Puterea în citate, aforisme, maxime

Puterea poate fi malefică și benefică, otrăvitoare și vindecătoare, constructivă ori destructivă, tiranică sau binevoitoare, în funcție de modul în care este călăuzită din interiorul către exteriorul unui om, unui stat, unui regim politic, unei autorități sociale. Citatele, aforismele, maximile, cugetările de mai jos sunt, cred, relevante din aceste puncte de vedere.

"În ziua în care puterea dragostei va precumpăni peste dragostea de putere, lumea va ajunge să cunoască pacea."
Mahatma Ghandi

"Aproape orice om poate face față adversităților vieții, dar dacă vrei să testezi caracterul unuia, dă-i putere."
Abraham Lincoln

"Puterea nu corupe. Frica o face. Poate frica de a pierde puterea."
John Steinbeck

"A te spăla pe mâini în conflictul dintre cei puternici și cei slabi înseamnă să ții partea celor puternici, și nu să fii neutru."
Paulo Freire

"Măsura unui om constă în ce face cu puterea."
Platon

"Tăcerea este ultima armă a puterii."
Charles de Gaulle

"Se spune că puterea corupe dar, de fapt, este mai adevărat că puterea îi atrage pe cei coruptibili. Cei sănătoși la suflet sunt atrași de alte lucruri decât puterea."
David Brin

"În cele din urmă, puterea către care trebuie să aspire un om este cea pe care o exercită asupra lui însuși."
Ellie Weisel

"Pentru cei puternici, fărădelegile sunt comise întotdeauna de alții."
Noam Chomsky

"Obiectivul puterii este puterea."
George Orwell
Citate despre putere

"Știm că nici unul din cei ce pun mâna pe putere nu au intenția să renunțe la ea."
George Orwell

"Setea de putere este o buruiană ce crește în locuri golite ale unei minți abandonate."
Ayn Rand

"Cunoașterea este putere."
Francis Bacon

"Pentru a obține și a menține puterea, un om trebuie să o îndrăgească."
Lev Tolstoi

"Pașii puterii sunt adeseori pași pe nisip."
Edward Counsel

"Puterea este cel mai puternic afrodisiac."
Henry Kissinger

"Cu cât e mai mare puterea, cu atât este mai periculos abuzul."
Edmund Burke

"A stăpâni pe alții este tărie. A te stăpâni pe tine însuți este adevărata putere."
Tao Te Ching

"Puterea este un cuvânt a cărui semnificație nu o înțelegem."
Lev Tolstoi


"Puterii îi lipsesc morala sau principiile. Nu are decât interese."
Horacio Castellanos Moya

"Cea mai obișnuită cale prin care oamenii își abandonează puterea este gândul că nu au vreo una."
Alice Walker

"Marele secret al puterii este să nu vrei niciodată mai mult decât poți realiza."
J. G. Holland

"A fi puternic este ca și cum ai fi o doamnă. Dacă trebuie să le spui altora ce ești atunci nu ești o doamnă."
Margaret Thatcher

"Puterea înseamnă că atunci când ai toate motivele pentru a ucide pe cineva, nu o faci totuși."
Paskar Shindler

"Cea mai mare putere o are cel care are putere asupra lui."
Seneca

"Ah, e excelent să ai puterea unui gigant, dar este tiranie să o folosești aidoma unui gigant."
William Shakespeare

"Nu poți avea putere pentru bine fără să ai putere și față de rău. Chiar și laptele unei mame hrănește atât ucigași, cât și eroi."
George Bernard Shaw

"Nici un om nu este îndeajuns de înțelept sau bun pentru a i se încredința o putere nelimitată."
Charles Caleb Colton

"Puterea este cea mai persuasivă retorică."
Johann Cristoph Friederich von Schiller

Puterea gândului: lovirea unei ținte nevăzute | O poveste cu tâlc

"Dacă nu ai puterea să-i impui vieții proprii tăi termeni, trebuie să accepți termenii pe care ți-i oferă ea."
T. S. Elliot

