23 august: Ziua Zboară ca Vântul

 Ziua Zboară ca Vântul din 23 august marchează anual data din 1977 s-a acordat pentru prima oară premiul Kremer, un premiu înmânat pionierilor zborului propulsat muscular, adică exclusiv prin forțamușchilor omenești. 


Din cauza unor probleme tehnologice, aeronavele propulsate muscular nu sunt capabile să zboare pe distanțe lungi sau o perioadă considerabilă de timp, fiind folosite, de obicei, în scopuri experimentale și recreaționale.      

            

23 august: Ziua Zboară ca Vântul

Cel dintâi zbor de succes autentificat cu un aparat acționat uman, reușit pe o distanță semnificativă, a avut loc în pe 9 noiemebrie 1961, când Derek Piggott, pilot în Forța Aeriană Britanică Regală, a mers prin văzduh, cu o aeronavă creată de Universitatea Southampton, circa 600 de metri.


Premiul Kremer a fost inițiat în 1959 de către industriașul Henry Kremer, iar competițiile și acordarea acestuia sunt administrate de Royal Aeronautical Society's Human Powered Flight Group.


22 august: Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Actelor de Violență Bazate pe Religie sau Credință


Premiul Kremer din 1977 a fost câștigat de inginerul american Paul B. MacCready, Jr., care a reușit, prin pilotul său Bryan Allen, să îndeplinească cerința de a se parcurge în aer, într-un aparat acționat de energia omenească (numit de el Gossamer Condor), 1,6 kilometri în forma cifrei 8.


Cu prilejul acestei sărbători din 23 august nu are cum să fie uitat Leonardo da Vinci care, în anul 1485, a făcut schițe detaliate ale unui aparat de zbor cu aripi acționat uman.


23 august: Ziua internațională a rememorării comerțului cu sclavi și abolirii acestuia

23 august: Ziua Zboară ca Vântul 23 august: Ziua Zboară ca Vântul Reviewed by Diana Popescu on august 22, 2021 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.