O legendă: Cum a ajuns ploaia pe pământ

 O legendă antică grecească despre modul cum a ajuns ploaia pe pământ și ființele umane au reușit să cunoască când se va pogorî asupra lor. 


Potrivit legendei, cu foarte mult timp în urmă, oamenii nu aveau nevoie de soare sau ploaie, întrucât zeii le dăruiau toate plantele de care aveau nevoie pentru a mânca. Muritorii nu se rugau nicicând pentru nimic, deoarece orice își doreau le era oferit de zei. 


După un timp, Zeus a fost iritat de această situație, de faptul că ființele umane luau totul de-a gata, așa că a hotărât să pedepsească omenirea supunând-o unei foamete. În primii ani de secetă, oamenii au recurs la hrana pusă deoparte, dar, apoi, au început să cadă pradă îngrijorării, ba chiar disperării!  


O legendă: Cum a ajuns ploaia pe pământ

Au trecut astfel cinci ani de înfometare, așa că muritorii au pornit să se închine zeilor. Drept urmare, Zeus i-a iertat și le-a dat ploaie. 


Inițial, totul părea să fie în regulă, însă deoarece ființele umane nu puteau anticipa când va ploua, nu știau când era necesar să-și depoziteze apa. Prometeu, sprijinitorul umanității, i-a spus fratelui său, Epimeteus, "Te alături mie în a face ceva astfel încât omul să poată ști când va sosi ploaia?" Cam în silă,  Epimeteus s-a angajat să-și ajute fratele. Prometeu s-a gândit, și s-a tot gândit, până i s-a ivit ideea de a fi creat în cer un semn de vestire a ploii. 


 El a zărit un miel, și s-a decis să-i folosească lâna în acest scop. A jupuit lâna mielului și a păstrat-o până când Zeus urma să trimită o ploaie spre pământ. Atunci a aruncat blana mielului spre cer, zămislind astfel norii,  ca o semnalare a apariției ploii. 



Zeus nu a apreciat acest gest, dar nu avea cum nici să mai îndepărteze norii de pe boltă cerească, așa că s-a hotărât să-i pedepsească pe Prometeu și Epimeteus pentru îndrăzneala de a-i da peste cap planurile. 


Zeus a înțeles atașamentul lui Prometeu și al fratelui sau față de muritori, și l-a preschimbat pe primul în Soare (din cauza iubirii sale arzătoare pentru ei), și pe cel de-al doilea în Lună (întrucât afecțiunea lui față de aceștia era mai slabă). În acest mod, cei doi puteau continua să-i sprijine pe oameni, fiind totuși separați pentru totdeauna unul de celălalt. 


Superstiții despre ploaie

O legendă: Cum a ajuns ploaia pe pământ O legendă: Cum a ajuns ploaia pe pământ Reviewed by Diana Popescu on iunie 19, 2021 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.