3 aprilie: Sfântul Cuvios Nichita Mărturisitorul

 Sfântul Cuvios Nichita (Niketas) Mărturisitorul s-a născut în preajma anului 760  în Cezareea din Bitinia (nord-vestul Asiei Mici) într-o familie pioasă. Mama sa a murit la opt zile după nașterea lui, iar tatăl său, Filaret, a devenit călugăr. Copilul a rămas în grijă bunicii sale, care l-a crescut în adevăratul spirit creștin. 


De mic copil, Sfântul Nichita a mers la biserică și a fost un ucenic al pustnicului Ștefan. Cu binecuvântarea lui, Sfântul Nichita s-a dus la mănăstirea Medikion, unde era egumen Sfântul Nichifor (13 martie). 


După șapte ani de viață virtuoasă la mănăstirea vestită pentru regulile sale monahale stricte, Sfântul Nichita a fost hirotonisit preot. Sfântul Nichifor, cunoscând traiul sfânt al tânărului călugăr, i-a încredințat acestuia conducerea mănăstirii atunci când s-a îmbolnăvit.                              

       

3 aprilie: Sfântul Cuvios Nichita Mărturisitorul

Nedorindu-și putere, Sfântul Nichita s-a devotat iluminării și bunăstării mănăstirii, și și-a călăuzit frații prin propriul său exemplu. Curând, vestea despre înalta viață spirituală a locuitorilor mănăstirii a atras numeroși oameni căutând mântuirea. După mai mulți ani, numărul de călugări a ajuns la o sută. 


Când Sfântul Nichifor a plecat la Domnul, la o vârstă înaintată, frații l-au ales unanim pe Sfântul Nichita ca egumen. 


Domnul i-a dat Sfântului Nichita darul de a face minuni. Prin rugăciunea sa, un copil surdomut a început să vorbească, au fost vindecate două femei posedate de demoni, a redat rațiunea cuiva care-și pierduse mințile, și a înlăturat infirmitățile multor bolnavi.


În decursul acestor ani, sub guvernarea împăratului Leon Armeanul (813-820), erezia iconoclastă a reieșit la suprafață, și opresia contra creștinilor autentici a crescut. Episcopii ortodocși au fost descăunați  și alungați. La Constantinopol, în anul 815, s-a întrunit un sinod al ereticilor, care l-a îndepărtat pe sfântul patriarh Nichifor (806-815), iar în locul său a fost ales ereticul laic Teodosie. De asemeni, au fost instalați alții în locul episcopilor ortodocși exilați și încarcerați. 


Împăratul a adunat toți conducătorii mănăstirilor și a încercat să-i facă să se alăture ereziei iconoclaste. Sfântul Nichita a susținut ferm confesiunea ortodoxă. Urmându-i exemplul, toți egumenii au rămas credincioși venerării sfintelor icoane. De aceea, Sfântul Nichita a fost aruncat în închisoare, unde a îndurat cu bucurie toate chinurile și a încurajat fermitatea spiritului altor prizonieri. 


Apoi, împăratul și falsul patriarh Teodosie au atentat să-i înșele pe cei rămași credincioși învățăturii ortodoxe. Ei au promis că aceștia vor fi eliberați și vor primi permisiunea venerării icoanelor, cu singura condiție de a lua Sfânta Împărtășanie de la patriarhul Teodosie. 


Mult timp, Sfântul Nichita a avut îndoieli despre împărtășania unui eretic, dar ceilalți prizonieri l-au rugat să facă asta. Înduplecat de rugămințile lor, Sfântul Nichita a intrat în biserică, în care erau puse icoane pentru a-l înșela pe mărturisitor și a-l determina să accepte împărtășania. 


Dar, când s-a întors la mănăstirea sa, a constatat că persecuția împotriva icoanelor continua și, căindu-se pentru fapta sa, s-a întors la Constantinopol și a denunțat fără teamă erezia iconoclastă, ignorând toate amenințările împăratului. 


Sfântul Nichita a fost din nou trimis la închisoare, pentru șapte ani, până la moartea împăratului Leon Armeanul. Îndurând foamea și munca forțată, Sfântul Nichita a făcut minuni prin puterea rugăciunilor sale. Prin rugăciunea lui, conducătorul frigian a eliberat doi captivi fără răscumpărare; trei oameni ajunși în mare în urma unui naufragiu pentru care s-a rugat Sfântul Nichita, au fost aduși la mal de valuri. 


Sfântul Nichita s-a odihnit întru Domnul în anul 824. Trupul său a fost înmormântat cu respect la mănăstirea sa. Mai târziu, moaștele sale au devenit o sursă de vindecare pentru cei care se rugau sfântului mărturisitor. 


2 aprilie: Sfântul Cuvios Tit, făcătorul de minuni


3 aprilie: Sfântul Cuvios Nichita Mărturisitorul 3 aprilie: Sfântul Cuvios Nichita Mărturisitorul Reviewed by Diana Popescu on aprilie 02, 2024 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.