15 iunie: Ziua Fotografiei Naturii

 Ziua Fotografiei Naturii este marcată anual pentru a ne îndemna să învățăm mai multe despre natură și a o imortaliza în perioada sa cea mai frumoasă, în decursul lunilor călduroase ale verii. 


Desigur, natura a fost demnă de a fi celebrată încă de la începerea lumii! Însă, înainte de inventarea camerelor, aparatelor de fotografiat, entuziaștii naturii au trebuit să documenteze ceea ce observau despre ea în moduri foarte diferite.  

                           

15 iunie: Ziua Fotografiei Naturii

Una dintre primele și cele mai semnificative mărturii despre istoria naturală a fost cea a lui Pliniu cel Tânăr, despre erupția vulcanului Vezuviu, a cărui lavă s-a revărsat peste orașul roman Pompei în anul 79 d.Hr. Două scrisori ale lui Pliniu sunt singurele dovezi scrise care au supraviețuit până în prezent dspre ceea ce s-a petrecut în acea zi, iar acestea au reprezentat repere importante în studiul istoriei naturale și a civilizațiilor străvechi. 


Naturaliștii timpurii au examinat natura îndeosebi pentru proprietățile sale medicinale, cu variate niveluri de acuratețe! Au existat numeroase credințe despre înzestrările vindecătoare ale plantelor și cerealelor, unele adevărate, și altele false. De-a lungul Renașterii, înțelegerea naturii a început, treptat, să se aprofundeze. 


14 iunie: Ziua Bourbon-ului


O descoperite fundamentală a avut loc în anii 1820, când omul de știință și naturalistul Charles Darwin a publicat lucrarea de referință "Despre orginea speciilor", o explicație despre evoluție și mărturiile pe care le adunase în sprijinul acesteia. A fost o lucrare controversată întrucât a contrazis povestea creației din Biblie, și fiindcă Darwin a sugerat că omul primitiv a provenit din maimuță. 


Textul lui Darwin, deși conținea unele lacune, a dat startul unor pași uriași în înțelegerea naturii și  fundamentarea istoriei naturale. Asociația Fotografiei Naturii Nord Americane a creat  Ziua Fotografiei Naturii în 2006 pentru a-i încuraja pe oameni să învețe despre frumusețea naturii și să o captureze în fotografii inedite. 


15 iunie: Ziua Mondială / Globală a Vântului

15 iunie: Ziua Fotografiei Naturii 15 iunie: Ziua Fotografiei Naturii Reviewed by Diana Popescu on iunie 14, 2023 Rating: 5

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Un produs Blogger.