25 februarie: Sfântul Ierarh Tarasie, Patriarhul Constantinopolului

 Sfântul Ierarh Tarasie, Patriarhul Constantinopolului, a provenit dintr-o familie ilustră. S-a născut și a fost crescut la Constantinopol, unde a primit o educație aleasă. A fost rapid promovat la curtea împăratului Constantin al VI-lea Porfirogenitus (780-797) și a mamei lui Constantin, sfânta împărăteasă Irina (7 august), și a ajuns la rangul de senator. 


În acea vreme, biserica era tulburată de erezia iconoclastă. Deși a susținut inițial iconoclasmul, Sfântul Patriarh Pavel (30 august) s-a căit mai târziu, și-a părăsit rangul și s-a retras într-o mănăstire. Când sfânta împărăteasa Irina și fiul ei, împăratul, au venit la el, Sfântul Pavel le-a zis că cel mai valoros succesor al său ar fi Sfântul Tarasie, care era încă un laic.                                      

          

25 februarie: Sfântul Ierarh Tarasie, Patriarhul Constantinopolului

Tarasie a refuzat un timp îndelungat această poziție, neconsinderându-se demn de aceasta, dar, apoi, și-a dat acordul să o ocupe cu condiția de a se convoca Sinodul Ecumenic, în scopul discutării ereziei iconoclaste.


Sfântul Tarasie a ajuns pe tronul patriarhal în anul 784. În 787, cel de-al Șaptelea Sinod Ecumenic s-a întrunit la Niceea, sub conducerea Sfântului Tarasie, cu participarea a 367 de episcopi. Sinodul a confirmat venerarea sfintelor icoane și doi episcopi s-au pocăit de iconoclasm și au fost reprimiți în biserică. 


Sfântul Tarasie a guvernat biserica 22 de ani. A dus o viață ascetică, și-a cheltuit banii pentru scopuri plăcute lui Dumnezeu, hrănind și îngrijind vârstnicii, săracii, văduvele și orfanii. Cu prilejul Paștelui, a organizat o masă pentru ei, și i-a servit el însuși. 


Sfântul Tarasie l-a denunțat neiertător pe împăratul Constantin  Porfirogenitus când acesta și-a calomniat soția, împărăteasa Maria, nepoata Sfântului Filaret (1 decembrie), astfel încât să o trimită la o mănăstire și a se putea căsători cu ruda sa. Sfântul Tarasie a refuzat cu hotărâre să anuleze căsătoria împăratului, căzând, din acest motiv, în dizgrație. Curând, oricum, Constantin a fost descăunat de propria lui mamă, împărăteasa Irina. 


Sfântul Tarasie a murit în anul 806. Înainte de a-și da sufletul, diavolul i-a trecut în revista viața din vremea tinereții, și a încercat să-l facă pe sfânt să recunoască păcate pe care nu le comisese. "Sunt nevinovat de ceea ce mă acuzi", a replicat sfântul, "și mă bârfești fals. Nu ai deloc putere asupra mea!"


Jelit de biserică, Sfântul Tarasie a fost îngropat într-o mănăstire pe care o clădise la Bosfor. La mormântul său s-au petrecut numeroase minuni. 


24 februarie: Întâia și a doua aflare a capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul


25 februarie: Sfântul Ierarh Tarasie, Patriarhul Constantinopolului 25 februarie: Sfântul Ierarh Tarasie, Patriarhul Constantinopolului Reviewed by Diana Popescu on februarie 24, 2024 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.