12 iunie: Sărbătoarea/nunta şoarecilor

Potrivit unei tradiţii româneşti, pe 12 iunie, de ziua Sfântului Onufrei, avea loc sărbătoarea sau nunta şoarecilor.

Dacă în această zi nu ploua, era semn că rozătoarele nu îşi vor face apariţia în decursul anului.

Totodată, era oprit să se taie lemne, femeile nu aveau voie să facă mâncare astfel încât să nu dea năvală şoarecii pe câmp şi să nu le roadă hainele.

De asemeni, ziua aceasta era sărbătorită, respectată, pentru ca alte dăunătoare, viermii, să nu strice recoltelele, îndeosebi pe cele de varză.
Nunta soarecilor

În folclorul românesc, o altă "nuntă" a şoarecilor se petrecea pe 16 ianuarie, de Sfântul Petru de iarnă ( Închinarea cinstitului lanţ al Sfântului Apostol Petru). Cu această ocazie, şoarecul şef, cel mare le ura fârtaţilor săi:

"Dragii mei, nuntaşii mei,
Cătaţi şi va ospătaţi,
Şi de bortă va cătaţi,
Că nunul cel mare
Rea căutătura are."

Culmea este că nunul cel mare de la nuntă (cu o rea căutătura) era chiar motocul, motanul, care, de îndată ce cununa şoarecii, îi şi înfuleca!

Surse: 
- Antoaneta Olteanu: Calendarele poporului român 
- Elena Niculiţă-Voronca: Datinile şi credinţele poporului român adunate şi aşezate în ordine mitologică 

12 iunie – Sărbători, tradiţii şi obiceiuri religioase
12 iunie: Sărbătoarea/nunta şoarecilor 12 iunie: Sărbătoarea/nunta şoarecilor Reviewed by Unknown on iunie 12, 2017 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.