Pilda samariteanului milostiv

Pilda samariteanului milostiv este o parabola povestita de Iisus, mentionata numai intr-una din cele patru Evanghelii ale Noului Testament. Potrivit Evangheliei dupa Luca (10:29–37), un calator (evreu sau nu) este batut, jefuit si lasat aproape mort pe drumul dintre Ierusalim si Ierihon.
Mai intai un preot, apoi un levit, trec pe langa el, evitandu-l si fara a-i da vreo mana de ajutor. In cele din urma, bietul om este luat in seama de un samaritean. In ciuda vrajmasiei dintre evrei si samariteni, acesta il ajuta pe ranit, ii leaga ranile si i le trateaza cu untedelemn si vin. Apoi, il duce la o casa de oaspeti, unde il lasa in grija gazdei, promitand ca va achita toate cheltuielile necesare ingrijirii victimei talharilor. Iisus da aceasta pilda drept raspuns la intrebarea "Cine este aproapele meu?", "aproape" care, conform Leviticului trebuie iubit ca "ca pe tine insuti."

Unii invatati crestini, precum Sfantul Augustin, au interpretat aceasta parabola din punct de vedere alegoric, ideintificand samariteanul cu Iisus Hristos, care mantuieste sufletul pacatos. Altii au considerat aceasta pilda mai curand ca o exemplificare a eticii lui Iisus.

Expresia "bunul samaritean", referitoare la cineva care ajuta dezinteresat un strain, a devenit, cu timpul, respandita in toata lumea crestina, fiind adeseori adoptata ca nume al unor spitale si organizatii de binefacere.

Iata si Pilda bunului samaritean, asa cum o gasim in Evanghelia dupa Luca:

" Si iata, un invatator de lege s-a ridicat, ispitindu-L si zicand: Invatatorule, ce sa fac ca sa mostenesc viata de veci? Iar Iisus a zis catre el: Ce este scris in Lege? Cum citesti? Iar el, raspunzand, a zis: Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau din toata inima ta si din tot sufletul tau si din toata puterea ta si din tot cugetul tau, iar pe aproapele tau ca pe tine insuti. Iar El i-a zis: Drept ai raspuns, fa aceasta si vei trai. Dar el, voind sa se indrepteze pe sine, a zis catre Iisus: si cine este aproapele meu? Iar Iisus, raspunzand, a zis: Un om cobora de la Ierusalim la Ierihon, si a cazut intre talhari, care, dupa ce l-au dezbracat si l-au ranit, au plecat, lasandu-l aproape mort. Din intamplare un preot cobora pe calea aceea si, vazandu-l, a trecut pe alaturi. De asemenea si un levit, ajungand in acel loc si vazand, a trecut pe alaturi. Iar un samarinean, mergand pe cale, a venit la el si, vazandu-l, i s-a facut mila, si, apropiindu-se, i-a legat ranile, turnand pe ele untdelemn si vin, si, punandu-l pe dobitocul sau, l-a dus la o casa de oaspeti si a purtat grija de el. Iar a doua zi, scotand doi dinari i-a dat gazdei si i-a zis: Ai grija de el si, ce vei mai cheltui, eu, cand ma voi intoarce, iti voi da. Care din acesti trei ti se pare ca a fost aproapele celui cazut intre talhari? Iar el a zis: Cel care a facut mila cu el. Si Iisus i-a zis: Mergi si fa si tu asemenea."

Context istoric

Drumul de la Ierusalim la Ierihon

In vremea lui Iisus, drumul de la Ierusalim la Ierihon era vestit pentru pericolele si dificultatile sale, fiind cunoscut drept "calea sangelui" din pricina varsarilor de sange comise frecvent de catre talhari. Martin Luther King, in discursul sau "Am fost pe varful muntelui", rostit cu o zi inainte de a muri, descria drumul astfel: "Imi amintesc cum doamna King si cu mine am fost intaia oara la Ierusalim. Am inchiriat o masina si am condus de la Ierusalim catre Ierihon. Imediat ce ne-am vazut pe drum, i-am spus sotiei mele, "Imi dau seama de ce Iisus a folosit acest loc ca fundal al parabolei lui. " Este un drum sinuos, plin de cotituri. Este cu adevarat potrivit pentru ambuscade. Pornesti din Ierusalim, care este situat la circa 12 mii de mile, sau, mai curand, 12 mii de picioare deasupra nivelului marii. Iar atunci cand ajungi la Ierihon, dupa 15-20 minute, esti cam la 22 de picioare (7 metri) deasupra nivelului marii. Este un drum periculos. In zilele lui Iisus era cunoscut drept "Trecatoarea sangelui." Si stiti ceva, este posibil ca preotul si levitul sa se fi uitat la omul intins la pamant si sa se intrebe daca nu cumva talharii mai erau prin preajma. Sau, este posibil sa se fi gandit ca omul de pe jos se preface ca a fost jefuit si ranit pentru a-i atrage catre el, a-i opri din cale, si a-i face astfel o prada mai usoara pentru talhari. Asadar, este posibil ca cea dintai intrebare pe care si-au pus-o atat preotul cat si levitul sa fi fost, "Daca ma opresc sa ajut acest om, ce mi se va intampla?" Martin Luther King precizeaza mai departe, "Atunci insa cand a sosit bunul samaritean, el a inversat intrebarea, "Daca nu ma opresc sa ajut acest om, ce se va intampla cu el?'

