandt de la The Wall Street Journal, "[Bezos] isi doreste o companie descentralizata, chiar dezorganizata, in care ideile independente sa prevaleze asupra gandirii de grup."

Sa nu uitam cine este Jeff Bezos! Antreprenor si investitor american, el a avut un rol cheie in dezvoltarea comertului online ca fondator si director executiv al companiei Amazon.com. Sub conducerea sa, Amazon a devenit cel mai mare comerciant cu amanuntul de pe internet. In 2013, Jeff Bezos a cumparat ziarul The Washington Post!


Articole din acelasi domeniu in blogul Dianei:

Portofoliul si resume-ul tau- free online

Psihologia culorilor in marketing

Care este personalitatea ta financiara?
Regula celor 2 pizze a lui Jeff Bezos Regula celor 2 pizze a lui Jeff Bezos Reviewed by Diana Popescu on octombrie 30, 2013 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.