Ouroboros, șarpele ce-și mănâncă coada: Simbol și semnificație

Ouroboros sau Uroborus, este un simbol străvechi, magic, mistic, ce constă dintr-un șarpe ori un dragon care-și mănâncă sau mușcă propria coadă. Chiar numele său conduce către această semnificație, întrucât, în grecește, "Oura" însemna "coadă", iar "Boros", "a mânca, a devora".

Originar din Egipt, unde era asociat cu uniunea lui Ra cu Osiris de pe tărâmul subpamantean, Ouroboros reprezenta aici începutul și sfârșitul timpului, dezordinea primordială care înconjura universul ordonat, stabil, și înnoirea periodică a lumii, ciclul nesfârșit al naturii. Tot pentru egipteni, simboliza soarele și călătoria sa deasupra pământului.

În mitologie, a fost corelat cu Calea Lactee, cu un șarpe de lumină locuind în ceruri, ce-și mușca coadă într-un punct galactic central din apropierea Săgetătorului (Sagittarius).
Ouroboros, șarpele ce-și mănâncă coada: Simbol și semnificație


În gnosticism, întruchipa ciclicitatea vieții naturale și armonia, contopirea contrariilor, transcedența dualitățîi, eternitatea și sufletul lumii. Potrivit convingerilor gnosticilor, mântuirea putea fi câștigată numai prin înfrângerea ignoranței, iar Ouroboros constituia pentru ei un indiciu prețios în această privință.

La alchimiști, imaginea șarpelui ce-și mânca propria coadă (înfățișându-l pe jumătate alb, și pe jumătate negru, aidoma simbolului taoist Yin Yang), era însoțită de cuvintele "Totul în unu/una", sugerând unitatea veșnică a tuturor lucrurilor, ființelor. Reprezenta pentru ei reînnoirea continuă, ciclul vieții și al morții, întrepătrunderea între mintea conștientă și cea subconștientă.

În Orient, simbolismul Ouroboros era folosit pentru a-l descrie pe Kundalini. Conform Upanișadei yoga kundalini, "puterea divină Kundalini   strălucește precum tulpina unui lotus tânăr; asemeni unui șarpe, se încolăcește ținându-și coada în gură și stă, odihnindu-se, pe jumătate adormită, la baza corpului."

Șarpele din vise | Interpretare și semnificație vise

În opera sa "Timaeus", Platon se referă la Ouroboros ca la prima ființă ce a luat viață. În cel dintâi rând, în concepția sa, era perfectă datorită faptului că își era singură îndeajuns. Ouroboros nu avea ochi pentru a nu avea nimic de zărit în afara sa. Nu avea urechi, fiindcă nu avea ce auzi altceva, altcineva decât pe sine însăși. În ciuda naturii sale de a se autodevora, nu avea organe ce îi puteau permite să se autodigereze!

Omul de știință german Kekulé, care a descoperit structura benzenului, a ajuns să aibă acesta revelație după ce a fost traversat de o viziune despre Ouroboros!

Potrivit unor alte interpretări, Ouroboros este și un simbol al transmigrării sufletelor, unul falic sau din care a fost inspirat simbolul matematic al infinitului!

Şarpele - Simbol şi semnificaţie
Ouroboros, șarpele ce-și mănâncă coada: Simbol și semnificație Ouroboros, șarpele ce-și mănâncă coada: Simbol și semnificație Reviewed by Diana Popescu on iunie 12, 2020 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.