Samaritenii si Iisus

Samaritenii erau urati de cei care ascultau parabola lui Iisus. Evreii ii dusmaneau intr-o asemenea masura incat raspunsul invatatorului de lege "Cel care a facut mila cu el" poate indica repulsia de a rosti numele de samaritean. La randul lor, samaritenii ii urau crancen pe evrei. Tensiunea intre cele doua tabere era foarte mare mai ales in primele decenii ale secolului I intrucat samaritenii profanasera Templul evreiesc al Pastelui cu oase umane.  Acest aspect accentueaza sensul pildei bunul samaritean. In timpurile noastre, aceasta parabola  transmite mesajul ca cineva apartinand unui grup de oameni detestat ori dezaprobat poate da dovada de o mai inalta moralitate decat persoanele dintr-un grup agreat. Multi crestini au folosit pilda bunului samaritean ca un exemplu al opozitiei crestinismului fata de orice prejudecata rasiala, etnica sau sectara.

Samaritenii apar si alte pasaje din Biblie. In Evanghelia dupa Luca, Iisus vindeca zece leprosi dar numai unul dintre ei, un samaritean, ii multumeste (Luca 17:11-19), cu toate ca tot in Evanghelia lui Luca (9:51-56) se descrie cum Iisus a fost intampinat cu ostilitate in Samaria. In Evanghelia dupa Ioan, Iisus are o lunga convorbire cu o femeie samariteana, si multi samariteni ajung sa creada in El. In Evanghelia dupa Matei, Iisus isi invata insa ucenicii sa nu predice in orasele paganilor si samaritenilor (10:5-8). In Noul Testament, in general, desi evreii nu se impaca cu samaritenii, Iisus nu ii priveste cu ura ori dispret, ci ii priveste cu bunavointa.

Preotii si levitii

In cultura evreiasca, contactul cu trupul unui mort era considerat a fi necurat. Mai cu seama preotii se fereau de o astfel de necuratenie. Din aceasta cauza, este posibil ca atat preotul cat si levitul sa fi presupus ca omul cazut la pamant era mort, evitandu-l pentru a se mentine puri, curati, din punct de vedere ritual. Pe de alta parte, faptul ca cei doi "coborau" / plecau (de la Ierusalim la Ierihon) poate sugera ca isi incheiasera datoriile religioase, si se puteau apropia de omul aflat la pamant. In acelasi timp, Mishnah-ul (a doua carte ca importanta religioasa, dupa Biblie, pentru evrei) face o exceptie pentru trupurile moarte parasite, asa ca preotul si levitul ar fi putut sa aiba justificare in legea evreiasca atat pentru a atinge corpul omului cat si pentru a-l evita.

Interpretare alegorica

Origen a interpretat alegoric pilda bunul samaritean astfel:
Omul cazut nu este altcineva decat Adam. Ierusalimul este paradisul, iar Ierihonul este lumea. Talharii sunt puterile ostile. Preotul reprezinta Legea, levitul pe profeti, iar samariteanul pe Hristos. Ranile constitue lipsa de ascultare a lui Adam, trupul este diavolul, iar casa de oaspeti e Biserica care ii lase sa intre in ea pe toti cei care isi doresc asta. Gazda este capul bisericii, iar promisiunea samariteanului ca se va intoarce reprezinta cea de-a doua sosire pe pamant a Mantuitorului.


Articole din acelasi domeniu in blogul Dianei:

Parabola lingurilor | O poveste cu talc
Pilda samariteanului milostiv Pilda samariteanului milostiv Reviewed by Diana Popescu on noiembrie 09, 2013 Rating: 5

5 comentarii:

  1. MINUNATA PARABOLA ! EXCELENTA ACEASTA PAGINA SI BRAVO TUTUROR CELOR CARE SE OFERA SA AMINTEASCA MEREU SI MEREU CUVINTELE FARA DE ASEMANARE ALE MAINTUITORULUI NOSTRU IiSUS HRISTOS. DE LUAT AMINTE SI DE URMAT EXEMPLUL ACESTEI PARABOLE, IN LUMEA PLINA DE HAOS VIOLENT DIN JURUL NOSTRU. MAI ALES DE LUAT AMINTE LA EXEMPLUL CUI A REALIZAT ACEASTA PAGINA DE MARE FOLOS SUFLETESC SI SOCIAL. DOAMNE AJUTA ! CORINA

    RăspundețiȘtergere
  2. frumoase articole,de suflet,avem nevoie si de asa ceva!multumim dianei,ca,scrie si art.de genul asta,pe blog!

    RăspundețiȘtergere
  3. pildele dar si psalmii sunt atat de inaltatoare,sunt scrieri si demonstratii de suflet!mai avem ceva si pt.spirit,nu doar can,can uri si divertisment!din toate se invata ceva,de altfel!

    RăspundețiȘtergere
  4. Aceasta e dovada ca nu trebuie sa fii crestin, musulman, ateu sau budist ca sa faci bine.(samariteanul nu stia de invatamintele acestor religii)

    Trebuie sa inveti cum sa te comporti ca sa propagi astfel de pilde bune.

    RăspundețiȘtergere
  5. Acest pasaj din biblie demonstreaza faptul ca nu trebuie sa fii crestin, musulman,budist sau mason ca sa fii om bun(samariteanul nu cunostea astfel de ideologii)
    Trebuie sa inveti cum sa ajuti umanitatea ca sa generezi astfel de pilde din care pot sa invete si altii.

    RăspundețiȘtergere

Un produs Blogger.