Șarpele care nu voia să sâsâie | O parabolă a lui Ramakrishna

 Chiar dacă ne dorim să fim buni, nu trebuie să fim inofensivi față de cei care ne atacă deliberat. Ramakrishna, unul dintre cei mai remarcabili filosofi mistici indieni din secolul al XIXlea,  începe această parabolă spunând, "Un om care trăiește în societate trebuie să-și arate (în mod clar, deschis) mânia (sau supărarea) pentru a se proteja de oamenii răuvoitori. Însă nu trebuie să-i facă rău nimănui în anticiparea că i se va face lui rău."

Niște băieți păstori obișnuiau să-și ducă la păscut vacile pe o luncă unde își avea sălaș un șarpe nemaipomenit de veninos. Fiecare dintre ei era mereu în alertă din cauza fricii inspirate de șarpe. Într-o zi, un brahmachari (învățat și practicant al Vedelor) se plimba de-a lungul luncii. Băieții au fugit la el și i-au spus, "Stimate domn, te rugăm, nu merge pe calea aceasta. Acolo se află un șarpe veninos." 

  

"Și ce dacă, bunii mei copii?", le-a răspuns brahmachari. "Nu-mi este frică de șarpe. Știu niște mantre pentru asta". Acestea fiind zise, și-a continuat drumul de-a lungul luncii. Băieții erau prea înfricoșați ca să-l întovărășească. Între timp, șarpele s-a mișcat iute către el, cu glugă sa ridicată. De îndată ce a ajuns aproape de brahmachari, acesta a rostit o mantra, și șarpele a rămas la picioarele sale aidoma unei râme. 

Brahmachari i-a spus, "Uită-te la mine. De ce vrei să faci rău? Vino, îți voi dărui un cuvânt sfânt și, apoi, l-a inițiat în viața spirituală. Șarpele s-a închinat în fața învățătorului său și i s-a adresat, "Stimate domn, cum voi practică disciplina spirituală?" "Repetă acel cuvânt sfânt", i-a replicat învățătorul, "și nu face rău nimănui". Înainte de a pleca brahmachari i-a zis, "Ne vom vedea din nou". 

După câteva zile, băieții păstori au observat că șarpele nu mai încerca să muște. Au aruncat cu pietre în el, dar asta nu l-a scos din fire. Se purta că și cum ar fi fost o râmă. Odată, unul dintre băieți a venit aproape de el, l-a prins de coadă și l-a învârtit prin aer o dată și încă o dată, l-a lovit de pământ o dată și încă o dată, și apoi l-a azvarlit departe. Șarpele a vomitat sânge și a devenit inconștient. Era imobilizat. Nu se putea mișca. Așadar, crezând că este mort, băieții și-au văzut de drum.

Noaptea târziu, șarpele și-a recăpătat cunoștiința. Încet și cu mare greutate s-a târât până în gaura sa; oasele îi erau rupte și abia dacă se putea mișca. S-au scurs multe zile, și șarpele a ajuns aproape un schelet acoperit cu piele. Din când în când, noaptea, pleca în căutare de hrană. Nu-și părăsea gaura în timpul zilei fiindcă se temea de băieți. De când primise cuvântul sfânt de la învățător, renunțase să mai facă rău altora. Își ducea viața mâncând  frunze sau fructe căzute din pomi. 

Parabola râului de foc, al celui de apă și a căii albe

După un an, brahmachari a sosit iarăși în acel loc și a întrebat de șarpe.  Băieții păstori i-au spus că era mort. El nu le-a dat totuși crezare. Știa că șarpele nu avea cum să moară înainte de a ajunge la fructul cuvântului sfânt despre care îl inițiase. A căutat ici și colo, strigând după șarpe. La auzul vocii învățătorului, șarpele a ieșit din gaură sa și i s-a închinat cu mare respect. "Cum te simți?", l-a întrebat brahmachari. "Sunt bine, domnule", i-a răspuns șarpele. "Dar", s-a mirat învățătorul, "de ce ești atât de slab?" Șarpele i-a replicat, "Stimate domn, mi-ai poruncit să nu fac rău nimănui. De aceea, mă hrănesc numai cu frunze și fructe. Poate din cauza asta am slăbit atât de mult." 

Șarpele își dezvoltase calitatea de sattva, adică nu se putea mânia împotriva nimănui. Uitase întru totul de băieții păstori care aproape că-l omorâseră. 

Brahmachari i-a spus, "Nu te-a adus la această stare numai lipsa de hrană. Trebuie să fie alt motiv. Gândește-te puțin". Apoi, șarpele și-a amintit că băieții îl izbiseră de pământ. A zis, "Da, stimate domn, acum îmi amintesc. Într-o zi, băieții m-au lovit violent de pământ. La urma urmei, sunt ignoranți. Nu și-au dat seama ce mare schimbare s-a petrecut în mintea mea. Cum ar fi putut ei să știe că nu mai mușc pe nimeni sau nu mai fac rău nimănui?" 

Brahmachari a exclamat, "Vai, ce rușine! Ești atât de prost! Nu știi cum să te aperi pe tine însuți. Ți-am cerut să nu muști, dar nu ți-am interzis să sâsâi. De ce nu i-ai speriat cu sâsâitul tău?"

Crede și nu cerceta!: Poveste cu tâlc de Sri Ramakrishna