7 februarie: Ziua "Sunt Bolnav!"

 Cunoscută drept "National Sicky Day" (Ziua Națională "Sunt Bolnav!" în traducerea mea) în Marea Britanie, prima luni din februarie este anual ziua în care cei mai mulți lucrători tind să anunțe la serviciu că sunt bolnavi, potrivit unei cercetări întreprinse de firma de avocatură ELAS în 2011. Dacă în 2022, această zi de luni pică pe 7 februarie, în anii următori are date diferite: 2023 - 6 februarie, 2024 - 5 februarie, 2025 - 3 februarie, 2026 - 2 februarie. 


Experții atribuie acest fenomen vremii închise, dispoziției proaste de după weekend și bolilor de sezon. Deloc surprinzător, depresia și anxietatea ajung la cote înalte în lunile de iarnă.


Ziua "Sunt Bolnav!" a fost etichetată astfel de firma ELAS odată cu publicarea studiului menționat mai sus. Motivele, legitime sau false, pentru care oamenii își iau liber de la muncă în ziua asta variază de la o boală la o mahmureală și până la faptul că au stat la televizor prea mult pentru a urmări American Super Bowl!         

                              

7 februarie: Ziua "Sunt Bolnav!"

În 2020, circa 600.000 de lucrători au anunțat la serviciu că sunt bolnavi, ceea ce a costat economia britanică aproape 45 de milioane de lire sterline. Oricum, specialiștii spun că luarea unei zile libere poate fi, de fapt, mai productivă decât a fi prezent bolnav la muncă, ceea ce implică un randament mai redus și eventuală posibilitate de a răspândire a bolii printre colegi. 


Un studiu din 2015 a arătat că angajații care afirmă că au nevoie să-și ia un liber din cauza unei probleme de sănătate mentală au o mai mare probabilitate de a-și minți șeful decât cei cu o boală fizică. Pe de altă parte, doctorii și profesioniștii argumentează că angajatorii trebuie să înțeleagă importanța sănătății mentale și să elimine stigmatul cu care este înconjurată o afecțiune a acesteia. 


Cele mai proaste scuze din Ziua "Sunt Bolnav!"


- "Am rămas până târziu la o petrecere și nu am dormit îndeajuns." Credeți sau nu, pentru unii oameni sinceritatea este cea mai bună strategie de a-și lua un liber!


6 februarie: Ziua de naștere a lui Bob Marley


- "Am dureri de menstruație." Este o scuză credibilă, cu condiția de a fi femeie!


- "Am fost arestat!" Dacă te-ai luat la bătaie în noaptea de dinaintea Zilei "Sunt Bolnav!", n-ar fi, totuși, indicat ca șeful tău să afle asta!


- "Pisica mi-a furat cheile casei!" Incredibil dar adevărat, această scuză a fost invocată cu îndreptățire de un lucrător britanic în anul 2009!


7 februarie: Ziua Tabelului Periodic al Elementelor

7 februarie: Ziua "Sunt Bolnav!" 7 februarie: Ziua "Sunt Bolnav!" Reviewed by Diana Popescu on februarie 06, 2022 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.