Horoscop Balanţă februarie 2017

În horoscopul Balanţei februarie 2017 se remarcă necesitatea regăsirii valorii şi punctelor forte personale, cea dea te înarma cu perseverenţă în aplicarea gândurilor tale inedite, inspirate, o viaţă amoroasă auspicioasă, favorizată de echilibru şi comunicarea sporită între partenerii de cuplu şi una profesională matură, implicând reavaluarea, organizarea ţelurilor tale.

Horoscop Balanţă februarie 2017 - Horoscop general 


Extinderea proiectelor tale actuale şi demararea altora, pe termen lung, reprezintă o preocupare majoră pe 2 februarie, ca efect al cuadratului dintre Mercur şi Jupiter. Cu toate astea, ai tendinţa să te apleci prea mult asupra detaliilor, eşuând astfel să vezi "pădurea" din pricina "copacilor." Pentru a nu îndepărta nişte oameni de bază evită să nu mai fii obsedat de propriile păreri, fără să ţii cont de opiniile altora.

Din 6 februarie, turnura retrogradă a lui Jupiter în Balanţă îţi poate insuflă, iniţial, dubii în privinţa talentelor, înzestrărilor tale, acest lucru având scopul de te îndruma spre autenticele tale valori. În acest fel, ai ocazia să ieşi în prim plan, să-ţi promovezi punctele de vedere şi chiar să te impui într-o poziţie de lider.
Horoscop februarie 2017 Balanţă

Efluviile creative îţi sunt mai îmbelşugate decât de obicei, odată cu 7 februarie 2017, ziua de debut a tranzitului lui Mercur în Vărsător şi a cincea casă a Balanţei. Deşi ai idei inspirate, îţi poate veni greu să le pui în practică din cauza lipsei de perseverenţă, a înclinaţiei de a te lăsa în voia plăcerilor şi distracţiilor.

Horoscop Balanţă 2017

Pe 11 februarie, exuberanţa şi optimismul ce te caracterizează, sub impactul Soarelui în trigon cu Jupiter, te sprijină să aduci oamenii de partea ta, să-i raliezi demersurilor tale. Generozitatea de care dai dovadă faţă de alţii îi face pe aceştia să-ţi răspundă cu aceeaşi monedă.

Luna plină, răsărită pe 21 februarie 2017, în Leu şi a XI-a casă a Balanţei, se aliniază tendinţelor de mai sus, îţi înlesneşte întâlnirea unor oameni animaţi de aceleaşi crezuri ca şi tine.

Trigonul dintre Mercur şi Jupiter de pe 21 februarie te pune în gardă să-ţi înfrânezi predispoziţia de a-ţi exagera potenţialul personal şi cel al demersurilor tale în discuţiile cu cei din preajma ta. Chiar dacă eşti onest, excesul de optimism te poate provoca să faci promisiuni pe care nu le vei putea onora.

Conjuncturile şi oamenii din imediata ta apropiere par să-ţi pună beţe în roate în acţiunile tale majore pe 27 februarie 2017, din pricina opoziţiei dintre Marte şi Jupiter. Poate fi, de fapt, numai o părere, fiind nevoie să nu-i blamezi pe alţii penru neîmplinirile tale, ci mai degrabă să-ţi dezvălui propriile tare. Probabil că menirea acestui aspect astral este de a te sili cumva să îmbrăţişezi o persectivă mai largă, de ansamblu, a obiectivelor tale şi a modalităţilor de a ţi le materializa.


Horoscop Balanţă februarie 2017 - Dragoste şi cuplu 


Dragostea exultă, evoluează prin echilibrarea simţămintelor şi intereselor membrilor unui cuplu odată cu 3 februarie 2017. Venus îşi face sălaş în Berbec şi a şaptea casă a Balanţei, înlesnind o atenţie specială, deosebită a ta faţă de persoană iubită şi a acesteia faţă de tine. Eşti fericit mai cu seamă atunci când domneşte armonia şi bună înţelegere în viaţa sentimentală şi eşti în stare să faci tot ce-ţi stă în putinţă în acest sens. Dacă eşti singur, ţii cu tot dinadinsul să te implici într-o legătură de cuplu stabilă, serioasă. Pentru a-ţi împlini această aspiraţie, este necesar să îţi impui o perspectivă foarte realistă.

Comunicarea cu tovarăşul tău de viaţă iese în evidenţă prin limpezime, sinceritate, din 7 februarie, graţie amplasării lui Mercur în a V-a ta casă. Nativii solitari pot să se angajeze mai uşor într-o legătură de cuplu datorită atitudinii lor calde, deschise, amicale din viaţa socială. Ei pot fi acaparaţi de o poveste de dragoste cu cineva cunoscut prin intermediul unei rude, unui amic, frecvent împreună cu o persoană mai tânără sau remarcabilă prion tinereţea, spontaneitatea spiritului său.


Horoscop Balanţă februarie 2017 - Muncă şi bani 


Tranzitul Soarelui în Peşti şi a şasea casă a Balanţei, pornit pe 18 februarie 2017, scoate la lumină competenţa şi autoritatea ta, abilităţile tale din plan profesional. Aceste puncte forte, cărora li se adaugă creativitatea dovedită în sarcinile tale nu au cum să nu atragă atenţia superiorilor tăi.

Luna nouă apărută pe 26 februarie în Peşti te călăuzeşte spre debarasarea de stresul, tensiunea provocate de aspecte neînsemnate din activitatea ta de la serviciu. Este vremea să-ţi treci în revistă rutina zilnică din muncă, să te dezbari de ceea ce îţi diminuează eficienţa, randamentul.

Începând cu aceeaşi dată de 26 februarie 2017, prezenţa lui Mercur în aceeaşi a VI-a casă a Balanţei continuă să pună accentul pe dezideratul de a-ţi organiza şi planifica cu riguruozitate activităţile profesionale. Se impune, totodată, să te străduieşti să fii mai puţin critic faţă de cei din preajma ta, să te străduieşti să te concentrezi către împletirea eforturilor tale cu cele ale altora.

Horoscop Balanţă ianuarie 2017
Horoscop Balanţă februarie 2017 Horoscop Balanţă februarie 2017 Reviewed by Diana Popescu on ianuarie 21, 2017 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.