Horoscop Scorpion decembrie 2016

Potrivit horoscopului Scorpionului, în decembrie 2016 eşti încurajat să dai o faţă nouă, de sărbătoare, casei, şi ai ocazia să-ţi învigorezi relaţiile cu familia şi oamenii îndrăgiţi. Este necesar, totuşi, să-ţi înfrânezi o prea mare impulsivitate în interacţiunea socială şi să fii cât se poate de atent la posibile deficienţe de comunicare cu cei din preajma ta. Viaţa sentimentală pendulează între o vulnerabilitate iscată de o emotivitate ieşită din ţâţâni şi o abordare cutezătoare, încrezătoare.

Horoscop Scorpion decembrie 2016 - Horoscop general 


Comunicarea cu cei din preajma ta se intensifică şi îţi înlesneşte mărirea reţelei sociale şi obţinerea unor informaţii vitale progresului spre ţelurile tale. Mercur, prezent din 2 decembrie 2016, în Capricorn şi a treia casă a Scorpionului, prilejuieşte discuţii decisive cu oamenii, în special cu rudele şi prietenii. Pe de altă parte, neastâmpărul mental te sprijină să te ocupi cu succes de lucruri de mai mică anvergură sau detalii ale unora de amploare, însă nu-ţi este util în concentrarea spre proiecte prea ambiţioase ori laborioase. Este o perioadă propice studiului, examenelor şi unor călătorii scurte.
Horoscop decembrie 2016 Scorpion

Curăţenia, pregătirea casei de Crăciun şi Anul Nou reprezintă o procupare majoră odată cu 7 decembrie, sub impactul tranzitului lui Venus în Vărsător. Eşti impulsionat să îţi infrumutesezi locuinţa, să îi dai un aspect deosebit, să o decorezi într-un fel special, original. Relaţionarea cu rudele se îmbunătăţeşte şi poţi fi tentat să pui la punct împreună cu acestea o petrecere cu prilejul sărbătorilor de iarnă.

Horoscop Scorpion 2017

Pe 14 decembrie 2016, Luna plină poposită în Gemeni te îmboldeşte să exagerezi tensiunea sau neînţelegerile cu parteneri din plan personal, social şi profesional. Nu-i permite subiectivităţii să-ţi deformeze perspectiva asupra existenţei şi, chiar de mâine, vei putea constata că lucrurile nu sunt atât de grave precum par!

Ziua de 19 decembrie este rezervată pătrunderii lui Marte în Peşti şi înscrierii lui Mercur în mişcare retrogradă în Capricorn. Dacă Marte în a V-a casă a Scorpionului te îmboldeşte să îţi calci în picioare complexele şi prejudecăţile, şi să te arunci cu capul înainte în plăcerile vieţii, Mercur retrograd în a treia ta casă îţi recomandă totuşi să nu-ţi asumi riscuri prea mari în acest sens, având în vedere că cei din jurul tău îţi pot interpreta greşit gesturile şi cuvintele, simţindu-se lezaţi cu uşurinţă, răniţi în amorul propriu de atitudinea ta directă, individualistă câteodată. Se impune, aşadar, să găseşti o cale de mijloc, eventual să îţi potoleşti neastâmpărul de a te distra într-un cerc restrâns, alături de prieteni intimi, care te cunosc până în străfundurile sufletului.

Horoscop Scorpion noiembrie 2016

Din fericire, Soarele străbate începând cu 21 decembrie sectorul astrologic al Capricornului, şi se împotriveşte influenţelor de rău augur ale lui Mercur. Îţi eficientizezi interacţiunea socială şi ai chiar capacitatea de a-i ralia pe alţii intereselor şi ideilor tale. Beneficiezi pe mai departe de ameliorarea relaţiilor cu membrii familiei şi oamenii îndrăgiţi, fiind de aşteptat să petreci un Crăciun fericit împreună cu o parte din aceştia acasă sau într-un sejur planificat din vreme.

Sub vibraţiile Lunii noi găzduite pe 29 decembrie 2016 pe aceleaşi tărâmuri ale celei de-a III-a case a Scorpionului influenţele ciclului solar anterior ajung la o culme, aşa că există posibilitatea să ajungi sub luminile reflectoarelor în sfera socială. Amicii şi cunoscuţii îţi caută cu insistenţă compania şi poţi fi copleşit de numeroasele mesaje şi dovezi de afecţiune ale acestora.

Horoscop Scorpion decembrie 2016 - Dragoste şi cuplu 


Sensibilitatea emoţională ajunge la cote foarte înalte în urma parcursului lui Venus în a patra casă a Scorpionului. Înclinat să te laşi în voia nostalgiei, a romantismului în iubire, te simţi cumva vulnerabil pe scena amorului şi, dacă este să începi o idilă, această pare să se înfiripe cu cineva capabil să te ocrotească, să îţi ofere un simţământ de siguranţă, să îşi dovedească până în pânzele albe loialitatea, credinţa faţă de tine. Poţi întâlni o astfel de persoană prin mijlocirea unei rude sau într-o împrejurare având de a face cu familia. Dacă ai deja un partener, preferi să te îndepărtezi de viaţa socială, pentru a te dedica lui şi numai lui, a te delecta cu împărtăşirea afectivă dintre voi.

Din 19 decembrie, ai posibilitatea să îţi îmbraci sufletul în armura unei sporite încrederi în tine însuţi, să îţi ţii în frâu emoţiile şi să preiei iniţiativa în dragoste. Amplasarea lui Marte în a cincea ta casă te sprijină să-ţi înfrângi o posibilă timiditate, să iei cu asalt cu îndrăzneală, cu mari sorţi de izbândă, inima cuiva care ţi-a picat cu tronc de câtva timp. În cuplurile formate, este bine să fie păstrată sub control tendinţa de a pica în capcana unei gelozii ori posesivităţi exacerbate, o tendinţă căreia îi poate ţine hangul o comunicare defectuoasă între parteneri, provocată de turnura retrogradă a lui Mercur.


Horoscop Scorpion decembrie 2016 - Muncă şi bani 


O circumstanţă sau o serie nouă de evenimente îţi făgăduiesc tot din 29 decembrie o atmosferă de armonie la serviciu graţie revenirii lui Uranus în aspect direct în Berbec şi a şasea ta casă. Ai oportunitatea să îţi promovezi idei şi proiecte inovatoare, care pot să-ţi croiască un destin profesional nou, mai implinitor, în 2017.
Horoscop Scorpion decembrie 2016 Horoscop Scorpion decembrie 2016 Reviewed by Diana Popescu on noiembrie 27, 2016 Rating: 5

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Un produs Blogger.