"Puterea nu este un mijloc, este o finalizare. Nimeni nu instaurează o dictatură pentru a salva o revoluție; mai curând, face o revoluție pentru a instaura o dictatură."
George Orwell

"Puterea de a face bine este, de asemeni, și cea de a face rău."
Milton Friedman

"Puterea are o singură îndatorire: să asigure bunăstarea oamenilor."
Benjamin Disraeli

"Un prieten la putere este un prieten pierdut."
Henry Adams

"Puterea nu corupe oamenii; proștii, oricum ajung într-o poziție de putere ajung să corupă puterea."
George Bernard Shaw

"Există puteri în sinele tău cu care, dacă le descoperi, poți face tot ce ai visat sau ți-ai imaginat că ai putea deveni."
Orison Swett Marden

"Trebuie să existe nu un echilibru al puterii, ci o comuniune a puterii; nu rivalități organizate, ci o pace organizată."
Woodrow Wilson

"Puterea nu este o binecuvântare în ea însăși, cu excepția când este folosită pentru a-i proteja pe inocenți."
Jonathan Swift

"Ai putere asupra oamenilor numai atâta vreme cât nu le iei totul. Dar, când i-ai răpit unui om tot ce are, nu mai este deloc sub stăpânirea ta. El este iar liber."
Alexandr Soljenițîn

"Autorespectul, autocunoașterea și autocontrolul, acestea trei sunt singurele care conduc la o putere suverană."
Alfred Tennyson

"Conceptul fundamental în știința socială este Puterea, la fel, în același sens, în care Energia este conceptul fundamental în fizică."
Bertrand Russell

"Exercițiul puterii este determinat de mii de interacțiuni între lumea celor puternici și cea a celor slabi; mai ales că aceste lumi nu sunt divizate de o granița clară; fiecare om are o mică parte în amândouă."
Vaclav Havel

"Fiecare adaos la adevărată cunoaștere este un adaos la puterea umană."
Horace Mann

"Puterea este amanta mea. M-am străduit prea tare să o cuceresc pentru a permite oricăruia să o ia de la mine."
Napoleon Bonaparte

"Nu există bine sau rău; numai puterea și cei prea slabi pentru a accede la ea."
J. K. Rowling

"Trebuie să păstrăm tăcerea despre cei aflați la putere; a-i vorbi de bine implică mai mereu flatare; a-i vorbi de rău când sunt în viață este periculos, și a o face când sunt morți înseamnă lașitate."
Jean de La Bruyere

"Stupiditatea oamenilor invită insolența puterii."
Ralph Waldo Emerson

"Puterea corupe puțini, pe când slăbiciunea îi corupe pe mulți. Resentimentul celor slabi nu izvorăște din vreo nedreptate făcută lor, ci din simțământul inadecvării și impotenței. Ei nu urăsc păcatul, ci slăbiciunea. Când au puterea de a face asta, cei slabi distrug slăbiciunea oriunde o văd."
Eric Hoffer

"Puterea nu este nici o instituție, nici o structură; nu este nici o înzestrare a noastră; este un nume căruia i se atribuie unei complexe situații strategice într-o anume societate."
Michel Foucault

"Legea limitează întotdeauna orice putere pe care o oferă."
David Hume

"Este o dorința ciudată să cauți puterea și să pierzi libertatea; ori să cauți puterea asupra altora și să o pierzi pe cea asupra ție însuți."
Francis Bacon

"Relația dintre moralitate și putere este una foarte subtilă. Pentru că, în cele din urmă, puterea fără moralitate nu mai este deloc putere."
James Baldwin

Robert Greene: Arta seducției, a puterii și a realizării personale

Puterea în citate, aforisme, maxime Puterea în citate, aforisme, maxime Reviewed by Diana Popescu on ianuarie 07, 2019 Rating: 5

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Un produs Blogger.