Legenda tabletei de smarald și a secretelor sale ale universului

 Se spune că tableta de smarald este una făcută din această piatră prețioasă  pe care sunt înscrise se cretele universului. Sursa acestei tablete este neclară și, din acest motiv, este înconjurată de tot felul de legende. Cea mai răspândită pretinde că tableta de smarald ar fi fost găsită într-un mormânt de sub statuia lui Hermes din Tyana, prinsă în mâinile cadavrului lui Hermes Trismegitus, unul din cele mai importante personaje din mitologia alchimiei.


Legendele tabletei de smarald


Numele lui Hermes Trismegitus a fost derivat din cel al zeului egiptean al înțelepciunii, Toth, și corespondentului său grec, Hermes. Hermetica, lucrare atribuită lui Hermes Trismegitus, este văzută drept baza filosofiei și practicii alchimice occidentale. De asemeni, se zice că acesta ar fi creat tableta de smarald.


Într-o altă legendă, tableta de smarald ar fi fost creația zeului Toth, spunându-se despre aceasta că își diviza cunoașterea în 42 de plăci de smarald, codificând  marile principii științifice guvernând universul. Potrivit legendei, după căderea zeilor, tableta ar fi fost ascunsă cu o ingeniozitate ieșită din comun, astfel încât să nu fie găsită de nici o ființă umană. Numai Toth, la întoarcerea sa în dimensiunea noastră, ar fi fost capabil să recupereze misterioasa carte.                    


Legenda tabletei de smarald și a secretelor sale ale universului

În fine, într-o a treia legendă, se sugerează că ar fi fost scrisă de Set, al treilea fiu al lui Adam și al Evei. Unii cred că tableta ar fi fost păstrată odată în Chivotul Legământului. Mai mult decât atât, există și opinia că tableta de smarald nu ar fi fost altceva decât fabuloasa Atlantidă!


Teorii despre textul tabletei de smarald


Deși există diverse teorii referitoare la originea tabletei de smarald, nu a fost găsită nici o dovadă verificabilă pentru a confirma vreo una. Cea mai veche sursă de documentare despre textul tabletei este Kitab sirr al-haliqi (Cartea Secretului Creației și Artei Naturii), o compilare a unor lucrări mai timpurii.


De asemeni, se vorbește despre acest text și într-o scriere arabă din secolul al VII-lea d.Hr., atribuită lui Balinas sau Pseudo-Apollonius din Tyana. Balinas a fost cel care a împărtășit povestea despre aflarea tabletei în mormântul lui Hermes Trismegitus. Bazându-se pe această operă arabă, unii au credințacă tableta de smarald ar fi fost și ea un text arab, scris între secolul al VI-lea și secolul al VIII-lea, mai curând decât în antichitate.


Cu toate că Balinas a clamat că tableta de smarald ar fi fost scrisă originar în greacă, documentul original pe care el pretindea că îl posedă nu mai există, dacă a existat vreodată. Unii spun că textul ar fi fost păstrat în biblioteca din Alexandria. Versiunea lui Balinas a devenit, totuși, rapid binecunoscută și a fost tradusă de diferiți oameni de-a lungul timpului.


De exemplu, o variantă timpurie a tabletei de smarald a apărut și în lucrarea intitulată Kitab Ustuqus al-Uss al-Thani (A doua Carte a Elementelor Fundației), având ca presupus autor pe Jabir ibn Hayyan. A fost nevoie, oricum, de mai multe secole înainte ca textul să devină accesibil europenilor. În secolul al XII-a, a fost tradus în latină de către Hugo von Santalla. 


Această tabletă a fost unul dintre pilonii de clădire a alchimiei occidentale. A fost un text extrem de influent în alchimia medievală și cea a Renașterii, și este, posibil, și azi.


De exemplu, a fost descoperită o traducere a acesteia aparțînând lui însuși Isaac Newton, printre hârtiile sale alchimice! Această traducere este găzduită în prezent de Biblioteca Colegiului Regal al Universității din Cambridge.


Printre cercetătorii notabili ai tabletei de smarald pot fi menționați Roger Bacon, Albertus Magnus, John Dee și Aleister Crowley.


Interpretarea textului tabletei de smarald nu este facilă, fiind, la urma urmei, un text esoteric. Unii sugerează că ar descrie cele șapte stadii ale transformării alchimice (calcinarea, disoluția, separarea, conjuncția, fermentarea, distilarea și coagularea). 


În ciuda diverselor interpretări disponibile, se pare că nici un cercetător nu poate pretinde până acum că posedă cunoașterea întregului adevăr despre legendara tabletă de smarald.


Smaraldul în simboluri, superstiții, legende

Legenda tabletei de smarald și a secretelor sale ale universului Legenda tabletei de smarald și a secretelor sale ale universului Reviewed by Diana Popescu on octombrie 02, 2021 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.