Cum îți afli viitorul de Anul Nou | Ghicirea norocului în tradiții românești


Cu prilejul Anului Nou, în folclorul românesc, în traditile de pe meleagurile nostre, există o sumedenie de practici, ritualuri străvechi de prezicere a norocului, ghinionului din următorul an, inclusiv în dragoste, măritiș, căsătorie, cât și în privința banilor, belșugului, prosperității, sănătății  și roadelor câmpului.

Apa, un element simbolic cu multiple valențe, avea un rol important: "Fetele puneau apă într-o strachină, luau un ban, făceau cruce pe marginea străchinii, zicând, "Să sară banu / Dacă mă mărit până la anu,/ dacă nu mă mărit până la anu / Să nu sară banu," și, după aceea, dădeau drumul monedei în apă.

Pe de altă parte, fetele aruncau de Anul Nou într-o copcă ori într-o fântână o mână de grâu. Dacă acesta se cufunda cu totul, le si prezicea că se vor mărita în anul următor.

Către Anul Nou sau către Sfântul Andrei, fetele făceau, înainte să se culce, o turtă sărată tare și coaptă "între focuri," pentru a afla în vis cine le este ursitorul.

Cum îți afli viitorul de Anul Nou | Ghicirea norocului în tradiții românești

Un alt ritual de Anul Nou presupunea să se arunce pe o vatră încinsă, de către fiecare persoană din familie, a câte unui bob de grâu. Pe măsură ce acesta se încingea, sărea de pe vatra. Dacă se îndrepta către apus, era un semn rău despre viitorul cui îl așezase pe  vatră!

Busuiocul nu avea cum să lipsească din tradițiile românești de a afla viitorul de Anul Nou! Într-o practică magică, se obișnuia să fie pus " la parul de la gard, sau la streașina casei,
sau la răspântii:  dacăva fi găsit dimineața cu rouă, înseamnă noroc peste an“

Grâul încolțit era indispensabil în ziua de Anul Nou. Era amplasat pe porți și stâlpi, era considerat un simbol al sănătății și belșugului, atâta la urat cât și atunci când încolțea frumos într-o casă. Dacă acest grâu era galben, vestea boală în familie, iar dacă nu încolțea era semn de moarte!

În Bucovina, dragostea sau norocul era previzionat într-un alt fel de apă: "O seamă de români din Bucovina, când merg să se culce, pun un pahar plin cu apă pe fereastră, bat douăsprezece mătănii dinaintea paharului, și apoi merg de se culcă. Dacă a doua zi dimineață, adică în ziua de Anul Nou, află paharul așa de plin că curge apa dintr-însul, cred că peste tot anul vor avea noroc, iar dacă apa din pahar a scăzut și, prin urmare, nimic nu curge din el, atunci cred că peste an nu vor fi pe deplin fericiți, le va merge rău."

Sfântul Vasile și Anul Nou în superstiții și tradiții românești

În vechile obiceiuri românești, aflarea norocului, a prosperității, belșugului legat de roadele câmpului unei familii presupunea un altfel de ritual: " „Spre Anul Nou, pentru ca să știi care pâine va rodi, să pui câte un cărbune viu pentru fiecare pâine pe vatră: unul pentru grâu, altul pentru păpușoi, pentru poame, în fine, pentru ce vrei. A doua zi, care cărbune va fi ars și va
råmâne numai cenușă, va fi pâinea cea mai bună, care numai pe jumătate va fi mijlocie, iar care va fi stins fără să ardă, din acea pâine nu va fi."


De bun augur era considerat în tradițiile românești să se dea ofrande, pomeni, cu prilejul Anului Nou, constând din colaci sub formă unor oameni, capete, diverse figuri, pentru că în această zi se deschideau cerurile și cei morți își făceau apariția pe pământ.

În unele obiceiuri românești, viitorul era aflat cu ajutorul unor obiecte din bucătărie: " lingurile se reazămă, spre Anul Nou, pentru fiecare omdin casă, de perete sau de fereastră. Pentru tata și mama, pun polonicele, și a cărui lingură cade, acela moare peste an“


Românii obișnuaiu, totodată, să topească plumb și să-l verse într-un pahar cu apă rece. "Dacă stropiturile par a fi copăcei cu frunză și floricele, ai să ai peste an mare foloase și bucurie. Dacă plumbul face semnul crucii, sau al unui cap de mort, sau al trunchiurilor de copaci uscați, moarte are să fie în casă în anul viitor“


Surse:
- Antoaneta Olteanu: Școala de solomonie; Divinație și vrăjitorie în context comparat
- Artur Gorovei: Credinti și superstiții ale poporului român
-  Antoaneta Olteanu: Calendarul poporului român
-  Elena Niculiță Voronca: Datinile și credințele poporului român

Superstiții de Anul Nou


Cum îți afli viitorul de Anul Nou | Ghicirea norocului în tradiții românești Cum îți afli viitorul de Anul Nou | Ghicirea norocului în tradiții românești Reviewed by Diana Popescu on decembrie 30, 2017 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.