Pelerinajul: Simbol și semnificație

 O călătorie meditativă, adeseori și o procesiune către un loc sfânt sau un altar, pelerinajul culminează nu numai într-un punct spațial, ci și într-o înaltă stare spirituală. 


În antichitatea grecească, atenienii călătoreau într-o procesiune solemnă către altarul Demetrei din Eleusis. 


În lumea iudeo-creștină, pelerinajele la Santiago de Compostela, Lourdes, Roma ori Ierusalim au aproape aceeași importanță ca pelerinajele musulmanilor la Meca.          

                    

Pelerinajul: Simbol și semnificație

Este posibil că aliniamentele de megaliti din apropiere de Carnac să fi fost comemorate cu procesiuni similare de către pelerini din Epoca de Piatră. Printre romano-catolici există o puternică tradiție de pelerinaje la altare de pe munți (de exemplu, Monserrat, Monte Gargano, Odilienberg din Alsacia, Maria Plain din apropiere de Salzburg). 


Pelerinajul poate implica și purtarea de obiecte și simboluri sacre în scopul primirii unei binecuvântări speciale (de exemplu, fertilitatea pentru o regiune din preajmă). Proximitatea fizică a obiectului sacru (o imagine ori o reprezentare divină, o cuminecătură) era înzestrată cu darul de a-i crește efectele pozitive, precum în cazul procesiunilor zeiței Nethus într-un car tras de vaci (Tacitus).


Pelerinajele ecleziastice serveau și unui alt scop: ele constituiau o declarație publică de credință, într-un spațiu extins cu mult dincolo de amplasarea fizică a bisericii.


Bunul Samaritean: Simbol și semnificație

Pelerinajul: Simbol și semnificație Pelerinajul: Simbol și semnificație Reviewed by Diana Popescu on decembrie 10, 2023 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.