5 februarie: Sfânta Muceniță Agata

 Sfânta Muceniță Agata a fost fiica de 15 ani a unor părinți bogați și respectați din orașul Palermo (fost Panormas) din Sicilia. De-a lungul persecuției creștinilor din vremea împăratului Decius (249-251), prefectul orașului Catania, Cvintian (Quintianus) a auzit despre averea și frumusețea Agatei, și și-a trimis soldații să o aducă la judecată întrucât era creștină. 


În Catania, sfânta a fost găzduită în casă unei femei înstărite, care avea cinci fete. Ele au încercat cu toate s-a ispitească pe Sfânta Agata cu haine fine, distracții și divertisment, imboldind-o să ofere jertfe zeilor. Cu cât au încercat mai mult să o abată de la calea sa, cu atât a devenit mai hotărâtă în credința sa. S-a rugat să poată face față muceniciei.                                                                         

       

5 februarie: Sfânta Muceniță Agata

În decursul interogării lui Cvintian, sfânta nu a fost mișcată nici de flatări, nici de amenințări, și a fost supusă unor chinuri crude. Schingiuitorii au atentat, totodată, să-i îndepărteze sănii cu curele din fier și apoi cu cuțite.


Sfântul Apostol Petru i-a apărut în temniță și i-a vindecat rănile. Sfânta a fost din nou adusă la tortură, iar Cvintilian a fost uluit să o vadă complet vindecată, refăcută, fără nici o urmă de tăiere. A fost iarăși schingiuită.


Chiar atunci a avut loc un cutemur, care a distrus multe clădiri. Printre cei prinși sub dărâmături au fost sfătuitorii lui Cvintilian. Îngroziți, locuitorii orașului s-au grăbit să meargă la Cvintilian, cerând încetarea torturii Sfintei Agata. Temându-se de o revoltă a poporului, acesta a trimis-o pe Sfânta Agata înapoi la închisoare. Acolo, mucenița, oferindu-i mulțumiri lui Dumnezeu, și-a dat în pace sufletul Domnului. 


4 februarie: Sfântul Cuvios Isidor Pelusiotul


5 februarie: Sfânta Muceniță Agata 5 februarie: Sfânta Muceniță Agata Reviewed by Diana Popescu on februarie 04, 2024 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.