30 septembrie: Ziua Blasfemiei

 Ziua Blasfemiei, cunoscută și ca Ziua Internațională a Blasfemiei sau Ziua Internațională a Drepturilor la Blasfemie, celebrată anual pe 30 septembrie, are scopul de a educa oamenii despre legile blasfemiei și a apăra libertatea de expresie, în special pentru a critica deschis dogmatismul unor religii care consideră drept fărădelege blasfemia.


Ziua Blasfemiei a fost introdusă în calendarul lumii, ca o celebrare globală, în 2009, de către Center for Inquiry / Centrul de Investigație, o organizație nonprofit americană care militează pentru diminuarea credințelor în pseudoștiință și paranormal, și lupta împotriva influențelor religioase în guvernări.  


30 septembrie: Ziua Blasfemiei

Ziua Blasfemiei este marcată pe 30 septembrie pentru a coincide cu aniversarea din 2005 a publicării unor desene satirice ale lui Mohamed într-o publicație din Danemarca, ceea ce a dus la o controversă în lumea islamică. Deși caricaturile lui Mohamed au provocat unele reacții adverse relativ moderate în Danemarca, îndeosebi printre musulmani, au creat o furoare și mai mare, mai extinsă, după ce imami musulmani din mai multe țări au instigat la proteste violente, din cauza cărora au fost bombardate ambasade daneze și un murit peste 100 de oameni. 


Ideea de a se întemeia o Zi Internațională a Drepturilor la Blasfemie a apărut în 2009, când un student a prezentat-o Centrului de Investigație din Amherst, New York.


Într-un interviu din publicația "USA Today", Justin Trottier, coordonator din Toronto al Zilei Blasfemiei, declara, "Noi nu căutăm să ofensăm dar, dacă în cursul unui dialog, oamenii se simt ofensați, asta nu e treaba noastră. Nu există nici un drept uman de a nu fi ofensat".


În 2015, 14 state membre ale Uniunii Europene aveau încă legi contra blasfemiei sau insultei religioase. Acestea erau Cipru, Danemarca (abrogată în 2017), Finlanda, Franța (mai ales în regiunea Alsace-Moselle, unde a fost oficial abrogată în 2017), Germania, Grecia, Suedia (abrogată în 2020), Italia, Malta, Polonia, Portugalia, Spania și Marea Britanie (numai în Scoția și Irlanda de Nord). Turcia are legi similare. 


În 2009, șase state din SUA aveau legi anti-blasfemie: Massachusetts, Michigan, Carolina de Sud, Oklahoma, Pennsylvania și Wyoming.


29 septembrie: Ziua Internațională de Conștientizare a Pierderii și Risipei de Hrană


Creatorii Zilei Blasfemiei spuneau, "Liberatea expresiei, incluzând dreptul de a critica orice credință religioasă, politică ori de altă natură, este singura cale prin care orice națiune cu un minimum de libertăți poate exista".


În prezent, în unele țări precum Afganistan, Pakistan, Iran și Arabia Saudită, blasfemia poate fi pedepsită și prin condamnarea la moarte!


George Bernard Shaw spunea, "Toate marile adevăruri încep prin a fi blasfemii".


30 septembrie: Ziua Internațională a Traducerilor

30 septembrie: Ziua Blasfemiei 30 septembrie: Ziua Blasfemiei Reviewed by Diana Popescu on septembrie 29, 2021 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.